A murit George Motoi. Actorul avea 79 de ani
https://www.ziarulmetropolis.ro/a-murit-george-motoi-actorul-avea-79-de-ani/

Actorul George Motoi a murit miercuri, la vârsta de 79 de ani, a anunţat familia acestuia pe pagina de Facebook a artistului.

Un articol de Petre Ivan|4 martie 2015

„Tatăl meu şi-a trăit viaţa cu discreţie şi demnitate, preţuind fiecare clipă frumoasă şi învăţând din greşeli, cu bucurie şi fără regrete. La fel a ales să părăsească această lume, discret şi demn. M-a rugat să-i promit că voi păstra discreţia asupra bolii şi asupra trecerii lui în nefiinţă. Am de gând să-mi respect această promisiune şi vă rog şi pe voi să mă ajutaţi să fac acest lucru. Drum bun, tată, spre ceruri! Drum bun, George Motoi, spre ceruri!, Raluca”, se arată în mesajul de pe pagina de Facebook a artistului.

George Motoi va fi înmormântat vineri, la cimitirul Sfânta Vineri din Bucureşti, se arată pe site-ul Teatrului Naţional din Bucureşti, unde artistul a jucat mulţi ani. Trupul său neînsufleţit va fi depus joi la capela Cimitirului Sfânta Vineri, pentru ca cei care l-au cunoscut şi apreciat să îi poată aduce un ultim omagiu.

Actorul Vladimir Găitan a declarat pentru Mediafax că l-a preţuit pe George Motoi, spunând că regretă şi că „nimic nu înlocuieşte golul lăsat de aceşti oameni”.

„Am făcut un film («Întoarcerea lui Magellan», 1974, n.r.). Nu am o relaţie de foarte mare apropiere, dar l-am preţuit foarte mult. (…) Îmi pare foarte rău, nu pot să vă spun decât că regret şi că constat că ne rărim tot mai mult şi lucrul acesta mă doare, pentru că, din păcate, nu se înlocuieşte cu nimic golul lăsat de aceşti oameni. Sigur, sunt un pic subiectiv, pentru că, într-un fel, urmăm şi noi. Îmi pare rău. Dumnezeu să-l odihnească”, a declarat Vladimir Găitan.

„Îmi pare tare, tare rău. Îmi vin în minte momente, clipe, înşirate pe zeci de ani în care am vorbit, am muncit, am trăit împreună. Pe lângă tot ce ştim şi lumea a văzut la el, adaug şi eu, a fost un om de o calitate ireproşabilă”, a declarat şi actorul Mircea Diaconu.

Născut pe 22 ianuarie 1936, la Arman, în Bulgaria, George Motoi a avut o carieră bogată în teatru şi film.

În 1958 a absolvit cursurile Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică București, iar apoi a jucat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, instituţie ale cărei baze le-a pus alături de colegii săi de generaţie.

După o perioadă petrecută la Teatrul din Bacău şi la Teatrul Naţional din Cluj, George Motoi devine unul dintre actorii importanţi din ţară.

În film a avut o colaborare constantă cu regizoarea Malvina Urșianu, potrivit wikipedia.org.

Printre filmele în care a jucat se numără „Întoarcerea lui Magellan” (1974), „Trecătoarele iubiri” (1974), „Frații Jderi (1974), „Un august în flăcări” (1975), „Marele singuratic” (1977), „Buzduganul cu trei peceți” (1975), „Trandafirul galben” (1982), „Masca de argint” (1985), „Colierul de turcoaze” (1986), „Chira Chiralina” (1992), „Terente – regele bălților” (1992).

Foto: George Motoi – cinemagia şi Ziarul Metropolis

31
/10
/14

Puține filme ar fi fost mai potrivite pentru a deschide noua ediție Anim’est Chișinău decât simpaticul „Minuscule - La Vallée des fourmis perdues” („Minuscule: Valea furnicilor pierdute”), o producție franceză din 2013 realizată de Thomas Szabo și Hélène Giraud.

