A murit David Bowie!
https://www.ziarulmetropolis.ro/a-murit-david-bowie/

Legendarul muzician britanic David Bowie a murit, duminică, la vârsta de 69 de ani. Cântăreţul ale cărui albume s-au vândut în peste 140 de milioane de copii pe plan mondial, suferea de cancer. Ultimul videoclip lansat de Bowie, pe 7 ianuarie, a fost “Lazarus”, o piesă de pe albumul “Blackstar”, în care Bowie apare pe un pat de spital şi cu ochii bandajaţi.

Un articol de Petre Ivan|11 ianuarie 2016

“10 ianuarie 2016 – David Bowie a murit liniştit, astăzi, înconjurat de familia sa, după o curajoasă luptă de 18 luni cu cancerul”, au anunţat reprezentanţii lui David Bowie, pe contul oficial de Facebook al artistului.

Aceştia au precizat că înţeleg faptul că multe persoane vor fi afectate la aflarea acestei informaţii. Totodată, reprezentanţii artistului au solicitat să fie respectată intimitatea familiei în aceste momente dureroase.

Pe de altă parte, anunţul decesului lui David Bowie a fost primită cu tristeţe de fanii artistului. Mulţi dintre aceştia au comentat pe reţelele de socializare spunând că speră ca acest anunţ să fie o farsă.

David Bowie a fost un celebru cântăreţ, compozitor, producător şi inginer de sunet şi a câştigat mai multe premii BRIT, MTV Music Video şi Grammy.

Activ pe parcursul a cinci decenii pe scena rock ‘n’ roll şi cunoscut prin faptul că-şi reinventa destul de des stilul de a cânta, Bowie a fost considerat un influent inovator, în special datorită pieselor sale din anii ’70.

David Bowie s-a inspirat pentru muzica sa dintr-o vastă paletă de forme de artă, filosofie şi literatură.

El a fost, de asemenea, actor de film şi teatru, regizor şi realizator de videoclipuri muzicale. Printre cele mai cunoscute albume ale sale se numără materialele discografice “Space Oddity” (1969), “Ziggy Stardust” (1972), “The Man Who Sold the World” (1970), “Aladdin Sane” (1973), “Station to Station” (1976), “Let’s Dance” (1983), “The Buddha of Suburbia” (1993) şi “Earthling” (1997).

Albumele starului britanic s-au vândut în peste 140 de milioane de copii pe plan mondial.

Locul 29, în TOP 100 de artişti britanici

Într-un sondaj realizat în anul 2002, de BBC, David Bowie s-a clasat pe poziţia a 29-a în clasamentul celor mai mari 100 de artişti britanici din lume.

În 2004, revista Rolling Stone l-a clasat pe Bowie pe locul al 39-lea în topul celor mai buni 100 de artişti rock din toate timpurile.

Pe 8 ianuarie 2016, ziua în care a împlinit vârsta de 69 de ani, David Bowie a lansat un nou album de studio – al 28-lea din carieră -, intitulat “Blackstar”.

Potrivit presei internaţionale, noul material discografic – care include şapte piese şi este disponibil pe CD şi pe vinil – i-a impresionat pe criticii din industria muzicală şi a reflectat pe deplin dorinţa artistului britanic de a explora noi tendinţe muzicale.

Ultimul videoclip lansat de cântăreţul britanic, pe 7 ianuarie, a fost “Lazarus”, o piesă de pe albumul “Blackstar”, video în care Bowie apare pe un pat de spital şi cu ochii bandajaţi.

Înainte de lansarea “Blackstar”, cel mai recent album al starului britanic a fost “The Next Day”, un material discografic lansat de legendarul artist britanic după o pauză de 10 ani şi care a ajuns în magazine în 2013.

Foto: David Bowie – facebook

31
/08
/20

Anul acesta, începutul de toamnă la Piatra-Neamţ va aduce un proiect inedit al Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ – NEAMŢ ART FESTIVAL, care se va desfăşura între 3 și 6 septembrie. 

31
/08
/20

H3 Garden before detach() este un proiect multidisciplinar creat de studioul de artă și tehnologie H3 în colaborare cu Teatrul Odeon. Selectat pentru participare la cel mai mare festival din lume de artă, tehnologie și societate, Ars Electronica, evenimentul va avea loc între 9-13 septembrie, pe strada Popa Nan 82, într-un complex de clădiri care va fi demolat în toamna acestui an.

25
/08
/20

Timp de trei zile Sibiul s-a transformat în capitala jazzului. Atât la nivel de orchestrație cât și de compoziție, pe lângă artiștii consacrați ai scenei jazz din România, Sorin Zlat, FiRMA și Vița de Vie au adus un sound inovator dincolo de granița convențională dintre jazz și rock.

20
/08
/20

OAMENII MUZICII Recitalurile de pian ale unor VIP-uri precum Elton John, Tori Amos, Keith Jarrett și alții, ce fac publicul să vibreze în extaz? Se datorează în bună parte pianistului și compozitorului de geniu Franz Liszt. A fost o personalitate cosmopolită, scriitor, profesor de pian și dirijor, dar mai ales „creatorul” pianistul-vedetă și al recitalurilor pianistice de tip show.

20
/08
/20

Zoltán András, solistul formației Sarmalele Reci, povestește cum a luat naștere un proiect muzical curajos, puțin neobișnuit pentru publicul din România, intitulat Jazzappella, cu care va participa la Sibiu Jazz Festival vineri, pe 21 august.