A murit Alexandru Darie
https://www.ziarulmetropolis.ro/a-murit-regizorul%c2%a0alexandru%c2%a0darie/

„Pentru mine, teatrul e un mod de viaţă. Mă ţine în viaţă. Am făcut teatru din dragoste, nu din frică. Din bucuria şi norocul de a fi cunoscut o întreagă pleiadă de oameni de teatru adevăraţi. La vremea aceea.” – Alexandru Darie. Regizorul şi directorul Teatrului Bulandra din Bucureşti a murit astăzi, la vârsta de 60 de ani. Alexandru Darie suferea de ciroză şi era pe listele de transplant hepatic. La începutul lunii septembrie, el a fost internat la Institutul Clinic Fundeni, cu o complicaţie la plămâni.

Un articol de Petre Ivan|18 septembrie 2019

Alexandru Darie a absolvit în 1983 Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale“ Bucureşti. În 1984 a debutat ca asistent de regie la Teatrul de Stat din Oradea. Consacrarea internaţională s-a produs odată cu spectacolul „Visul unei nopţi de vară“ (1991), pe care ziarul „The Guardian“ l-a considerat a fi cea mai bună montare de la producţia cu acelaşi nume semnată de Peter Brook.

În anul următor, Alexandru Darie a fost invitat de Oxford Stage Company să regizeze „Mult zgomot pentru nimic“, de William Shakespeare, BBC apreciind montarea drept un „eveniment al stagiunii’“. A mai regizat în Statele Unite, la Performing Arts Centre, New-York „Mizantropul“, de Moliere şi „Cabala bigoţilor“, de Mihail Bulgakov.

Din 2002, Alexandru Darie a condus Teatrul Bulandra. În 2006 Alexandru Darie a fost ales preşedinte al Uniunii Teatrelor din Europa, avînd două mandate consecutive la conducerea acestui for.

*

Alexandru Darie: Cred în teatrul făcut cu sânge

(fragmente dintr-un interviu acordat Monicăi Andronescu pentru Ziarul Metropolis).

Dar ție, Alexandru Darie, de ce ți-e frică?

Întâi, mi-e frică să n-ajungem la război. Asta e frica cea mai mare… Apoi, al doilea lucru, legat de teatru, mi-e frică să nu dispară teatrul serios, cum zicea Dodin, teatrul făcut cu sânge, cu sudoare. Iar în al treilea rând, când ajungi la o vârstă, începe puțin să-ți fie frică de faptul că nu mai apuci să faci ce ți-ai propus. Știi că eu n-am făcut niciodată spectacole doar ca să le fac… Știi că n-am făcut niciodată teatru ca să câștig bani. N-am nimic cu colegii mei, care fac șase-opt spectacole pe an, trei săptămâni și premiera… dar eu nu pot așa. Mi se pare că totul e un haos.

N-ai făcut niciodată teatru pentru bani, spui. Dar pentru ce l-ai făcut?

Pentru mine e un mod de viață. Mă ține în viață. Am făcut teatru din dragoste, nu din frică. Din bucuria și norocul de a fi cunoscut o întreagă pleiadă de oameni de teatru adevărați. La vremea aceea.

Spui că faci teatru pentru că te umple, pentru că îți place. E un motiv ușor egoist…

Nu e neapărat egoist. Așa cum am spus mereu, teatrul este unica artă inventată de om, care arată ceea ce nu se vede. Ce poate fi mai formidabil pentru public? Nu poți să fii egoist într-o meserie în care scopul este să revelezi publicului lucruri pe care nu le știe. Vorbește despre interiorul omului. Adică, vin la teatru și, teoretic, trebuie să plec altfel decât cum am intrat.

Nu montezi prea des. Ba chiar s-a întâmplat rar în ultimii ani…

N-am montat niciodată decât atunci când am simțit nevoia să spun ceva.

Te secătuiește?

Evident. Te secătuiește, pentru că dai, dai foarte mult, din suflet. E și foarte multă muncă. Dar, pe de altă, parte mă și încarcă. Mă încarcă tot ce descopăr, mă încarcă nopțile în care nu dorm. Da, deși nu dorm, mă încarcă. Pentru mine, e ca și cum te duci într-un loc în care poți medita asupra existenței și încerci apoi să comunici ce descoperi acolo.

Te simți demiurg pe scenă?

Câteodată da. Când vezi că nu era nimic și din gândul tău se naște o lume… Sentimentul e foarte bun. Și mai ales cu venirea maturității, bătrâneții, capeți o și mai mare liniște. De-aia m-am și dus gratis să predau la UNATC. Că am zis: nu se poate să te duci la un moment dat de pe lumea asta și să nu lași nimic în urmă… Să nu încerci să le comunici ceva din adevărurile tale…

Te frământă asta, că nu lași nimic în urmă? Că teatrul e o artă efemeră? Că ridici o catedrală și ea se dărâmă?

Da, dar n-avem ce face… Câteodată mă sperie și mă angoasează. Odată, am zis să mă dau mare cu ce forță am eu și am asistat la demontarea decorului după ultimul spectacol ever. Și am zis că n-o s-o mai fac niciodată. Am stat acolo în sală. Și plângeam… în timp ce mașiniștii demontau. Într-un fel a fost benefic să realizez asta, în alt fel a fost de nesuportat, dar am realizat că da, teatrul e o artă efemeră. Și filmatul nu salvează cu nimic. Teatrul e ca oracolul din Delphi. Ceea ce se întâmplă pe scenă uneori se referă la un singur individ. Întreabă oracolul ceva, și răspunsul îi aparține în exclusivitate. În documentarea pe care am făcut-o despre „Coriolanus”, am ascultat un disc cu muzică rămasă pe piatră. E altă lume complet. E violentă, ciudată, sălbatică, karmică. Așa era și teatrul. Și s-a pierdut…

Tu în ce relație ești cu Dumnezeu?

