A murit cântăreţul grec Demis Roussos
https://www.ziarulmetropolis.ro/a-murit-cantaretul-grec-demis-roussos/

Cântăreţul grec Demis Roussos a murit la vârsta de 68 de ani, învins de cancerul la stomac, pancreas şi ficat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-un spital din Atena, a declarat pentru publicaţia Le Figaro fiica artistului, Emily.

Un articol de Petre Ivan|26 ianuarie 2015

Informaţia despre decesul cântăreţului a fost anunţată şi de jurnalistul Nikos Aliagas, pe platforma Twitter, luni dimineaţă. Nikos Aliagas este prezentatorul emisiunii de talente „Star Academy” difuzată în Franţa.

Cariera lui Demis Roussos, care a fost şi membru al grupului Aphrodite’s Chid, a atins apogeul în anii 1980. Cântăreţul grec Demis Roussos s-a născut în Egipt, pe 15 iunie 1946, din părinţi greci expatriaţi.

La începutul anilor 1960, familia a decis să se întoarcă în patria natală, unde tânărul Roussos, care a studiat trompeta şi a cântat în corul bisericii din Egipt, a început să cânte în trupe locale.

Una dintre acestea era Aphrodite’s Child, care i-a inclus, de asemenea, pe Vangelis şi Lucas Sideras.
În anul 1969, trupa s-a destrămat, iar Demis Roussos a lansat primul său album solo intitulat „On the Greek Side of My Mind”, iar în anii ’70 a lansat o lungă serie de hituri precum „This Time It Isn’t Au revoir”, „Happy To Be On An Island In The Sun”, „My Reason”, „My Friend The Wind”, „Velvet Mornings”, „From Souvenir To Souvenir” şi „Goodbye My Love, Goodbye”.

În 1978, cântăreţul s-a retras de pe scenă şi s-a dedicat familiei. El a lansat albumul „The story of Demis Roussos” în 1985, după ce avionul în care călătorea a fost deturnat de terorişti, care l-au ţinut captiv în Beirut. De atunci, el a militat prin muzica sa pentru pace în lume şi protejarea mediului înconjurător, scrie Mediafax.

Recunoaşterea valorii sale a venit şi din partea criticilor, după ce artistul a cântat în mai multe limbi străine, câştigând astfel numeroase premii, precum locul 1 în Japonia cu „The Roussos Phenomenon Ep”, discul de aur în America pentru albumul „Demis”. De-a lungul carierei, cântăreţul a primit peste 100 de discuri de aur, platină şi diamant.

Şarmant şi impunător, Demis Roussos a reuşit să cucerească inimile fanilor de pe toate continentele, iar vocea sa inegalabilă a convins milioane de oameni să îi cumpere discurile în cariera sa impresionantă de aproape cinci decenii.

A susţinut numeroase concerte şi în România. Legătura lui Demis cu România este una cu totul specială şi datează de mulţi ani. Mai puţină lume ştie că artistul grec a fost căsătorit cu o româncă, Pamela Raţiu, astfel că, pentru el, Bucureştiul a reprezentat o a doua casă, unde a revenit de fiecare dată cu mare plăcere. Deşi a divorţat de Pamela Raţiu după o căsnicie de 10 ani, cei doi foşti parteneri au rămas buni prieteni.

Albumele sale s-au vândut în peste 60 milioane de copii.

 

13
/09
/23

Ediția cu numărul 11 a Jazz in the Park 2023 a adus pe cele cinci scene, amplasate în ,,Muzeul Satului” din Cluj-Napoca, 50 de nume ale muzicii internaționale și românești, majoritatea reprezentanți ai jazzului contemporan, dar și câteva legende ale industriei.

12
/09
/23

Unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați dirijori ai lumii, Vladimir Jurowski revine la București alături de Orchestra Operei de Stat Bavareze pentru a susține două concerte în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii.

08
/09
/23

Seria Concertelor de la Ateneu continuă azi cu concertul Orchestrei de cameră Franz Liszt, de la ora 16:30, alături de dirijorul István Várdai și pianistul Pierre-Laurent Aimard. Lucrările incluse în programul concertului sunt compuse de György Ligeti, Béla Bartók și George Enescu.