A plecat şi Papaiani…
https://www.ziarulmetropolis.ro/a-plecat-si-papaiani/

“Mi-am iubit profesia, am stimat-o. În fiecare film şi spectacol laşi câte ceva din tine. Cred că fiecare om se termina aşa, dându-şi sufletul pentru fiecare lucru pe care l-a făcut.” – Sebastian Papaiani. Îndrăgitul actor s-a stins din viaţă la vârsta de 80 de ani.

Un articol de Petre Ivan|27 septembrie 2016

Născut la Piteşti, în 1936, Sebastaian Papaiani şi-a petrecut copilăria ”într-o lume modestă, într-un cartier paralel cu Costache Negri, unde era plin de țigani, dar țigani cu care puteai să fii prieten…”.

Tatăl său, Alecu Papaiani, era grec de origine — Papayannis fiind proprietarul unei curți, undeva în mărginimea Piteștiului în care erau apartamente de două cămăruțe, închiriate de coșari, geambași, lustragii etc.

Mi-ar fi plăcut să fiu bogat poate… ca să dau şi altora. Sunt altruist. Sunt iubitor de oameni. Când ştii că fără ei nu poţi trăi. Şi ăsta este cel mai frumos lucru. Să iubeşti… – Sebastian Papaiani

Copil fiind, era fascinat de circul care venea în cartier şi de filmele de la cinematograf, preferaţii lui fiind John Wayne si Johnny Weissmuller. La 17 ani se angajează contabil la un oficiu farmaceutic, joacă teatru de amatori, îndrumat de fosta Miss Romania 1936, Crina Cojocaru, care îl determină să treacă peste multe obstacole şi să devină actor.

Absolvă Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografica, promoţia 1960, iar în 1963 debutează în comedia lui Geo Zaizescu, Un surâs în plină vară.  În 1961 și-a făcut debutul în producția cinematografică ”Purgatoriul nr. 5”, însă calea spre marea carieră i-a fost deschisă de întâlnirea cu regizorul Geo Saizescu, care l-a distribuit în rolul lui Păcală, în filmul cu același nume (1974).

Eu am făcut teatru cu profesori care credeau în profesia asta. Profesia asta nu se făcea pentru bani. Şi nici atunci profesorii nu aveau salarii mari. Dar erau iubitori. Şi convingători. Făceau din teatru o fiinţă de care tu te apropiai cu sfinţenie. – Sebastian Papaiani

În februarie 2010, pe scena Teatrului ”Nottara” din București, a avut loc premiera spectacolului aniversar ”Secta femeilor”, în regia lui Toma Enache, dedicat celor 50 de ani de carieră ai actorului Sebastian Papaiani, în care acesta îl interpretează pe Socrate.

În septembrie 2011, Sebastian Papaiani a primit, cu prilejul împlinirii vârstei de 75 de ani, o stea pe Aleea Celebrităților (Walk of Fame) din Piața Timpului.

Ne grăbim, uităm că suntem oameni. Noi nu mai avem nimic. – Sebastian Papaiani

În martie 2013, a avut loc o ceremonie în cadrul căreia Cinematograful “Modern” din Pitești a primit numele actorului Sebastian Papaiani, la inițiativa Regiei Autonome de Distribuție și Exploatare a Filmelor.

Foto:Sebastian Papaiani – facebook

20
/12
/23

Topul personal al celor mai bune filme exclusiv din 2023 e dominat de francezi şi americani, la care se adaugă un român şi un finlandez. O listă capricioasă şi aparent eterogenă.

19
/12
/23

Sâmbătă, 16 decembrie 2023, în cadrul festivalului internațional de film studențesc CineMAiubit 2023, a avut loc conferința „Filmul și educația publicului tânăr”, organizată de Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București (UNATC) prin Centrul de Pedagogie și Studiu al Imaginii Sorin Botoșeneanu.

18
/12
/23

Pe 21 ianuarie 2024, la Sala Palatului, va avea loc un nou şi captivant show DISNEY : FROZEN – 10 ani.  Spectacolul face parte din turneul prin care Disney celebrează la nivel mondial 10 ani de la lansarea personajului fenomen ce a revoluționat lumea filmelor de animație.

15
/12
/23

OPINIE Ne-am obişnuit să ne plângem. Lumea nu prea mai merge la cinema, şi cu atât mai puţin la filmele de artă. Nu mai avem săli pentru cinematografia non-mainstream. Presa generalistă a renunţat la jurnalismul de cinema. 

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.

07
/12
/23

Legendarul cineast maghiar Béla Tarr va primi sâmbătă seară, la Berlin, un premiu onorific din partea Academiei Europene de Film. Cu această ocazie, publicăm un eseu despre cinemaul său foarte special.