A murit David Bowie!
https://www.ziarulmetropolis.ro/a-murit-david-bowie/

Legendarul muzician britanic David Bowie a murit, duminică, la vârsta de 69 de ani. Cântăreţul ale cărui albume s-au vândut în peste 140 de milioane de copii pe plan mondial, suferea de cancer. Ultimul videoclip lansat de Bowie, pe 7 ianuarie, a fost “Lazarus”, o piesă de pe albumul “Blackstar”, în care Bowie apare pe un pat de spital şi cu ochii bandajaţi.

Un articol de Petre Ivan|11 ianuarie 2016

“10 ianuarie 2016 – David Bowie a murit liniştit, astăzi, înconjurat de familia sa, după o curajoasă luptă de 18 luni cu cancerul”, au anunţat reprezentanţii lui David Bowie, pe contul oficial de Facebook al artistului.

Aceştia au precizat că înţeleg faptul că multe persoane vor fi afectate la aflarea acestei informaţii. Totodată, reprezentanţii artistului au solicitat să fie respectată intimitatea familiei în aceste momente dureroase.

Pe de altă parte, anunţul decesului lui David Bowie a fost primită cu tristeţe de fanii artistului. Mulţi dintre aceştia au comentat pe reţelele de socializare spunând că speră ca acest anunţ să fie o farsă.

David Bowie a fost un celebru cântăreţ, compozitor, producător şi inginer de sunet şi a câştigat mai multe premii BRIT, MTV Music Video şi Grammy.

Activ pe parcursul a cinci decenii pe scena rock ‘n’ roll şi cunoscut prin faptul că-şi reinventa destul de des stilul de a cânta, Bowie a fost considerat un influent inovator, în special datorită pieselor sale din anii ’70.

David Bowie s-a inspirat pentru muzica sa dintr-o vastă paletă de forme de artă, filosofie şi literatură.

El a fost, de asemenea, actor de film şi teatru, regizor şi realizator de videoclipuri muzicale. Printre cele mai cunoscute albume ale sale se numără materialele discografice “Space Oddity” (1969), “Ziggy Stardust” (1972), “The Man Who Sold the World” (1970), “Aladdin Sane” (1973), “Station to Station” (1976), “Let’s Dance” (1983), “The Buddha of Suburbia” (1993) şi “Earthling” (1997).

Albumele starului britanic s-au vândut în peste 140 de milioane de copii pe plan mondial.

Locul 29, în TOP 100 de artişti britanici

Într-un sondaj realizat în anul 2002, de BBC, David Bowie s-a clasat pe poziţia a 29-a în clasamentul celor mai mari 100 de artişti britanici din lume.

În 2004, revista Rolling Stone l-a clasat pe Bowie pe locul al 39-lea în topul celor mai buni 100 de artişti rock din toate timpurile.

Pe 8 ianuarie 2016, ziua în care a împlinit vârsta de 69 de ani, David Bowie a lansat un nou album de studio – al 28-lea din carieră -, intitulat “Blackstar”.

Potrivit presei internaţionale, noul material discografic – care include şapte piese şi este disponibil pe CD şi pe vinil – i-a impresionat pe criticii din industria muzicală şi a reflectat pe deplin dorinţa artistului britanic de a explora noi tendinţe muzicale.

Ultimul videoclip lansat de cântăreţul britanic, pe 7 ianuarie, a fost “Lazarus”, o piesă de pe albumul “Blackstar”, video în care Bowie apare pe un pat de spital şi cu ochii bandajaţi.

Înainte de lansarea “Blackstar”, cel mai recent album al starului britanic a fost “The Next Day”, un material discografic lansat de legendarul artist britanic după o pauză de 10 ani şi care a ajuns în magazine în 2013.

Foto: David Bowie – facebook

02
/03
/17

„Pitch Perfect”, filmul despre o trupă a cappella de studenți, este comedia musical pe locul 2 ca încasări din istoria înregistrată a filmului. Filmul a adus în atenția publicului mondial un fenomen muzical vechi de câteva secole bune, care atrage numeroase tipuri de public modern: muzica a cappella.

02
/03
/17

Opera Națională București prezintă evenimentul lunii martie, premiera spectacolului de balet Romeo și Julieta de Serghei Prokofiev, vineri, 10 martie, și duminică, 12 martie. Regia și coregrafia sunt semnate de Renato Zanella, coordonatorul artistic al baletului ONB.

28
/02
/17

Din 1 și până în 31 martie, “Ascultă 5 minute de muzică clasică” în spaţii neconvenţionale - hipermarketuri, mall-uri, librării, muzee - graţie unui proiect Radio România Muzical, unicul post românesc dedicat exclusiv muzicii clasice şi de jazz. Campania “Ascultă 5 minute de muzică clasică” a pornit în octombrie 2010 și de atunci s-a derulat bianual, pe parcursul lunilor martie și octombrie.

22
/02
/17

Cu 30.000 de bilete individuale epuizate în primele ore de la punerea în vânzare pe 16 februarie, de la ora 10, în rețeaua Eventim, și un total de 34.000 de bilete epuizate în primele 24 de ore, Festivalul Internațional George Enescu a înregistrat și pentru ediția 2017 noi recorduri de vânzare. Abonamentele pentru ediția 2017, puse în vânzare pe 5 decembrie, s-au epuizat, de asemenea, într-un timp record.

21
/02
/17

Foștii membrii Beatles Paul McCartney și Ringo Starr au avut prima lor colaborare după șapte ani. Veteranii muzicieni, singurii membri în viață ai celebrului grup din Liverpool, s-au reunit la sfârșitul săptămânii trecute pentru o colaborare de studio la ultimul album al lui Ringo Starr.

21
/02
/17

Corul Național de Cameră “Madrigal-Marin Constantin” va susține un concert extraordinar pentru a marca Ziua Madrigalului, pe 26 februarie 2017, începând cu ora 17:00, la Sala de Spectacol “George Enescu” a Universității Naționale de Muzică București. Concertul este consacrat împlinirii a 92 de ani de la nașterea regretatului dirijor și compozitor Marin Constantin, fondatorul Corului Madrigal.

16
/02
/17

Biletele individuale pentru Festivalul Enescu 2017 s-au pus în vânzare în această dimineață (16 februarie), de la ora 10.00, în rețeaua EVENTIM, atât online, cât și în rețeaua magazinelor EVENTIM din întreaga țară la birourile EVENTIM din București și din țară, precum și pe site-urile EVENTIM din străinatate şi în reţelele EVENTIM internaţionale. Între 2 și 24 septembrie, Festivalul Enescu aduce la București și în alte șapte orașe din peste 3.000 de artiști din întreaga lume în cadrul a 80 de evenimente.

15
/02
/17

Concertul Orchestrei Naţionale Radio din 17 februarie 2017, ora 19.00, de la Sala Radio, îl va aduce la pupitru pe cunoscutul dirijor Cristian Oroșanu. Programul va cuprinde exclusiv muzică rusă, respectiv Simfonia concertantă în mi minor pentru violoncel şi orchestră, op. 125 de Prokofiev, avându-l ca solist pe tânărul violoncelist Ştefan Cazacu, şi superba Simfonie Manfred în si minor, op. 58, de Ceaikovski.