Abonamentele pentru Festivalul Enescu 2017 se pun în vânzare pe 5 decembrie
https://www.ziarulmetropolis.ro/abonamentele-pentru-festivalul-enescu-2017-se-pun-in-vanzare-pe-5-decembrie/

Ediţia 2017 a Festivalului Internaţional George Enescu (2-24 septembrie) aduce la Bucureşti şi în alte şapte oraşe din ţară peste 3.000 dintre cei mai apreciaţi artişti străini şi români în peste 80 de evenimente.

Un articol de Petre Ivan|23 noiembrie 2016

Programul Festivalului Internațional George Enescu 2017 a fost anunțat în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc , ieri, la Ateneul Român și la care au participat: Erwin Simsensohn, secretar de stat în cadrul Ministerului Culturii, Mihai Constantinescu, director executiv, compozitorul Dan Dediu și Oana Marinescu, director de comunicare al Festivalului.

Dirijorul Vladimir Jurowski, directorul artistic al Festivalului Enescu 2017 a avut o intervenție specială, prin intermediul Skype.

Festivalul Enescu este în top trei cele mai importante evenimente de gen în plan mondial, după BBC Proms și Festivalul din Lucerna și este o onoare să susținem acest proiect care face parte dintr-o serie de proiecte strategice pentru Ministerul Culturii. Remarcăm o nouă lumină și un nou spririt al Festivalului în anul 2017 și îi mulțumim domnului Vladimir Jurowski că a acceptat directoratul artistic al Festivalului Enescu. Tandemul Zubin Mehta, Președinte Onorific și Vladimir Jurowski, Director Artistic va aduce un câștig enorm Festivalului. –  Erwin Simsensohn, secretar de stat in Ministerul Culturii

“Ediția 2017 a Festivalului va avea un concept nou, cel de lumină. Prin modul în care cade sau este proiectată, lumina permite publicului să descopere perspective noi și să găsească sensuri noi, chiar în experiențe ce i se par cunoscute. Așa va fi muzica la Festivalul Enescu în 2017: o vom redescoperi împreună, cu ajutorul tehnologiei, al proiecțiilor multimedia, al matematicii, al muzicii contemporane, al marilor artiști care vin să interpreteze la București“, a declarat Oana Marinescu, director de comunicare al Festivalului Enescu.

Mihai Constantinescu, director executiv al Festivalului Enescu a punctat câteva dintre noutățile programului ediției 2017, ediție care aduce cele mai numeroase interpretări din istoria Festivalului.

Vom avea Oedipe în deschidere, cu o distribuție nouă. Este foarte bine că această partitură enesciană începe să fie din ce în ce mai căutată și mai interpretată și, cu atât mai mult este bine să existe mai multe distribuții. Apoi, am fost părtaș la momentul când maestrul Antonio Pappano a decis că va interpreta Simfonia Nr.3 de Enescu alături de Orchestra dell’Accademia Nazionale di Santa Cecilia, după ce a asculat simfonia enesciană sub bagheta lui Vladimir Jurowski, la Londra. A spus: <O vom face și noi în Festival în 2017. – Mihai Constantinescu, director executiv al Festivalului Enescu

“Nicăieri în lume nu a mai fost organizat un Forum Internațional al Compozitorilor Contemporani așa că acesta este un punct absolut original al Festivalului Enescu 2017, un eveniment cu un impact foarte mare pentru comunitatea muzicală”, a declarat compozitorul Dan Dediu.

Într-o intervenție specială prin intermediul Skype, Vladimir Jurowski, directorul artistic al Festivalului Enescu, a vorbit despre însemnătatea muzicii compozitorului român George Enescu în lume și despre noutățile din direcția artistică a ediției 2017.

Dan Dediu, compozitor, Erwin Simsensohn, secretar de stat în cadrul Ministerului Culturii, Oana Marinescu, director de comunicare al Festivalului Enescu, Mihai Constantinescu, director executiv al Festivalului Enescu.

Dan Dediu, compozitor, Erwin Simsensohn, secretar de stat în cadrul Ministerului Culturii, Oana Marinescu, director de comunicare al Festivalului Enescu, Mihai Constantinescu, director executiv al Festivalului Enescu.

