A murit Alexandru Darie
https://www.ziarulmetropolis.ro/a-murit-regizorul%c2%a0alexandru%c2%a0darie/

“Pentru mine, teatrul e un mod de viaţă. Mă ţine în viaţă. Am făcut teatru din dragoste, nu din frică. Din bucuria şi norocul de a fi cunoscut o întreagă pleiadă de oameni de teatru adevăraţi. La vremea aceea.” – Alexandru Darie. Regizorul şi directorul Teatrului Bulandra din Bucureşti a murit astăzi, la vârsta de 60 de ani. Alexandru Darie suferea de ciroză şi era pe listele de transplant hepatic. La începutul lunii septembrie, el a fost internat la Institutul Clinic Fundeni, cu o complicaţie la plămâni.

Un articol de Petre Ivan|18 septembrie 2019

Alexandru Darie a absolvit în 1983 Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale“ Bucureşti. În 1984 a debutat ca asistent de regie la Teatrul de Stat din Oradea. Consacrarea internaţională s-a produs odată cu spectacolul „Visul unei nopţi de vară“ (1991), pe care ziarul „The Guardian“ l-a considerat a fi cea mai bună montare de la producţia cu acelaşi nume semnată de Peter Brook.

În anul următor, Alexandru Darie a fost invitat de Oxford Stage Company să regizeze „Mult zgomot pentru nimic“, de William Shakespeare, BBC apreciind montarea drept un „eveniment al stagiunii’“. A mai regizat în Statele Unite, la Performing Arts Centre, New-York „Mizantropul“, de Moliere şi „Cabala bigoţilor“, de Mihail Bulgakov.

Din 2002, Alexandru Darie a condus Teatrul Bulandra. În 2006 Alexandru Darie a fost ales preşedinte al Uniunii Teatrelor din Europa, avînd două mandate consecutive la conducerea acestui for.

*

Alexandru Darie: Cred în teatrul făcut cu sânge

(fragmente dintr-un interviu acordat Monicăi Andronescu pentru Ziarul Metropolis).

Dar ție, Alexandru Darie, de ce ți-e frică?

Întâi, mi-e frică să n-ajungem la război. Asta e frica cea mai mare… Apoi, al doilea lucru, legat de teatru, mi-e frică să nu dispară teatrul serios, cum zicea Dodin, teatrul făcut cu sânge, cu sudoare. Iar în al treilea rând, când ajungi la o vârstă, începe puțin să-ți fie frică de faptul că nu mai apuci să faci ce ți-ai propus. Știi că eu n-am făcut niciodată spectacole doar ca să le fac… Știi că n-am făcut niciodată teatru ca să câștig bani. N-am nimic cu colegii mei, care fac șase-opt spectacole pe an, trei săptămâni și premiera… dar eu nu pot așa. Mi se pare că totul e un haos.

N-ai făcut niciodată teatru pentru bani, spui. Dar pentru ce l-ai făcut?

Pentru mine e un mod de viață. Mă ține în viață. Am făcut teatru din dragoste, nu din frică. Din bucuria și norocul de a fi cunoscut o întreagă pleiadă de oameni de teatru adevărați. La vremea aceea.

Spui că faci teatru pentru că te umple, pentru că îți place. E un motiv ușor egoist…

Nu e neapărat egoist. Așa cum am spus mereu, teatrul este unica artă inventată de om, care arată ceea ce nu se vede. Ce poate fi mai formidabil pentru public? Nu poți să fii egoist într-o meserie în care scopul este să revelezi publicului lucruri pe care nu le știe. Vorbește despre interiorul omului. Adică, vin la teatru și, teoretic, trebuie să plec altfel decât cum am intrat.

Nu montezi prea des. Ba chiar s-a întâmplat rar în ultimii ani…

N-am montat niciodată decât atunci când am simțit nevoia să spun ceva.

Te secătuiește?

Evident. Te secătuiește, pentru că dai, dai foarte mult, din suflet. E și foarte multă muncă. Dar, pe de altă, parte mă și încarcă. Mă încarcă tot ce descopăr, mă încarcă nopțile în care nu dorm. Da, deși nu dorm, mă încarcă. Pentru mine, e ca și cum te duci într-un loc în care poți medita asupra existenței și încerci apoi să comunici ce descoperi acolo.

Te simți demiurg pe scenă?

