A șasea ediție a Festivalului Tânăr de la Sibiu, între 30 octombrie și 8 noiembrie 2020
https://www.ziarulmetropolis.ro/a-sasea-editie-a-festivalului-tanar-de-la-sibiu-intre-30-octombrie-si-8-noiembrie-2020/

Cea de-a şasea ediţie a Festivalului Tânăr de la Sibiu va avea loc la Teatrul Gong în perioada 30 octombrie – 8 noiembrie 2020.

Un articol de Liliana Matei|4 februarie 2020

„Festivalul Tânăr de la Sibiu provoacă un dialog între generații și pune sub lupă realitățile vremurilor noastre. Ediția de anul trecut a fost una dintre cele mai bune de până acum, atât din punct de vedere al diversității programelor prezentate, cât și al numărului de spectatori. A fost pentru prima dată când am avut rezervări de grupuri cu turiști din afara țării. E important să existe și la noi în țară un fenomen de mobilitate culturală pentru întreaga familie. Am încredere că, în viitor, festivalul va deveni un punct de atracție pentru vacanțele tot mai multor familii în căutare de un city-break”, declară Adrian Tibu, directorul Teatrului Gong.

Ediția din 2019 s-a bucurat de participarea a 18 companii din Argentina, Germania, Japonia, Marea Britanie, România și Spania.

În plus, au avut loc 12 ateliere, 3 expoziții, 2 spectacole-lectură și un concert The Motans.

Pentru reprezentațiile „Furor”, „Jurassic”, Circul Sardam, „Amalia respiră adânc!” și concertul The Motans, biletele au fost epuizate înainte de debutul festivalului.

În total, la evenimentele din festival au participat 3.020 de persoane.

Festivalul și-a păstrat și anul trecut cele două mari categorii care îi definesc programul – Kids şi Teens.

În cadrul Teens, în 2019 au fost invitate Reactor de Creație și Experiment, Asociația Culturală BIS, Giuvlipen Theatre Company, Companie de Teatru Independent, Asociația Culturală Control N, Teatrul Odeon și Centrul Replika din România, spectacolul „Furor” (Argentina), Theatre An Der Parkaue (Germania) și Las Turroneras (Spania).

Pentru Kids, au fost dedicate proiecția filmului „Veronica” (România), reprezentații ale Teatrului de Păpuși Puck din Cluj Napoca (România), Teatrului de Păpuși Prichindel Alba-Iulia (România), Companiei de dans Miyazaki C-Dance Namstrops (Japonia), Teatrului Tineretului Piatra-Neamț (România), Kindertheater Im Fraunhofer (Germania), Quartet Gorgon Grigorescu (România), Mini Zucchini/ Iulia Cojocaru (București) și Greenarium (Sibiu).

Între ateliere s-au numărat cel de mini-grădinărit organizat de Greenarium, ce pune accent pe un mediu de viață sănătos și educația copiilor, care învață să construiască un terrarium cu plante suculente în globuri de sticlă; atelierul de gătit – un proiect educațional susținut de Mini Zucchini, în care copiii gătesc și își dezvoltă abilitățile de comunicare; atelierul susținut de Flute Theatre pentru copiii diagnosticați cu tulburări de spectru autist și pentru familiile lor.

Festivalul Tânăr de la Sibiu 2019 a fost finanțat de Primăria Municipiului Sibiu și susținut de UNITER prin Fondul Timbrului Teatral.

27
/02
/24

SkyShowtime a confirmat astăzi că Ted va fi disponibil pentru vizionare în toate piețele în care serviciul este disponibil, începând din 22 februarie. Primele patru episoade vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 22 februarie, urmând ca celelalte episoade să fie disponibile din 11 aprilie.

27
/02
/24

Turneul SoNoRo Conac ajunge în 2024 la ediția a XII-a, intitulată „L’heure bleue” – un titlu inspirat de acel interval de timp în care finalul de zi se pregătește să facă loc înserării, apoi nopții. „Ora albastră” va fi – din perspectiva SoNoRo – un spațiu de visare și un răstimp în care muzica se materializează, trece dincolo de contururi și prinde viață în mod desăvârșit, în unele dintre cele mai frumoase edificii din țara noastră.

27
/02
/24

Între 6 și 7 aprilie va avea loc Digital Nomad Summit, conferința dedicată celor care vor să lucreze și să trăiască oriunde în lume. Timp de două zile, 12 speakeri locali și internaționali vor oferi inspirație, povești și instrumente valabile pentru cei care vor să-și schimbe locuința și să lucreze din Asia sau Europa.

23
/02
/24

Regizorul francez Nicolas Philibert, unul dintre marile nume ale filmului documentar la nivel internațional, semnează regia filmului Pe Adamant (Sur l’Adamant). Filmul a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Berlin în 2023, unde a câștigat Marele Premiu, Ursul de Aur.

22
/02
/24

„Invit tinerii să vadă ceva rar, deosebit - prima expoziție organizată în România despre imaginea samuraiului văzută de cei mai importanți artiști japonezi din perioadele Edo și Meiji”, a spus avocatul George Șerban, colecționar de stampe japoneze, la vernisajul expoziției „Samurai. Legendele Japoniei”, care a avut loc pe 21 februarie, la Muzeul Brukenthal din Sibiu, cu sprijinul JTI.