„A primit botezul focului, a fost din plin botezat!”
https://www.ziarulmetropolis.ro/a-primit-botezul-focului-a-fost-din-plin-botezat/

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Aşa scria despre sine, din Mexic, George Bibescu, în 1862, tatălui său. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, se poate vorbi de o adevărată colonie română la Paris, formată din ai noştri, trăitori acolo, burlaci, sau căsătoriţi cu franţuzoaice, diplomaţi, alţii aflaţi în trecere. E o lume activă, cu saloane deschise, patronate de femei, unde se adună elita intelectuală şi mondenă franceză.

Un articol de Georgeta Filitti|6 martie 2017

Unii sunt oponenţi ai principelui Cuza, cum e cazul familiei fostului domn regulamentar Gheorghe Bibescu. După pierderea cam grăbită a tronului, în 1848, acesta s-a refugiat în Franţa. A continuat să beneficieze de veniturile moşiilor sale din ţară încât exilul i-a fost tot timpul unul aurit.

Copiii au studiat în Franţa şi dintre ei Georges (1824-1902) ajunge ofiţer în armata ţării de reşedinţă. Poate ar fi dus o existenţă banală între garnizoane şi saloanele pariziene dacă nu intervenea expediţia anglo-franco-spaniolă din 1862-1864 împotriva Mexicului. Participă la ea ca ofiţer de Stat Major şi mărturiile lui, sub forma scrisorilor adresate familiei aflate la Paris, fac parte din cronica războiului.George Bibescu

În 1860, Mexicul era zguduit de luptele între conservatorii catolici ai lui Miramon şi liberalii conduşi de Juarez. Cei din urmă sunt victorioşi, introduc reforme cu nemiluita şi produc o criză financiară care îi obligă la suspendarea plăţii datoriei publice. Cum creditorii erau francezi, englezi şi spanioli, aceştia au înţeles să acţioneze cu armele împotriva debitorului insolvent.

Aliaţii însă nu pot coopera, se duşmănesc între ei, denunţă acorduri efemere, luptele se desfăşoară cu succes schimbător şi, în cele din urmă, în 1864, Mexicul devine împărăţie, sub conducerea arhiducelui Maximilian, fratele lui Franz Josef, împăratul Austriei. Dar mexicanii continuă lupta, sub conducerea generalului Juarez, îl caputurează şi îl execută pe împărat în 1867 la Queretaro.

Acesta e fundalul pe care se desfăşoară intervenţia europenilor şi la care participă Georges Bibescu junior. El simte nevoia să se destăinuie tatălui şi fratelui său: „Noutăţile se succed cu atâta repeziciune şi cu toate acestea nu se poate să nu le dai crezare”; „lucrurile sunt grave şi situaţia îngrozitoare”; „epidemia pândeşte din urmă armata, iar lipsa de apă e un auxiliar cumplit al căldurii”; „gloanţe şi ghiulele cădeau pretutindeni în jurul meu”.

Concluzia lui G.B. e pură fanfaronadă: „Eu, tăticule, nu pot să spun cât sunt de fericit de a mă fi aflat în această luptă, prima la care am participat, la fel de calm şi în acelaşi timp la fel de bine dispus ca şi cum m-aş fi aflat pe bulevard”. Această stare euforică nu-l împiedică să scrie cu insistenţă părintelui său să găsească o formulă (discuţii cu un general influent de la Paris) pentru a fi rechemat. Ba poate adăuga şi câteva „graţiozităţi” despre principele Cuza: „Doamne, Providenţa nu-i poate trimite un atac de apoplexie ori să-l ajute să cadă de pe cal?”

După cum se vede, Georges Bibescu poate fi ofiţer francez în campanie dar rămâne şi român ranchiunos – o trăsătură prea des întâlnită printre conaţionalii noştri.

Foto: George Bibescu – wikipedia



14
/03
/21

Pe 12 aprilie 1975, la unul dintre cele mai cunoscute spitale pariziene se stingea din viață o artistă care era deja mit. După o agonie care nu prevestea nimic bun, se despărțea de o viață care îi aduse și suferință, și bucurie, și victorii răsunătoare, și înfrângeri dureroase.

28
/02
/21

„M-am născut în anul 1707, la Veneţia, într-o casă mare şi frumoasă, aşezată între podul Namboli şi podul Donna-Onesta, în colţul străzii Ca cent’anni din parohia San Toma.” Era una din ultimele zile ale iernii anului 1707, era 25 februarie, era magica Veneția.

21
/02
/21

Pentru un oraș ca Bucureștiul, nu e deloc simplu să-și țină aproape oamenii care-l iubesc. Deși există o mie de motive de dezamăgire și de îndepărtare, se găsesc și spații unice, unde orașul face cuceriri noi sau strânge legături mai vechi. Unul dintre ele este Hanul cu Tei.

19
/02
/21

19 februarie nu este doar ziua în care s-a născut Constantin Brâncuși, ci și ziua tragică în care s-a stins prematur un creator de teatru cel mai probabil genial: Georg Büchner. Moartea lui a survenit într-un moment însuflețit de avânt revoluționar și dorință de schimbare.

15
/02
/21

Duhurile casei sunt printre cele mai vechi și mai răspândite forme de protecție pe care oamenii și-au creat-o în virtutea felului de a privi lumea. Vă propunem o incursiune în mitologia autohtonă, alături de etnologul Antoneta Olteanu, lector al Fundației Calea Victoriei.

12
/02
/21

Un anumit fel de armonie în societate, cosmopolitism, dar și un cert tradiționalism. Deschidere față de nou, dar nu una care să alunge tihna ce domnește într-un oraș ce respiră într-un ritm al lui. Muzică și culoare – ele au fost întotdeauna ale Vienei, spațiu asociat pe veci cu spiritul european.

03
/02
/21

Undeva, într-o fundătură din Bucureşti, din cartierul Rahova-Ferentari, „acolo unde întorceau tramvaiele 7 și 15, a treia stație de la Sebastian” se năștea acum 80 de ani, Ștefan Iordache. Era ziua de 3 februarie. „Ai mei erau din Calafat, unde amândoi locuiau pe aceeaşi stradă. S-au căsătorit şi, tineri şi fericiţi, au pornit-o în lumea largă”. Era anul 1941.

15
/01
/21

OAMENII MUZICII Joannes Chrysostomus Wolfgangus Theophilus MOZART. Sau Wolfgang Amadé, cum s-a semnat mai apoi (Amadeus i s-a spus doar postum). 27 ian. 1756 – 5 dec. 1791. Uitaţi tot comerţul din jurul „brandului” Mozart. Ignoraţi tot ce aţi auzit din zbor despre el. Pur şi simplu descoperiţi-l. Și îndrăgostiţi-vă.

13
/01
/21

Publicată pentru prima dată în Franța în 2020, cartea scrisă de Simone de Beauvoir în 1954, anul în care i se decerna Premiul Goncourt, și dedicată prietenei sale Zaza Lacoin, este disponibilă și în limba română, la Editura Litera. „Inseparabilele” este o nuvelă memorabilă despre prietenie și condiția femeii de-a lungul timpului.