ABBA s-a reunit după 35 de ani
https://www.ziarulmetropolis.ro/abba-s-a-reunit-dupa-35-de-ani/

Membrii trupei suedeze ABBA s-au reunit după 35 de ani, pentru a înregistra două noi piese, iar una dintre acestea, „I still have faith in you”, va fi interpretată cu prilejul unui show televizat la care vor participa avatarurile lor digitale, care va avea loc în iarna acestui an. Agnetha Faltskog, Bjorn Ulvaeus, Benny Andersson şi Anni-Frid Lyngstad nu au mai susţinut în mod oficial niciun concert împreună după ce s-au despărţit, în 1982.

Un articol de Petre Ivan|27 aprilie 2018

„Cu toţii am simţit că, după 35 de ani, ar fi amuzant să ne unim forţele din nou şi să mergem în studioul de înregistrări. Deci, am făcut-o. Şi a fost ca şi cum timpul a stat în loc şi am fost plecaţi doar pentru o scurtă vacanţă. O experienţă extrem de veselă. Au rezultat două noi cântece şi unul dintre acestea, ‘I Still Have Faith in You’, va fi interpretat de versiunile noastre digitale la un show TV special produs de NBC şi BBC şi care va fi difuzat în decembrie. Poate venim din vechi timpuri, dar cântecul este nou. Şi ne-am simţit bine”, se arată în mesajul publicat pe contul de Instagram al formaţiei suedeze.

Trupa a anunţat anterior că este programat şi un turneu cu avatarurile lor digitale din timpurile de glorie, anii 1970, pentru 2019 sau 2020. Proiectul, care va implica realitatea virtuală şi inteligenţă artificială, a fost descris drept o „experienţă nouă de divertisment”.

Agnetha Faltskog, Bjorn Ulvaeus, Benny Andersson şi Anni-Frid Lyngstad nu au mai susţinut în mod oficial niciun concert împreună după ce s-au despărţit, în 1982.

Björn şi Agnetha au fost căsătoriţi din 1971 până în 1980, în timp ce Benny şi Anni-Frid au divorţat în 1980, după o căsnicie de doar doi ani.

Trupa suedeză ABBA a ajuns în repetate rânduri pe prima poziţie în topurile din întreaga lume, între 1974 şi 1982. Formaţia s-a făcut remarcată prin câştigarea concursului Eurovision, cu piesa „Waterloo”, în 1974.

Trupa ABBA a devenit cel mai bine vândută formaţie din istoria muzicii pop, graţie unor piese devenite celebre, precum „Money, Money, Money” şi „The Winner Takes It All”.

Grupul a fost introdus în Rock and Roll Hall of Fame în 2010, iar, în 2015, piesa „Dancing Queen” a fost inclusă în Grammy Hall of Fame.

Foto: ABBA – facebook

24
/10
/14

Ștefan Tarara, laureat cu premiul I la Concursul Internațional George Enescu, secțiunea vioară va concerta vineri, 31 octombrie 2014, de la ora 19.00, în sala de spectacole a Colegiului de Artă „Octav Băncilă” din Iaşi. La pupitrul Orchestrei Simfonice se va afla dirijorul Cristian Lupeș.

23
/10
/14

Miercuri, 22 septembrie, la Sala Radio din Bucureşti, un public entuziast şi călduros a răspuns afirmativ întrebării „VĂ PLACE TANGO ?”, provocare artistică lansată prin turneul său naţional de violoncelistul RĂZVAN SUMA, alături de doi invitaţi argentinieni - ANALIA SELIS (voce) şi JULIO SANTILLAN (chitară). 

