A murit Robin Williams
https://www.ziarulmetropolis.ro/a-murit-robin-williams/

Actorul american Robin Williams, cunoscut în special pentru rolurile sale din filmele „Mrs. Doubtfire” şi „Cercul poeţilor dispăruţi”, a decedat la domiciliul său. Conform anunţului făcut de poliţie, se pare că este vorba despre o sinucidere.

Un articol de Petre Ivan|12 august 2014

Serviciile de urgenţă au fost chemate luni, la ora locală 11.55 a.m, după ce Robin Williams a fost descoperit decedat în locuinţa sa.

Poliţia din Marin County, din statul american California, informează într-un comunicat că un „individ de sex masculin, declarat mort la ora 12.02, a fost identificat drept Robin McLaurin Williams, în vârstă de 63 de ani, rezident în Tiburon, în California” şi că o cauză probabilă a decesului ar fi „sinuciderea prin asfixiere”, notează Mediafax.

Poliţia a anunţat deja iniţierea unei anchete „cu privire la cauzele şi circumstanţele decesului”. Williams a fost văzut ultima dată în viaţă de soţia sa, duminică robin williamsseară, în jurul orei locale 10.00. O autopsie este programată pentru marţi, la biroul de medicină legală din Marin County.

Soţia actorului, Susan Schneider, a declarat: „Inima mi-e frântă. În numele familiei lui Robin, cerem să ni se respecte viaţa privată în această perioadă de durere profundă. Aşa cum a rămas în memoria tuturor, sperăm că nu decesul său va fi elementul central, ci nenumăratele momente de bucurie şi râsetele oferite milioanelor” de oameni.

Robin Williams suferea de depresie

Potrivit purtătorului de cuvânt al starului, actorul suferea de depresie. De asemenea, la începutul lunii iulie, Robin Williams, care a luptat în trecut cu dependenţa de alcool şi de droguri, s-a internat într-o clinică din din Minnesota (SUA), pentru a lua parte la un program de prevenire a dependenţei de alcool.

Potrivit unui comunicat dat atunci publicităţii de actor, Robin Williams nu mai băuse alcool din 2005, însă intenţiona să „îşi reînnoiască angajamentul” de a continua programul de abstinenţă.

Potrivit site-ului tmz.com, Robin Williams se înscrisese în programul The Lodge, pe care centrul de reabilitare îl descrie ca „un proiect în 12 paşi care poate forma şi transforma fiecare aspect al vieţii”. Actorul urma să petreacă în acest centru câteva săptămâni.

Actorul american nu a încercat niciodată să îşi ascundă problemele provocate de consumul de alcool şi de droguri, dar, după o perioadă de abstinenţă ce a durat 20 de ani, Robin Williams a recidivat în 2005, în timpul filmărilor pentru lungmetrajul „Marele alb”. Cu toate acestea, Williams s-a internat ulterior într-robin williamso clinică specializată şi nu a mai consumat alcool de atunci.

„Într-o zi, am intrat într-un magazin şi am văzut o sticlă mică de Jack Daniel’s. Apoi am auzit o voce (…) care îmi şoptea la ureche: «Hei, ia doar o gură, doar una». Am băut şi apoi a fost o scurtă perioadă în care îmi spuneam «oh, sunt bine», dar lucrurile au scăpat de sub control atât de repede”, a declarat Robin Williams publicaţiei Parade.

Robin Williams a devenit cunoscut datorită rolului din serialul de televiziune „Mork and Mindy” şi a câştigat un premiu Oscar pentru prestaţia din filmul „Good Will Hunting”.

Actorul a mai fost nominalizat de trei ori la premiile Academiei de film americane, pentru rolurile din filmele „Bună dimineaţa, Vietnam”, „Cercul poeţilor dispăruţi” şi „Regele pescar”. Recent, Robin Williams a jucat în sitcomul „The Crazy Ones”, de pe postul CBS, rolul lui Simon Roberts, excentricul director al unei agenţii de publicitate, dar serialul a fost anulat de producători numai după un sezon.

Reacţii după moartea lui Robin Williams

Actorul Kevin Spacey, care a jucat alături de Williams în filmul „Shrink” (2009), a deschis seria mesajelor-tribut aduse pe Twitter legendei hollywoodiene, vorbind despre prietenul său „care a făcut lumea să râdă şi să gândească„. „Îmi voi aminti acest lucru şi îl voi onora. Un mare om, artist, prieten. Îmi va lipsi nemăsurat„, a mai scris acesta.

Preşedintele american Barack Obama l-a descris pe Williams ca fiind „unic”. „Robin Williams a fost aviator, doctor, geniu, dădacă, preşedinte, profesor, Peter Pan şi orice altceva. Dar a fost unic„, a spus Obama, adăugând: „A venit în vieţile noastre ca un extraterestru şi a sfârşit prin a atinge orice element al spiritului uman. Ne-a făcut să râdem. Ne-a făcut să plângem. Le-a oferit gratuit şi cu generozitate talentul său nemăsurat celor care aveau nevoie mai mult – de la trupele noastre din străinătate la cei marginalizaţi de pe străzi„.

