A murit Omar Sharif, la 83 de ani
https://www.ziarulmetropolis.ro/a-murit-omar-sharif-la-83-de-ani/

Devenit celebru prin rolurile din filmele „Doctor Zhivago” şi „Lawrence al Arabiei”, actorul Omar Sharif a murit astăzi, într-un spital din Cairo. Avea 83 de ani.

Un articol de Liliana Matei|10 iulie 2015

Portrivit agentului său, Steve Kenis (citat de ziarul The Guardian), Omar Sharif a suferit astăzi un atac de cord. Fiul său, Tarek Sharif, a declarat în luna mai că actorul suferea de boala Alzheimer.

Sharif este unul dintre puținii actori de origine arabă care a obținut succes la Hollywood. Artistul a copilărit în Cairo, unde mama sa socializa cu Regele Farouk. „Noaptea juca cărți, ziua mă bătea cu papucul”, declara actorul într-un interviu din 2012. „M-a lovit pe spate în fiecare zi, până la vârsta de 14 ani. Era o femeie extraordinară – a trăit până în 1998. Am fost foarte apropiat de ea, chiar dacă m-a bătut tot timpul!”

Sharif a fost nominalizat la Oscar pentru rolul din „Lawrence al Arabiei”, de David Lean, și a primit un Glob de Aur pentru același rol (primul în limba engleză, după mai mult de 20 de roluri în filme egiptene).

În 2012, actorul declara pentru ziarul The Guardian: „Când am făcut filmul ăsta, m-am gândit: «E o nebunie. Nu tu fete, nu tu actori faimoși; doar bărbați și acțiune puțină; și bătăi puține.» A ieșit atât de bine pentru că regizorul a fost un tip sclipitor. Ăsta e adevărul. David Lean a fost un om extraordinar.”

omar sharifDupă aceast succes, Sharif a devenit unul dintre actorii importanți de la Hollywood. Au urmat roluri în „Behold a Pale Horse” (alături de Gregory Peck și Anthony Quinn) și „Genghis Khan” (unde a jucat personajul principal).

În 1965 s-a reîntâlnit cu regizorul David Lean, cu ocazia filmului „Doctor Zhivago” (pentru care a mai câștigat un Glob de Aur).

Sharif a mai jucat alături de Barbra Streisand în „Funny Girl” și „Funny Lady”. Nu a fost mândru de toate filmele în care a jucat. Declara că, din 1972 încoace, trei dintre ele au fost foarte proaste: „Să înveți un dialog prost e atât de dificil și atât de plictisitor. Iar să lucrezi cu un regizor tâmpit, care îți spune să faci lucrurile aiurea, e de nesuportat.”

Ultimul film al lui Sharif a apărut în 2013: drama „Rock the Casbah”. A mai jucat și într-un film care încă n-a apărut, „1001 invenții și lumea lui Ibn Al-Haytham”.

Și în afara ecranului, Sharif a avut o viață plină de evenimente. În 2003, a primit o lună de închisoare cu suspendare pentru agresarea unui polițist într-un cazinou parizian. În 2005, i s-a cerut să urmeze cursuri de management al furiei, după ce a atacat un valet, în Beverly Hills. În 2011, a fost filmat în timp ce a plesnit o jurnalistă care încerca să-i facă o fotografie, la Festivalul de Film de la Doha.

Sharif a fost un faimos jucător de bridge (recent, chiar a dezvoltat o aplicație pentru iPhone, destinată acestui joc de cărți). În noiembrie 2005, a primit de la UNESCO medalia Sergei Eisenstein, ca recunoaștere pentru contribuțiile sale în lumea filmului și a diversității culturale.

19
/09
/22

Fairytale, cel mai recent film al regizorului Alexander Sokurov, și ultimul din tetralogia inspirată de cele mai controversate personaje politice ale secolului XX, va deschide cea de-a 12-a ediție a Festivalului Internațional de Film Experimental București. Luni, pe 26 septembrie, în anticiparea debutului oficial al festivalului, pelicula va avea parte de o primă întâlnire cu publicul din România, de la ora 18:30, la Cinemateca Eforie.

15
/09
/22

„Om Câine / Man and Dog”, primul lungmetraj regizat de Ștefan Constantinescu, cu Bogdan Dumitrache și Ofelia Popii în rolurile principale, intră în cinematografe din 16 septembrie, filmul fiind distribuit pe marile ecrane de microMULTILATERAL.

09
/09
/22

Experimente audiovizuale inovatoare care abordează în maniere adesea surprinzătoare problematici relevante pentru lumea contemporană, scurtmetrajele incluse anul acesta în Competiția Internațională BIEFF propun noi perspective asupra stării de echilibru fragil – definitorie pentru momentul istoric pe care îl traversăm.

08
/09
/22

Programat în perioada 7-16 octombrie la Bucureşti, Festivalul Internațional de Film de Animație Animest, singurul eveniment cinematografic din România care califică filme pe lista candidaților eligibili la Oscaruri, şi-a anunţat selecția de titluri din competiția oficială.

06
/09
/22

"Metronom", debutul în lungmetraj de ficțiune al regizorului Alexandru Belc, distins anul acesta la Cannes cu Premiul pentru regie al secțiunii Un Certain Regard, va avea premiera în cinematografe pe 4 noiembrie, prezentat de Strada Film.

04
/09
/22

În a doua parte a unui foarte subiectiv top pe luna august discut, pe scurt, trei documentare din acest an, printre care şi tulburătorul "Mariupolis 2", al regretatului regizor lituanian Mantas Kvedaravičius, ucis în războiul declanşat de Rusia în Ucraina.