Câteodată da. Când vezi că nu era nimic și din gândul tău se naște o lume… Sentimentul e foarte bun. Și mai ales cu venirea maturității, bătrâneții, capeți o și mai mare liniște. De-aia m-am și dus gratis să predau la UNATC. Că am zis: nu se poate să te duci la un moment dat de pe lumea asta și să nu lași nimic în urmă… Să nu încerci să le comunici ceva din adevărurile tale…

Te frământă asta, că nu lași nimic în urmă? Că teatrul e o artă efemeră? Că ridici o catedrală și ea se dărâmă?

Da, dar n-avem ce face… Câteodată mă sperie și mă angoasează. Odată, am zis să mă dau mare cu ce forță am eu și am asistat la demontarea decorului după ultimul spectacol ever. Și am zis că n-o s-o mai fac niciodată. Am stat acolo în sală. Și plângeam… în timp ce mașiniștii demontau. Într-un fel a fost benefic să realizez asta, în alt fel a fost de nesuportat, dar am realizat că da, teatrul e o artă efemeră. Și filmatul nu salvează cu nimic. Teatrul e ca oracolul din Delphi. Ceea ce se întâmplă pe scenă uneori se referă la un singur individ. Întreabă oracolul ceva, și răspunsul îi aparține în exclusivitate. În documentarea pe care am făcut-o despre „Coriolanus”, am ascultat un disc cu muzică rămasă pe piatră. E altă lume complet. E violentă, ciudată, sălbatică, karmică. Așa era și teatrul. Și s-a pierdut…

Tu în ce relație ești cu Dumnezeu?

Sunt un om care crede-n Dumnezeu. Cred că există un Dumnezeu unic, indiferent de cum îl numește omul. Toate religiile se întâlnesc în același punct. Iar teatrul e și el o ușă care se deschide spre… E o poartă prin care poți ajunge la Dumnezeu. E în natura lui să ducă la Dumnezeu. Pentru că cine are știința sufletul uman, cine știe mai bine decât Dumnezeu ce e în noi? Și noi încercăm, la rândul nostru, să descoperim ce e în noi și, ca să ajungem să descoperim ce e în noi, încercăm să ne apropiem de cine știe, adică de Dumnezeu. Teatrul e o formă în care se pune această întrebare.

Simți că te-ai născut într-o epocă nepotrivită?

Da! Mi-ar fi plăcut să mă nasc undeva în secolul 17. Sunt fascinat de baroc, de lumea aceea, până în clasicii gen Beethoven. Eu îl ador pe Mozart. Sunt și un bon viveur, ceea ce în epoca aia era minunat, le lua două ore să se îmbrace, veneau curtezanele… era minunat. Chiar dacă era o lume dură.

Ce te deranjează cel mai tare la lumea de-acum?

Multe. La noi mă deranjează cel mai rău o stranie neimplicare a implicării. Nu pot să nu văd că în 30 de ani nu s-a construit un teatru… N-avem drumuri, n-avem educație… Cultura a fost în ultimii 30 de ani subfinanțată. La noi e mult zgomot pentru nimic… Iar al doilea lucru care mă deranjează este această disperare de a avea tone de bani. Ce faci cu ei? Unii fac averi de sute de milioane de euro. Și stai și te întrebi ce fac cu ei? Își fac viloaie imense… Strângi, strângi, strângi și pe urmă se întâmplă ceva și peste două luni ai murit. Și la ce folosește?! Iar la lumea mare mă deranjează un lucru care probabil că e în natura noastră: uităm repede. Vorbim de război etc., dar uităm că în urmă cu foarte puțin timp au murit 60 de milioane de oameni pe tehnologia de acum 60 de ani. Păi ce se va întâmpla cu asta de-acum? Apocalipsa! De-asta mi-e frică mie. O apocalipsă care va fi ori foarte rapidă, ori enorm de lentă. Scoți arma nucleară și în 5 minute s-a terminat. Dar e și aia lentă, unde vom ajunge în peșteri și o luăm de la capăt… E un pericol mare. Lumea uită suferința. Uită lecția.

Interviul integral, aici.