Enescu este una dintre figurile pivot ale muzicii europene. A fost foarte curajos pentru vremea lui în a folosi anumite tehnici. A început într-un mediu cu influențe romantice, însă dacă ne uităm la ce a compus spre finalul vieții, vom vedea că este atât de aproape de muzica contemporană și că inclusiv astăzi este necesară o ureche de profesionist pentru a evalua toate complexitățile muzicii sale. În această linie, prin deschiderea către muzica contemporană și prezența ei în cadrul Festivalul Enescu 2017, mi-am dorit să realizăm o punte între perioade muzicale diferite. Consider că este de datoria noastră să aducem în fața publicului, alături de compoziții enesciene și de mari artiști ai scenei muzicale de astăzi și muzica contemporană. Promovarea muzicii contemporane crează o legătură extraordinară între generațiile de creatori. – Vladimir Jurowski, directorul artistic al Festivalului Enescu

Cu un nou directorat de primă marcă la nivel internațional – Zubin Mehta, Președinte Onorific și Vladimir Jurowski, Director Artistic, în 2017, Festivalul va pune într-o nouă lumină muzica și creația lui George Enescu, precum și muzica clasică. Ca parte a acestui demers, Festivalul va pune tehnologia în serviciul muzicii clasice și al creativității, prezentând lucrări cunoscute, într-o nouă abordare; va aduce în prim-plan muzica contemporană, invitând pentru prima dată la București pe unii dintre cei mai cunoscuți compozitori ai momentului; va oferi publicului posibilitatea să se bucure de un număr record de lucrări de George Enescu (37) – două dintre acestea fiind în premieră istorică în Festival -, și va acorda matematica la sunetul muzicii, în interiorul Bucureștiului creativ.

Proiecțiile multimedia vor deschide dimensiuni noi în cadrul a trei concerte cu lucrări de o greutate simbolică: Concertul de deschidere al ediției 2017 a Festivalului, cu opera Oedipe de George Enescu în versiune concertantă, în interpretarea London Philharmonic Orchestra, sub bagheta dirijorului Vladimir Jurowski și director multimedia fiind regizoarea Carmen Lidia Vidu, Mathis der Maler, director multimedia Carmen Lidia Vidu şi Damnațiunea lui Faust, avându-l ca director multimedia pe regizorul Petrikă Ionescu.

Starurile muzicii clasice, la București

Starurile ale muzicii clasice internaționale vor veni în premieră la București în 2017. Li se alătură orchestre de top precum Orchestra Scala di Milano, Orchestra Accademia Nazionale di Santa Cecilia, Royal Concertgebouw Amsterdam, Münchner Philharmoniker, London Philharmonic Orchestra.

Dirijori de primă mână ca Zubin Mehta, Antonio Pappano, Daniele Gatti, Valery Gergiev, Charles Dutoit, Riccardo Chailly, Michail Pletnev și Vladimir Jurowski vor fi de asemenea prezenți. Ca parte a programului său din ediția 2017 a Festivalului, reputatul Antonio Pappano va dirija Simfonia Nr.3 în Do Major Op.21 cu Cor de George Enescu oferind astfel publicului o altă premieră: Orchestra Accademia Nazionale di Santa Cecilia interpretând Enescu.

De asemenea, Orchestra Națională a Franței dirijată de Christoph Eschenbach și avându-l ca solist pe Truls Mørk va interpreta Simfonia Concertantă pentru Violoncel de George Enescu, lucrare cu care celebra orchestră a ales să deschidă și stagiunea 2017 de la Paris. Filarmonica din Cehia, sub bagheta lui Jiří Bělohlávek va fi, de asemenea, prezentă în premieră în ediția 2017, cu un program care include lucrări de Brahms și Martinů.

Aflat pe lista revistei Time a celor mai influenți 100 de oameni din lume, în anul 2009, și distins cu un premiu Echo Klassik în 2013, pianistul de origine chineză Lang Lang, un adevărat star al muzicii clasice internaționale, va susține în premieră un recital în cadrul Festivalului Enescu 2017.

Prezent pe unele dintre cele mai importante scene de operă ale lumii, tenorul Jonas Kaufmann va face, de asemenea, parte în premieră din programul ediției 2017. Tot în premieră se vor afla în Festival mezzo-soprana Magdalena Kožená, contratenorul Philippe Jaroussky alături de Arpeggiata Ensemble, pianistul Daniil Trifonov, dirijorul Riccardo Chailly, baritonii Thomas Hampson și Dmitri Hvorostovsky, precum și soprana Olga Peretyatko.

