A murit Johnny Hallyday, cel mai mare star rock cunoscut de Franța
https://www.ziarulmetropolis.ro/a-murit-johnny-hallyday-cel-mai-mare-star-rock-cunoscut-de-franta/

Johnny Hallyday, cel mai mare star rock cunoscut de Franţa, a murit în noaptea de marţi spre miercuri, la 74 de ani, ca urmare a unui cancer la plămâni, a anunţat soţia sa, Laeticia.  Acest rocker impregnat de twist, blues, soul sau country, un romantic, un psihedelic, un adevărat ”Johnny-Imperator”, cum l-a supranumit ziarul ”Le Monde” a devenit iubit de generaţii întregi de francezi cu care a împărţit pe lângă cântecele sale şi coborârile sale în infern.

Un articol de Petre Ivan|6 decembrie 2017

Decesul a avut loc în casa lui din Marnes-la-Coquette, din vestul Parisului, unde fusese adus după ce petrecuse șase zile internat într-o clinică, potrivit unui comunicat publicat de soția sa, Laeticia.

Johnny Hallyday a plecat. Scriu aceste cuvinte fără să cred asta. Și totuși așa este. (…) Ne părăsește în această noapte așa cum a trăit de-a lungul întregii sale vieți, cu curaj și demnitate  (a scris soția sa, într-un comunicat).

Tot într-un comunicat, difuzat de Palatul Elysee miercuri dimineața, președintele francez, Emmanuel Macron, i-a adus un omagiu artistului.

Pe numele său real Jean-Philippe Léo Smet, el s-a născut la Paris în Franța ocupată a anului 1943. Fiul unui top model Huguette Clerc și al artistului belgian de ”music-hall” Léon Smet, el a locuit la Londra cu mătușa și soțul acesteia, un artist de variete de la care și-a luat numele artistic.

Cunoscut drept „Elvis francezul”, în Franța Johnny Hallyday a fost mereu comparat cu Elvis Presley. De altfel, ”Loving you”, piesa lui Elvis, a fost cea care l-a determinat pe Johnny Hallyday să devină cântăreț și să cânte în cluburile de noapte.

Deși pe atunci nimeni nu miza pe tânărul cu privire impresionantă și ochi albaștri, în 1960 el a lansat primul său single și album, ”Hello Johnny”. Un an mai târziu lansa primul său succes discografic, o versiune franceză a ”Let’s Twist Again”, intitulată ”Viens danser le twist”, care a devenit disc de aur.

Începând de atunci el și-a consolidat popularitatea preluând piese clasice de rock and roll. La sfârșitul anilor 60 el a lansat albumele ”Jeune Homme, Riviere… Ouvre ton Lit y Vie”.

Hallyday, părintele rock and roll francez și al twistului în cei peste 50 de ani de carieră și 900 de cântece, a devenit o mare stea cu peste 100 de milioane de discuri vândute din cele 46 de albume de studio, 25 de albume live, opt filme și 18 discuri de platină. De-a lungul carierei sale, a întreprins peste 100 de turnee.

De la concertele sale nu lipseau piesele devenite un imn al generațiilor precum ”Requiem pour un fou”, ”Ma gueule”; ”L’Idole des jeunes”; ”Que je t’aime”; liricul ”J’ai pleuré sur ma guitare”, sau piesele pop ”Quelque chose de Tennessee”.

Concertul său din anul 2000, ”100% Johnny: Live a La Tour Eiffel”, a atras 500.000 de spectatori și 9,5 milioane de telespectatori, fiind transmis în direct de postul național de televiziune francez.

Dintre cântecele sale country se evidențiază ”De l’amour”, iar printre ultimele sale producții figurează balada ”Seul”, și ”Le pénitencier”, un cântec emblematic al carierei sae înregistrat în 1964, care este o adaptare în franceză a piesei americane de folk ”The House of the Rising Sun”, popularizat de grupul The Animals.

În 1997 a devenit Cavaler Al Ordinului Național francez ”Legiunea de Onoare”.

Acest rocker impregnat de twist, blues, soul sau country, un romantic, un psihedelic, un adevărat ”Johnny-Imperator”, cum l-a supranumit ziarul ”Le Monde” a devenit iubit de generații întregi de francezi cu care a împărțit pe lângă cântecele sale și coborârile sale în infern.

Hallyday a fost căsătorit prima dată cu cântăreața franceză Sylvie Vartan, în 1965, mamă a fiului său David Hallyday, cu care a format, până la despărțirea sa în 1980, un cuplu la modă.

(sursa: Agerpres)

Foto: Johnny Hallyday – facebook

29
/08
/24

În perioada 3-5 septembrie 2024, Bucureștiul va găzdui cea de-a 9-a ediție a conferinței Mastering the Music Business (MMB), cel mai mare eveniment dedicat industriei muzicale din România. Conferința va avea loc la Hotel Caro și Club Expirat, oferind participanților oportunități inedite de învățare, networking și expunere în fața unor experți internaționali și locali din domeniul muzical.

21
/08
/24

Cea mai mare ediție a Brașov Jazz & Blues Festival a avut loc timp de patru zile, între 15 și 18 august 2024, #PesteTotinBrasov, în nouă locații din oraș și din proximitatea Brașovului, și a adus iubitorilor de muzică bună, atât localnici, cât și turiști, concerte de excepție, ateliere și filme muzicale, proiecții de filme în aer liber și activități pentru copii.

09
/08
/24

Numărătoarea inversă a început! Summer in the City aduce 50 Cent și cei mai buni hip hoperi români pe scena din București!

09
/08
/24

4 zile de festival, peste 30 de concerte, peste 100 de artiști din toată lumea, peste 20 de filme proiectate, totul în 9 locații: Piața Sf. Ioan, Cetățuia Brașovului, Piața Sfatului, Piața Brassai, Parcul Central Nicolae Titulescu, Cartier Coresi, Juno Wine Garden, Deane’s Irish Pub & Grill, Biserica Fortificată din Bod.

08
/08
/24

Balkanik Festival – Home of World Music, recunoscut pentru atmosfera sa unică și spiritul de melting pot cultural, revine la Grădina Uranus în perioada 6-8 septembrie. Evenimentul continuă să fie un punct de întâlnire pentru comunitățile din București și pentru turiștii care vizitează capitala României special pentru acest festival.

06
/08
/24

Balkanik Festival – Home of World Music, eveniment recunoscut pentru atmosfera sa unică, artiștii inediți pe care publicul are ocazia să îi descopere, spiritul incluziv și caracterul de melting pot cultural pentru comunitățile din București și pentru străinii care călătoresc în capitala României pentru a participa la eveniment, se întoarce între 6 și 8 septembrie la Grădina Uranus, pentru cea de-a XI-a ediție.