Sunt un om care crede-n Dumnezeu. Cred că există un Dumnezeu unic, indiferent de cum îl numește omul. Toate religiile se întâlnesc în același punct. Iar teatrul e și el o ușă care se deschide spre… E o poartă prin care poți ajunge la Dumnezeu. E în natura lui să ducă la Dumnezeu. Pentru că cine are știința sufletul uman, cine știe mai bine decât Dumnezeu ce e în noi? Și noi încercăm, la rândul nostru, să descoperim ce e în noi și, ca să ajungem să descoperim ce e în noi, încercăm să ne apropiem de cine știe, adică de Dumnezeu. Teatrul e o formă în care se pune această întrebare.

Simți că te-ai născut într-o epocă nepotrivită?

Da! Mi-ar fi plăcut să mă nasc undeva în secolul 17. Sunt fascinat de baroc, de lumea aceea, până în clasicii gen Beethoven. Eu îl ador pe Mozart. Sunt și un bon viveur, ceea ce în epoca aia era minunat, le lua două ore să se îmbrace, veneau curtezanele… era minunat. Chiar dacă era o lume dură.

Ce te deranjează cel mai tare la lumea de-acum?

Multe. La noi mă deranjează cel mai rău o stranie neimplicare a implicării. Nu pot să nu văd că în 30 de ani nu s-a construit un teatru… N-avem drumuri, n-avem educație… Cultura a fost în ultimii 30 de ani subfinanțată. La noi e mult zgomot pentru nimic… Iar al doilea lucru care mă deranjează este această disperare de a avea tone de bani. Ce faci cu ei? Unii fac averi de sute de milioane de euro. Și stai și te întrebi ce fac cu ei? Își fac viloaie imense… Strângi, strângi, strângi și pe urmă se întâmplă ceva și peste două luni ai murit. Și la ce folosește?! Iar la lumea mare mă deranjează un lucru care probabil că e în natura noastră: uităm repede. Vorbim de război etc., dar uităm că în urmă cu foarte puțin timp au murit 60 de milioane de oameni pe tehnologia de acum 60 de ani. Păi ce se va întâmpla cu asta de-acum? Apocalipsa! De-asta mi-e frică mie. O apocalipsă care va fi ori foarte rapidă, ori enorm de lentă. Scoți arma nucleară și în 5 minute s-a terminat. Dar e și aia lentă, unde vom ajunge în peșteri și o luăm de la capăt… E un pericol mare. Lumea uită suferința. Uită lecția.

Interviul integral, aici.

Foto: Alexandru Darie – facebook

03
/10
/14

În perioada 25 - 29 octombrie 2014, Teatrul Metropolis este invitat să participe cu trei producţii remarcabile la cea de-a XVIII-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru: LECŢIA DE VIOLONCEL, TARTUFFE sau IMPOSTORUL şi VOCEA UMANĂ, care se vor juca la sediul Teatrului Metropolis, din strada Mihai Eminescu nr. 89.

03
/10
/14

Ştiţi că populara serie B.D., regizată de Mircea Drăgan şi având în distribuţie actori ca: Toma Caragiu, Dem Rădulescu, Puiu Călinescu, Jean Constantin, Iurie Darie, Sebastian Papaiani, George Mihăiță sau Dumitru Furdui, nu ar fi existat dacă Lucian Pintilie nu realiza "Reconstituirea" (1968)?

03
/10
/14

Scriitorul britanic David Lodge s-a întâlnit cu publicul din România miercuri seară, la Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi (FILIT). David Lodge a vorbit şi despre traducerile cărţilor sale, spunând că el depinde foarte mult de traducătorii din ţările unde se publică volumele sale, întrucât nu cunoaşte limbile în care acestea apar.

02
/10
/14

Regizorul francez Michel Hazanavicius, premiat cu Oscar pentru filmul The Artist, este unul dintre invitații speciali ai Les Films de Cannes à Bucarest (24 – 30 octombrie, Cinema Patria, Studio și Elvira Popescu). The Artist a câștigat peste 100 de premii și a marcat un record în cinematografia franceză

02
/10
/14

Fanii animaţiei vor şti să îşi rezerve în agendă săptămâna 3-12 octombrie, când unul dintre cei mai celebri animatori americani se întoarce la Anim’est. După prezenţa la a treia ediţie, în 2008, Bill Plympton este din nou invitat la cel mai iubit festival de film din capitală și aduce, în programul proiecţiilor de anul acesta, o mulțime de titluri premiate din cariera sa.

02
/10
/14

CRONICĂ DE FILM „Planșa”, debutul tânărului regizor Andrei Gheorghe, este un film curajos, care epatează prin imagine și rămâne restanțier la construcția personajelor și la acordarea dialogurilor. Însă merită salutată lejeritatea căreia i se dedă cu voluptate.

02
/10
/14

Dacă tot nu poți să combați legenda devenită (fals) brand de țară, atunci de ce să n-o folosești ca vehicul de promovare a unui festival de film (de nișă)? Dracula Film: Horor & Fantasy Festival de la Brașov s-a deschis cu blockbusterul „Dracula Untold”, un debut cu multe locuri comune, dar și cu câteva ingeniozități.

02
/10
/14

”America de peste pogrom”, un nou roman semnat de Cătălin Mihuleac și apărut la Editura Cartea Românească, este disponibil în librăriile din țară și în ediție digitală. Volumul apare după ”Aventurile unui gentelman bolşevic” şi ”Zece povestiri multilateral dezvoltate”, apărute în 2012, respectiv 2010, la aceeași editură.