Festivalul Enescu 2017 O altă pianistă aflată în plină ascensiune internațională, tânăra și strălucitoarea Khatia Buniatishvili va încânta publicul Festivalului Enescu 2017. I se alătură, tot în premieră printre artiștii invitați celebra trompetista Tine Thing Helseth.

De asemenea, cunoscuta compozitoare și instrumentistă de origine indiană Anoushka Shankar va fi prezentă pentru prima dată în ediția 2017 a Festivalului.

Les Musiciens du Louvre, sub bagheta lui Marc Minkowski vor aduce pe scena Ateneului Cosi fan tutte, de Mozart, iar opera Mathis der Maler de Hindemith va fi interpretată în premieră în Festival în variantă concertantă de Orchestra Națională Radio și Corul Academic Radio sub bagheta dirijorului Lawrence Foster. Tot ca noutate, celebra operă de Berlioz, Damnațiunea lui Faust va fi interpretată de Corul și Orchestra Filarmonicii George Enescu sub bagheta dirijorului John Nelson.

Ensemble en Chordais, Emsemble Constantinopole și Corul Anton Pann vor aduce pentru prima dată publicului din Festival The Musical Voyages of Marco Polo, o selecție rară de lucrări vechi, culese din folcorul a diferite țări de compozitorul și muzicianul de origine greacă Kyriakos Kalaitzidis. Concertul va fi însoțit de proiecții multimedia inedite.

Unul dintre cei mai promițători tineri artiști români, aclamat pe marile scene internaționale și, la doar 21 de ani, laureat al celebrului Concurs Ceaikovski, violoncelistul român Andrei Ioniță, va concerta pe scena ediției 2017 a Festivalului Enescu sub bagheta celebrului Valery Gergiev, alături de Münchner Philharmoniker.

Premieră absolută

În premieră absolută, la București se vor afla și remarcabili compozitori contemporani precum Sir James MacMillan, Rodion Shchedrin, Jörg Widmann, Iain Bell Nimrod Borenstein, Sven Helbig, Zygmund Krauze, Rolf Martinsson, Magnus Lindberg, Helmut Lachenmann, Vladimir Cosma și Thomas Larcher. În cadrul unei noi serii a Festivalului Enescu, Muzica Secolului 21, publicul va putea asculta lucrările acestora în interpretări inedite, iar în cadrul Forumului Internațional al Compozitorilor îi va putea urmări în dezbateri pe teme de actualitate muzicală.

Violonista Anne-Sophie Mutter și legendara pianistă Martha Argerich au confirmat reîntoarcerea în cadrul Festivalului și vor evolua în ediția 2017 alături de orchestre notorii precum Pittsburgh Symphony Orchestra și Royal Philharmonic Orchestra. Printre ariștii invitați ai ediției 2017 se mai numără și: Maxim Vengerov, Nikolaj Znaider, Leonidas Kavakos, Joshua Bell, Renaud Capuçon, David Garrett, Peter Frank Zimmermann, Misha Maisky, Gautier Capuçon, Nikolai Lugansky, Boris Berezovski.

Prezențelor internaționale excepționale li se alătură prezențe românești de top într-una dintre cele mai dense selecții: Orchestra şi Corul Filarmonicii George Enescu, Orchestra Națională Radio, orchestrele din Cluj, Iași, Timișoara, Bacău şi Brașov, dirijorii Cristian Mandeal, Horia Andreescu, Tiberiu Soare, Adrian Petrescu, Cristian Oroșanu, Cristian Lupeș şi soliştii Ruxandea Donose, Vlad Budoiu, Cosmin Ifrim, Adrian Sâmpetrean, Roxana Constantinescu, Szabo Balint, Gabriela Iștoc, Teodor Ilincăi.

Laureați ai Concursului Enescu vor urca de asemenea pe scena Festivalului Enescu, alături de importante orchestre internaționale și naționale: Valentin Răduțiu, Mihai Ritivoiu, Viniciu Moroianu, Victoria Vassilenko, Zlatomir Fung, Luiza Borac, Josu de Solaun, Ștefan Tarara, Eun-Sun Hong, Vassilis Varvaressos și Dong Hyun Kim.

În total, în țară vor avea loc 12 concerte în cadrul ediției 2017 a Festivalului, în orașe precum Iași, Brașov, Cluj, Timișoara, Bacău, Ploiești și Sibiu.

