Academia de Studii Economice din Bucureşti va acorda Regelui Mihai I al României titlul de Doctor Honoris Causa
https://www.ziarulmetropolis.ro/academia-de-studii-economice-din-bucuresti-va-acorda-regelelui-mihai-i-al-romaniei-titlul-de-doctor-honoris-causa/

Academia de Studii Economice din Bucureşti va acorda, pe 23 octombrie, titlul de Doctor Honoris Causa Regelui Mihai I al României. Academia de Studii Economice din Bucureşti a hotărât, în cadrul şedinţei Senatului universitar din data de 6 august 2012, să acorde titlul de Doctor Honoris Causa Regelui Mihai I al României. Ceremonia de acordare […]

Un articol de |16 octombrie 2012

Academia de Studii Economice din Bucureşti va acorda, pe 23 octombrie, titlul de Doctor Honoris Causa Regelui Mihai I al României.

Academia de Studii Economice din Bucureşti a hotărât, în cadrul şedinţei Senatului universitar din data de 6 august 2012, să acorde titlul de Doctor Honoris Causa Regelui Mihai I al României.

Ceremonia de acordare a titlului va avea loc marţi, 23 octombrie, începând cu orele 12.00, în Aula Magna a Academiei de Studii Economice din Bucureşti.

La ceremonie, Regele Mihai I al României va fi reprezentat de Principesa Margareta şi Principele Radu.

Alături de Senatul Academiei de Studii Economice din Bucureşti, la eveniment sunt aşteptate să participe personalităţi din viaţa culturală, ştiintifică şi academică.
 
 
Regele Mihai I al României s-a născut pe 25 octombrie 1921, la Sinaia, fiind fiul Regelui Carol al II-lea şi al Reginei Elena.

Potrivit site-ului casei regale , prima domnie a Regelui Mihai I a început în 1927, la vârsta de 6 ani, după moartea bunicului său, Regele Ferdinand I, regele-copil fiind tutelat de o regenţă condusă de unchiul său, Principele Nicolae al României. După urcarea pe tron a Regelui Carol al II-lea, în iunie 1930, şi după plecarea reginei-mamă în exil, Regele Mihai I a primit titlul de Mare Voievod de Alba Iulia. În urma abdicării tatălui său, pe 6 septembrie 1940, a redevenit Regele Mihai I.

Din 1944, Regele Mihai s-a opus instaurării autorităţilor comuniste şi, în cele din urmă, a fost obligat să abdice, pe 30 decembrie 1947.

Exilul Regelui Mihai şi al Reginei Ana a început odată cu revenirea de la nunta lor organizată la Atena. Au locuit, până la sfârşitul anului 1948, la Vila Sparta, locuinţa Reginei-mamă Elena. Din 1949, Regele Mihai şi Regina Ana s-au mutat la Lausanne şi apoi în Anglia, unde au locuit până în 1956, după care au revenit în Elveţia. Regele Mihai şi Regina Ana locuiesc, din 2004, la Aubonne, în Elveţia, însă petrec principalele sărbători ale anului în România.

Sursa: Mediafax

03
/09
/14

Actorul Benicio del Toro va fi recompensat cu premiul Donostia pentru întreaga carieră la cea de-a 62-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la San Sebastian (19 - 27 septembrie), au anunţat marţi organizatorii evenimentului.

03
/09
/14

E dificil, de multe ori, să identificăm originea exactă a unui cuvânt. Lingviștii și istoricii au ipoteze și explicații pentru „nașterea” oricărui termen, însă, uneori, nu există prea multe modalități de a le verifica. Așa se întâmplă și în cazul cuvântului „mujdei”.

03
/09
/14

Ultimele două avioane deţinute de cântăreţul american Elvis Presley, denumite "Lisa Marie" şi "Hound Dog II", au fost scoase la vânzare şi nu vor mai fi expuse la Graceland începând din aprilie 2015.

02
/09
/14

Regizorul german de origine turcă Fatih Akin a fost amenințat cu moartea de ultranaționaliștii turci după realizarea filmului "The Cut", ce tratează genocidul armean din 1915, peliculă ce a fost proiectată la Mostra de la Veneția, potrivit declarațiilor cineastului,informează lefigaro.fr.

02
/09
/14

Theatre Acting Club organizează în data de 27 septembrie cel de-al doilea atelier gratuit de teatru în engleză de anul acesta. Atelierul va avea loc la librăria de carte străină Books Express, Str. Grădiştea Floreştilor, Nr. 17 – Bucureşti.

02
/09
/14

"Cremă de zahăr ars. Astăzi îi spunem dragoste", "Freak show", "Forma lucrurilor", "Frumoasa şi bestia", "Un tramvai numit Dorinţă" şi "Cinci ore cu Mario" sunt câteva dintre spectacolele pe care iubitorii de teatru le pot vedea în această săptămână la Teatrl Godot Cafe Ţăndărică şi UnTeatru.

02
/09
/14

Actorul american Al Pacino a impresionat, sâmbătă seară, la cea de-a 71-a ediţie a Mostrei de la Veneţia, unde proiecţia a două filme ale sale, dintre care unul inclus în competiţie, i-a oferit ocazia de a evoca subiecte intime: meseria de actor, tinereţea şi momentele dificile din viaţa sa.