Actorul Steve Martin a scris, la rândul său „Sunt extrem de şocat de pierderea lui Robin Williams, un caracter nobil, un mare talent, partener de actorie, suflet autentic”, iar Ben Stiller, actor de comedie din generaţia care a urmat celei din care a făcut parte Robin Williams, a spus că „un mesaj pe Twitter nu este suficient pentru a descrie talentul lui Williams„.

Jared Leto, actor şi solist al trupei rock 30 Seconds to Mars, a declarat pe Twitter că „Robin Williams a fost un om original şi curajos„. De asemenea, Michael J. Fox, starul francizei „Back to the Future”, a spus că Robin Williams era „amabil şi genial„.

Morgan Freeman

Morgan Freeman

Jeff Bridges, prezent luni seară la premiera newyorkeză a filmului „The Giver”, a vorbit despre fostul lui partener din filmul „Regele pescar”: „Sunt plin de emoţii contradictorii în această seară. Îmi e greu să mă aflu aici, din cauza acestor emoţii şi sentimente. Am pierdut un prieten drag, Robin Williams. Era un om atât de strălucitor. Sufletul meu este alături de familia lui în aceste momente„.

Robin, îmi pare atât de rău că Pământul nu a mai meritat să te aibă. Sper că vei găsi fericirea acolo unde ai plecat„, a declarat la rândul său actorul Jason Alexander, în timp ce  Morgan Freeman, a scris pe Twitter: „Odihneşte-te în pace, Robin Williams. Este o pierdere atât de mare. A plecat dintre noi, dar nu va fi uitat niciodată„.

Ringo Starr, fostul membru al trupei The Beatles, a adăugat: „La revedere şi Dumnezeu să te binecuvânteze, Robin Williams„. „Gândurile şi rugăciunile mele se îndreaptă acum către familia lui Robin Williams. L-am întâlnit o singură dată, dar acela a fost unul dintre cele mai plăcute momente din viaţa mea. Odihneşte-te în pace, Robin Williams„, a spus, la rândul ei, cântăreaţa Pink.

Foto cu Robin Williams – cinemagia

16
/01
/24

Seria ISTORII se va desfășura în perioada 15 - 30 ianuarie la Cinema ARTA, pe strada Universității nr. 3. Publicul are șansa să descopere în această perioadă, în fiecare zi de marți, o selecție de filme (scurtmetraje sau lungmetraje) curatoriate pentru a deschide conversații despre modul în care istoria este construită și transmisă cu ajutorul limbajului, imaginilor, semnelor și conceptelor.

09
/01
/24

CARTEA DE CINEMA Neaşteptată apariţie acest “Desene mişcătoare. Dialoguri despre critică şi cinema”, pe care criticul de film Andrei Gorzo şi criticul literar Mihai Iovănel - prieteni şi colegi de generaţie şi de idei - l-au scos la finalul lui 2023 la Editura Polirom.

05
/01
/24

Rebel Moon este un adevărat eveniment în universul producțiilor SF și de fantezie și rodul unor eforturi de decenii. În plus, lungmetrajul poartă semnătura lui Zack Snyder, cineastul din spatele filmelor 300 - Eroii de la Termopile, Man of Steel: Eroul și Armata celor morți.

04
/01
/24

Anul 2024 se anunţă unul bogat în filme româneşti de autor, fie ele de ficţiune, documentare sau hibride. V-am pregătit, în exclusivitate, o listă cu cele mai aşteptate titluri, care cuprinde noi filme de regizori consacraţi precum Andrei Ujică, Radu Jude, Cristi Puiu, Stere Gulea, Eugen Jebeleanu, Adrian Sitaru, Tudor Giurgiu sau Emanuel Pârvu, precum şi câteva debuturi foarte promiţătoare.

29
/12
/23

Se anunţă o lună ianuarie bogată în filme pentru care merită să te deplasezi la cinema, inclusiv la multiplexuri. Distribuitorii - mari sau mici - scot o parte din artileria grea chiar de la începutul anului. Ţi-am făcut o listă cu opt titluri de neratat.

20
/12
/23

Topul personal al celor mai bune filme exclusiv din 2023 e dominat de francezi şi americani, la care se adaugă un român şi un finlandez. O listă capricioasă şi aparent eterogenă.

19
/12
/23

Sâmbătă, 16 decembrie 2023, în cadrul festivalului internațional de film studențesc CineMAiubit 2023, a avut loc conferința „Filmul și educația publicului tânăr”, organizată de Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București (UNATC) prin Centrul de Pedagogie și Studiu al Imaginii Sorin Botoșeneanu.

18
/12
/23

Pe 21 ianuarie 2024, la Sala Palatului, va avea loc un nou şi captivant show DISNEY : FROZEN – 10 ani.  Spectacolul face parte din turneul prin care Disney celebrează la nivel mondial 10 ani de la lansarea personajului fenomen ce a revoluționat lumea filmelor de animație.