Programul complet al Festivalului Enescu 2017 este disponibil pe festivalenescu.ro.

Foto: Festivalul Enescu 2017 – festivalenescu.ro.

 

16
/07
/15

TVR prezintă concertul Filarmonicii din Viena de la Palatul Schönbrunn, dirijat pentru a doua oară de Zubin Mehta. Evenimentul este difuzat în două părţi, pe 18 iulie, de la ora 22.45, respectiv 25 iulie, de la 23.15, la TVR 1, TVR HD şi online, pe TVR+.

16
/07
/15

Se spune că au existat mulți dirijori legendari, dar un singur Herbert von Karajan. Probabil cel mai bine vândut artist de muzică clasică al tuturor timpurilor, Karajan s-a născut în Salzburg, în Austria, pe 5 aprilie, 1908, și a murit pe 16 iulie, 1989, în orașul în care a venit pe lume. Discurile lui s-au vândut în peste 200 de milioane de exemplare.

16
/07
/15

Trupa Byron concertează vineri, 17 iulie, de la ora 20.00, în Parcul Al.I.Cuza, la Foișorul de lemn. Evenimentul face parte din programul celei de-a X-a ediții a Stagiunii muzicale estivale, organizată de Primăria Sectorului 3. Intrarea publicului este liberă, iar accesul se face din strada Baba Novac, intersecție cu strada Câmpia Libertății.

15
/07
/15

Institutul Cultural Român de la Viena organizează duminică, 19 iulie, începând cu ora 10.30, un tur ghidat prin câteva locuri din capitala Austriei legate de biografia compozitorului român George Enescu, care a locuit şi studiat în Viena în perioada 1888-1894.

10
/07
/15

Orchestra Română de Tineret va participa, cu sprijinul ICR, la un turneu în Italia, Germania, Franța şi Austria în perioada 18 iulie -28 octombrie. Concertele vor avea loc la Dobbiacco pe 18 iulie, la Berlin pe 19 august, la Aix-en-Provence pe 2 septembrie și la Viena pe 28 octombrie 2015. Orchestra Română de Tineret este prima orchestră românească invitată să concerteze în celebra Konzerthaus din Viena.

09
/07
/15

La sfârşitul lunii septembrie, cel mai renumit cor din lume, Corul Armatei Roşii, ajunge în Capitală pentru a cuceri publicul bucureştean. Artiştii au adăugat în agenda turneului internaţional cel de-al doilea spectacol la Bucureşti, eveniment ce se va desfăşura pe 22 Septembrie, în aceeaşi locaţie - Sala Palatului.

08
/07
/15

Şapte orchestre din top 20 cele mai bune ale lumii în acest an vor concerta pe scena ediției 2015 a Festivalului Internațional George Enescu (30 august - 20 septembrie, București). Mai mult, publicul Festivalului se va putea bucura chiar de primele patru cele mai bine cotate orchestre ale lumii, conform unui top realizat de prestigioasa publicație britanică “Gramophone”.

07
/07
/15

Jazz in the Park 2015 a adunat peste 50 de mii de participanți, mai mult decât dublu față de ediția anterioară, iar Fondul Jazz in the Park s-a bucurat de un succes peste așteptări, au anunțat organizatorii festivalului.

07
/07
/15

Corurile reunite Cantus Mundi din Ucraina, Republica Moldova și România au cântat împreună sub bagheta Annei Ungureanu, dirijorul Corului Naţional de Cameră Madrigal - Marin Constantin, pe scenele ieșene, marcând inaugurarea secțiunii de concurs Cantus Mundi din cadrul Festivalului – Concurs Coral Internațional pentru Tineret "Gavriil Musicescu", ediția a III-a, desfășurată pe 4 iulie la Casa de Cultură a Studenților, Sala Gaudeamus.

05
/07
/15

Ediția cu numărul 3 a festivalului timișorean de jazz, JazzTM, a început în forță. De la artiști locali, până la nume mari din industrie, toți au oferit publicului un spectacol pe cinste.

01
/07
/15

CORUL DE COPII RADIO, ce aniversează anul acesta 70 de ani de la înfiinţare, un ambasador artistic al României peste hotare, participă ca invitat special pe 4 şi 5 iulie la IAŞI, la a III-a ediţie a Festivalului Coral Internațional pentru Tineret „Gavriil Musicescu”, în cadrul căruia s-a organizat şi Concursul Internaţional Coral „Cantus Mundi”.