A treia ediție SoNoRo Conac se deschide la Biblioteca Universitară „Mihai Eminescu” din Iași
https://www.ziarulmetropolis.ro/a-treia-editie-sonoro-conac-se-deschide-la-biblioteca-universitara-mihai-eminescu-din-iasi/

Deschiderea seriei de concerte estivale SoNoRo Conac va avea loc anul acesta pe 31 iulie, de la 19.30, la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iaşi, şi va continua cu alte 10 concerte până în octombrie. Accesul la concertul SoNoRo Conac de pe 31 iulie este gratuit.

Un articol de Liliana Matei|23 iulie 2015

Programul serii va cuprinde piese de Franz Schubert (Trio de coarde în Si bemol major, D 471), Ludwig Van Beethoven (Trio de coarde în Sol major, op. 9, nr. 1) și Sir Edward Elgar (Salut d’amour pentru trio de coarde), în interpretarea muzicienilor Sabin Penea (vioară), Răzvan Popovici (violă) și Ella Bokor (violoncel).

„Pornim pentru a treia oară în aventura muzicală SoNoRo Conac și vă invităm să descoperim împreună eleganta arhitectură a clădirilor de patrimoniu din România, revitalizată prin muzică.”- Răzvan Popovici, inițiatorul SoNoRo Conac și directorul Festivalului Sonoro.

Seria de concerte de muzică de cameră SoNoRo Conac va continua până în octombrie 2015, în clădiri de patrimoniu precum :
– Biserica Evanghelică din Herina (14 august 2015)
– Muzeul Național „George Enescu” din București (18 august 2015)
– Catedrala Romano-Catolică / Alba-Iulia (21 august 2015)
– Biserica fortificată / Viscri (22 august 2015)
– Casa Boema din Cluj-Napoca (7 septembrie 2015)
– Castelul Károlyi–Sala Cavalerilor din Carei (9 septembrie 2015)
– Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva (10 septembrie 2015)
– Colegiul Național „Moise Nicoară” din Arad (11 septembrie 2015)
– Primăria Sectorului 1 Banu Manta din București (13 septembrie 2015)
– Muzeul de Artă Timișoara – Palatul Baroc (octombrie 2015)

Programul seriei de concerte și mai multe detalii despre SoNoRo Conac vor fi disponibile în curând pe: conac.sonoro.ro.

Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iași este cea mai veche bibliotecă universitară și una dintre cele mai importante biblioteci din România. Clădirea a fost construită în stil neoclasic între anii 1930-1934, cu o fațadă executată în piatră masivă de Rusciuk și un balcon cu coloane ionice la etaj. În perioada interbelică a adăpostit sediul Fundațiunii Universitare „Regele Ferdinand I” și biblioteca acesteia. După al Doilea Război Mondial clădirea a fost naționalizată, în ea mutându-se Biblioteca Universității. Prin reunirea fondurilor celor două biblioteci a fost creată Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu”.
Clădirea ridicată de Fundațiunea „Regele Ferdinand I” din Iași a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Iași din anul 2004.

27
/02
/13

Teatrul de Sufragerie prezinta A fost odata primavara… cantec, povesti si ceai cu Maria Raducanu   Povestile se asculta cel mai bine acolo unde e atmosfera calda, confortabila, cu oameni putini si frumosi. Pe 2 Martie la ora 20.00,  Maria Raducanu revine in Sufrageria noastra – o voce de exceptie, cu acorduri suave de chitara, […]

27
/02
/13

Primăvara a venit, a venit şi s-a transformat în cântări de chitară! Pe 8 martie, la orele 20.00, ia pe cineva drag cu tine şi vino la UNTEATRU, să vezi cum înfloresc cântările pe strune. Ţi-am pregătit un concert fără vorbe, povestit de MAXIM BELCIUG la chitară, pe o geană de suflet. A iubi e primăvară! […]

26
/02
/13

Vă comunicăm repertoriul Teatrului Tandarica pentru perioada 28 februarie – 10 martie 2013. Joi, 28 februarie, ora 10.00 FATA BABEI ȘI FATA MOȘNEAGULUI Regia: Daniel Stanciu Scenografia: Daniela Drăgulescu Ilustratia muzicala: Vasile Manta Distributia: Simina Constantin, Alina Teianu, Dora Ortelecan Dumitrescu, Viorel Ionescu, Jou-Jou Drăgan, Geo Dinescu, Marin Fagu Vineri, 1 martie, ora 10.00 ALICE ÎN […]

20
/02
/13

Miercuri, 27 februarie 2013, ora 19.00, sunteţi invitaţi la Sala Radio pentru un adevărat „maraton” BACH reunind trei dintre cele şase concerte brandenburgice – considerate adesea ca cele mai rafinate creaţii ale muzicii baroce – şi Concertul  în do minor pentru violoncel şi orchestră. Dacă în 2012 RĂZVAN SUMA a prezentat publicului din 17 oraşe […]