30
/10
/14

Invitatul emisiunii Nocturne de vineri, 31 octombrie, este regizorul de film şi scenaristul Radu Mihăileanu. Discuţia dintre Marina Constantinescu şi Radu Mihăileanu este un regal de spiritualitate, filosofie şi umanitate, chiar la ore târzii, emisiunea fiind programată la TVR 1, TVR HD şi TVR+, de la ora 24.00.

30
/10
/14

Câteva din cele mai apreciate lungmetraje de animație recente, o retrospectivă a unui animator celebru, scurtmetraje și o conferință despre animație și propagandă sunt câteva din atracțiile celei de-a patra ediții a Festivalului Anim’est Chișinău, care are loc de joi până duminică la Cinema Odeon și Re:Animation Hub – Tipografia 5.

29
/10
/14

După ce a debutat ca lider în box office-ul american, Furia: Eroi anonimi conduce detaşat şi clasamentul încasărilor din România, unde a generat venituri de 557.000 RON, fiind vizionat în weekendul de lansare de aproximativ 30.000 de spectatori.

29
/10
/14

CRONICĂ DE FILM. „Maidan”, cel mai nou film de non-ficțiune al regizorului ucrainean Serghei Loznița, despre recentele revolte istorice de la Kiev, este o operă puternică, solicitantă, extrem de fin lucrată la nivelul imaginii și, mai ales, al sunetului.

27
/10
/14

Săli arhipline, întâlniri cu nume mari din lumea filmului și peste 8000 de bilete vândute deja la proiecțiile din festival – acesta este bilanțul primelor zile la Les Films de Cannes à Bucarest. Datorită cererii mari de bilete, au fost programate două proiecții suplimentare pentru filmele Leviathan și The Tribe

27
/10
/14

Câștigătorul Ursului de Argint pentru cel mai bun scenariu și al Premiului Juriului Ecumenic din cadrul Festivalului Internațional de la Berlin 2014, “Patimile Mariei / Stations of the Cross / Kreuzweg” în regia lui Dietrich Brüggemann are avanpremiera în cadrul Zilelor Filmului German, organizate de Goethe-Institut la București.

27
/10
/14

CRONICĂ DE FILM Inspirat de povestiri ale lui Cehov, „Winter Sleep” (Palme d`Or la Cannes) este, probabil, filmul lui Nuri Bilge Ceylan în care se vorbeşte cel mai mult. Este o uşoară schimbare de accent, pentru că precedentele sale şase opere privilegiau tăcerile, cadrele lungi şi contemplative, imaginile poetice, natura.

27
/10
/14

"Kowalski", de Andrei Creţulescu, a primit premiul pentru cel mai bun scurtmetraj la ediţia de anul acesta a Festivalului de Film de la Zagreb, care a avut loc în perioada 19 - 26 octombrie. Potrivit juriului regizorul român a câştigat premiul Căruciorul de Aur pentru "15 minute de plăcere pură a unui superb dialog, a unei interpretări şi regii mari. Şi pentru demonstrarea faptului că cinema-ul românesc este încă viu şi la înălţime".

24
/10
/14

CRONICĂ DE FILM Pentru un film care se vrea o comedie de succes, „Cuscrii”, de Radu Potcoavă, mizează prea puţin pe regie şi prea mult pe reflexele actorilor. Însă nici potenţialul comic al interpreţilor nu este fructificat la un nivel satisfăcător, din cauza scenariului rudimentar și a execuției lipsite de creativitate.

24
/10
/14

Actrița Jacqueline Bisset, care joacă rolul soției fostului șef al FMI Dominique Strauss-Kahn, în controversatul Welcome to New York, al lui Abel Ferrara, se va întâlni cu spectatorii din București după proiecția specială a filmului din această seară, de la ora 22.00, la Cinema Elvira Popescu.