Foto: Alexandru Darie – facebook

18
/11
/20

Prin combinații inedite de mijloace vizuale și tehnici narative, scurtmetrajele incluse în acest an în Competiția Internațională BIEFF propun perspective alternative asupra unor subiecte care marchează realitatea cotidiană. O invitație deschisă la reflecție, dezbatere și dialog, evenimentul dedicat noilor forme de explorare a limbajului cinematografic va reprezenta, la această ediție, un punct de intersecție al diferitelor viziuni asupra violenței și a justificării ei morale, dar și asupra ideii de graniță și a locurilor de care aparținem.

18
/11
/20

Miercuri, 18 noiembrie, ora 19.30 vă invităm să vizionați lansarea romanului Trenul de Erlingen sau Metamorfoza lui Dumnezeu de Boualem Sansal, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“, traducere din franceză semnată de Mădălina Ghiu. O distopie virulentă, luxuriantă, lumea ei semănând din ce în ce mai mult cu a noastră, noul roman al lui Boualem Sansal avertizează asupra proliferării extremismului religios în zonele fragile ale societății actuale.

17
/11
/20

Fotografii Adriana Lucaciu și Răzvan Voiculescu semnează primul ghid multimedia al Bărăganului, în cadrul proiectului Itinerama – „Explorator în Bărăgan”. Special pentru Ziarul Metropolis, Adriana Lucaciu trece în revistă trei spații pe care nu se aștepta să le găsească în Bărăgan.

17
/11
/20

Cu toții suntem de acord că experiența de la cinema este inegalabilă, însă cum momentan nu mai este posibilă în contextul pandemic actual, din pasiune și dor de emoția trăită în fața marelui ecran, Cineplexx a oferit în weekend porții de popcorn cald tuturor iubitorilor de filme.

16
/11
/20

CRONICĂ DE FILM Lansat recent în România direct online, pe pagina de Vimeo a distribuitorului Independenţa Film, „Beanpole” (2019) este al doilea film al lui Kantemir Balagov, considerat de unii cel mai bun tânăr regizor rus, educat la şcoala de cinema a lui Alexander Sokurov. O poveste despre traumele post-război, stilizată însă aproape până la academism.

16
/11
/20

Turismul montan din România pe cât este de frumos și apreciat, pe atât este de periculos pentru cei care se încumetă să-l cunoască din inconștiență sau pentru a-și testa limitele. Dragostea de munte face din ei victime inclusiv astăzi când salvamontiști extrem de bine pregățiți și echipați își pun în pericol propria viața pentru a o salva pe a lor.

16
/11
/20

În perioada 16-17 noiembrie 2020, Departamentul de Studii Doctorale din cadrul UNATC „I. L. Caragiale” organizează conferința internațională „Cercetare artistică interdisciplinară avansată”. Evenimentul urmărește alinierea școlii doctorale românești la mișcarea de cercetare teatrală și cinematografică europeană și crearea de punți de comunicare între profesorii și studenții noștri cu profesioniști din domeniile artelor spectacolului, filologiei, psihologiei, pedagogiei, filosofiei, neuroștiințelor din plan național și internațional.

16
/11
/20

O expoziție de grup atipică, The Domino Effect (21 noiembrie 2020 – 6 februarie 2021) aduce în spațiul galeriei Gaep 13 lucrări selectate exclusiv de artiști, printr-o reacție în lanț: de la Răzvan Anton și până la Ignacio Uriarte, fiecare artist al galeriei a ales o lucrare de la următorul artist în ordine alfabetică.

15
/11
/20

OAMENII MUZICII Romanticul ce a dat aripi expresivității pianului, Frédéric Chopin (1810-1849) a marcat ireversibil istoria  acestui instrument, fiind primul mare compozitor care i s-a dedicat exclusiv. Compozitor legendar, celebru ca pianist și în improvizație, a fost adorat în timpul vieții și a rămas fascinant și în posteritate.

13
/11
/20

Nadia Terranova este un nume nou din librăriile din România. Publicată pentru prima dată în limba română, scriitoarea se alătură autoarelor din Italia publicate la noi, dintre care cea mai citită rămâne Elena Ferrante, fenomenul ultimilor ani.

13
/11
/20

Luni, 16 noiembrie, începând cu ora 18.00, va avea loc live, pe pagina de Facebook a Institutului Francez, o masă rotundă, cu ocazia lansării celor două numere ale revistei Secolul 21, consacrate lui George Banu.

Pagina 3 din 93212345...102030...Ultima »