23
/10
/14

Iubitorii operei sunt invitați într-o clădire renovată, cu o sală de spectacole cu acustică îmbunătățită, care va permite reprezentații artistice de o calitate superioară. Șase premiere, invitați de marcă, evenimente speciale, spații reamenajate. Stagiunea se deschide cu o nouă premieră a operei „La traviata” de Giuseppe Verdi, într-o montare originală semnată de regizorul britanic Paul Curran

21
/10
/14

Sâmbătă, 1 noiembrie, în cadrul seriei de concerte bilunare Jazzaj la ARCUB, va avea loc concertul „Gypsy Blues“, susținut de Emil Bîzgă (trompetă), Marius Vernescu (pian), Toma Zaharia Tomiță (bas) și Tudy Zaharescu (tobe). Evenimentul va avea loc la Sala ARCUB din Str. Batiște nr. 14, de la ora 20:00.

20
/10
/14

Un studio de înregistrări din Londra a lansat o „provocare” artistică unuia dintre cei mai valoroşi tineri pianişti români, SERGIU TUHUŢIU: studioul s-a oferit să îi înregistreze primul CD dacă reuşeşte să adune 20.000 de like-uri pe pagina sa de Facebook. După ce a făcut public acest pariu pe reţeaua de socializare, povestea s-a transformat într-un fenomen viral, rezultatul fiind acela că în două zile pagina sa a obţinut 24.000 de like-uri, iar înregistrările CD-ului au fost programate pentru finalul verii 2014.

17
/10
/14

Peste 35 de artişti internaţionali vor participa la cea de-a noua ediţie a Festivalului Internaţional de Muzică de Cameră SoNoRo, care se va desfăşura în perioada 31 octombrie - 17 noiembrie, în Bucureşti, Cluj-Napoca şi Iaşi, sub tema "Bridges".

17
/10
/14

55 de ani de virtuozitate, 55 de ani de diversitate şi culoare la 15 instrumente tradiţionale de suflat, de fiecare dată acelaşi nume, DUMITRU ZAMFIRA - maestrul fluierelor ! Duminică, în ziua de 26 a lui Brumar, de Sămedru (Sf. Dumitru), de la ora 17.00, Sala Radio îmbracă straie de sărbătoare.

16
/10
/14

Stefan Tarara, câştigătorul Concursului Enescu 2014, secţiunea vioară, este invitatul Marinei Constantinescu de vineri, 17 octombrie. Din această toamnă, poveştile culturale depănate în miez de noapte, la Nocturne, pot fi urmărite fiecare vineri, de la ora 24.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+.

16
/10
/14

Ajuns la jumătatea itinerariului, turneul naţional „VA PLACE TANGO ” se bucură de un succes extraordinar : după o deschidere specială şi neconvenţională a turneului la Palas Mall Iaşi, în faţa unui public de 1000 de spectatori, au urmat săli pline şi un public entuziast în Râmnicu Vâlcea, Botoşani, Bistriţa, Cluj-Napoca şi Timişoara.

16
/10
/14

Festivalul Sergiu Celibidache nu va mai fi organizat, motivul principal fiind "indiferenţa statului român, atunci când vine vorba de onorarea valorilor României", potrivit lui Serge Ioan Celibidache, care interzice, totodată, folosirea numelui şi a imaginii tatălui său de către instituţiile de stat.

13
/10
/14

Krzysztof Penderecki, personalitate simbol a muzicii secolului XX, va fi prezent la Sala Radio în deschiderea stagiunii Orchestrei Naţionale Radio, dirijate de Tiberiu Soare, eveniment construit în jurul unui atractiv program ce îmbină romantismul muzicii lui Ceaikovski şi spiritul inovator al muzicii lui Penderecki.

13
/10
/14

Albumul Ceciliei Bartoli, St Petersburg, un album al premierelor, se lansează astăzi, 13 octombrie. Acesta conţine 11 arii înregistrate în premieră mondială de Cecilia Bartoli, ansamblul I Barrochisti, dirijor Diego Fasolis; 11 arii descoperite de Cecilia Bartoli în arhiva Teatrului Mariinski din St Petersburg, pe care nu le-a mai cântat nimeni în ultimii 200 ani.