Acasă la noul Moromete
https://www.ziarulmetropolis.ro/acas%c4%83-la-noul-moromete/

REPORTAJ „Linişte! Motor! Se filmează!” – o după-amiază pe platoul de filmare la „Moromeţii 2”, pe care regizorul Stere Gulea îl realizează în aceste zile chiar în satul Talpa şi în legendara casă folosită în clasicul film de acum trei decenii.

Un articol de Ionuţ Mareş|1 octombrie 2017

„Filmul înseamnă prim-plan. Nu e ca în teatru. Planurile largi le-ați inventat voi, Noul Val”, îi spune – jumătate-n glumă, jumătate-n serios – directorul de imagine Vivi Drăgan Vasile producătorului Tudor Giurgiu, venit să „inspecteze” pentru câteva ore, între pregătirile din Spania și România pentru viitorul său lungmetraj ca regizor, filmările la noul proiect al casei sale de producție Libra Film.

Suntem în cortul negru unde sunt amplasate ecranele de video assist, acel dispozitiv prin care regizorul și asistenții săi apropiați urmăresc în timp real tot ce înregistrează camera de filmat, ascultând, în căști, replicile actorilor. Regizorul poate vedea astfel cum va arăta exact cadrul final – spațiul decupat de aparatul de filmat.

Se filmează finalul unei secvenţe, un prim-plan de interior cu Horațiu Mălăele – noul interpret al lui Ilie Moromete în continuarea, intitulată „Moromeții 2”, pe care regizorul Stere Gulea s-a ambiționat să o realizeze la trei decenii după clasicul său film, tot în alb-negru.

Filmarea nu doar că are loc în satul Talpa din Teleorman, unde s-a realizat și capodopera lansată în 1987, dar Stere Gulea a dorit să folosească aceeași casă, pe care el și echipa sa au găsit-o aproape căzută la pământ.

„Când am venit noi în toamna anului trecut, casa nu se vedea de pomi și era destul de dărăpănată. Atunci, s-a luat hotărârea de a fi ranforsată, ca să nu cadă, pentru că nu supraviețuia iernii, care a fost cu zăpadă multă. Exista riscul să se prăbușească”, spune Stere Gulea într-o scurtă pauză între două momente de filmare. El mai mărturisește că tot ce este în curte, de la grajd, cotețe sau cuptor, a fost reconstruit, pentru că, în afară de casă, în acel loc nu se mai afla nimic.

Regizorul Stere Gulea, asistentul Paul Cioran, directorul de imagine Vivi Drăgan Vasile şi actorul Horaţiu Mălăele

Cortul de unde Stere Gulea, de un calm aproape imperturbabil, asistat de Mariana Lina, script superviser, adică persoana atentă ca scenariul să fie respectat întocmai, și de directorul de imagine Vivi Drăgan Vasile, urmărește filmarea este în curte, la doar câțiva metri de casă, înspre grădina unde în trecut se afla celebrul salcâm, pe locul căruia se găsește acum un nuc. Se discută prin walkie-talkie-uri cu cei din casă – actori, operatorul Liviu Pojoni și primul asistent de regie, energicul Paul Cioran, responsabil cu pregătirea fiecărui moment de filmare.

Se trag mai multe duble cu prim-planul cu Moromete-Mălăele, aflat într-una din micile odăi ale casei. Fie actorul a mișcat prea mult mâna față de planul mai larg tras anterior. Fie intonația și modul de a rosti replicile nu sunt cele dorite – Stere Gulea și Tudor Giurgiu chiar se consultă la un moment dat, discret, în legătură cu asta. Fie s-au shimbat puțin replicile: „Mălăele n-o să facă niciodată două lucruri la fel. Niciodată! Bine că nu inventează texte” – aruncă Vivi Drăgan Vasile, responsabilul cu înţepăturile verbale şi cu replicile spirituale pe platou, dar și recunoscut pentru că se enervează ușor („Nu mă duc la el, că mă ceartă, e nervos. Mi-e frică de Vivi!”, spune, în glumă, asistenta de platou, spre amuzamentul celorlalți). Fie specialistul de la sunet a avut o problemă tehnică.

Fie soarele este prea puternic și ar strica racordul de luminozitate cu precedentele cadre filmate din aceeași secvență. Mai mult decât de orice altceva, filmarea pare condiţionată de mişcarea norilor – dacă soarele este acoperit sau nu, lucru pe care Vivi Drăgan Vasile şi unul din asistenţii săi îl verifică în permanenţă. „Stop! A ieşit soarele”, „A intrat acum în nor şi ţine de-o dublă”, „O facem din lumina noastră, acum că s-a dus soarele” – se aude mereu vocea lui Vivi Drăgan Vasile, singurul „supravieţuitor” din echipa cu care Stere Gulea a lucrat la „Moromeţii” acum trei decenii. Echipa tehnică a instalat în dreptul micilor ferestre ale casei ţărăneşti nişte pânze albe şi două reflectoare mari, pregătite a asigura luminozitatea atunci când soarele se ascunde după nori.

Prim-planul cu Horaţiu Mălăele în rolul lui Ilie Moromete

Gulea iese uneori din cort între duble şi se duce în casă, pentru a le da indicaţii direct actorilor. Face drumul de mai multe ori. Este a zecea sau a unsprezecea zi de filmare şi se trage una din cele mai importante secvenţe. În cursul dimineţii s-a filmat, în curte, parastasul lui Nilă, mort pe front – suntem cu acţiunea după Al Doilea Război Mondial, pe fondul transformărilor sociale şi politice ale vremii. Iar întreaga după-masă este ocupată acum cu filmarea unui moment din casă, când Moromete îşi cheamă băieţii – Achim (Marian Adochiţei), Paraschiv (Paul Ipate) şi Niculae (debutantul Iosif Paştina) -, fetele – Tita (Andreea Bibiri) şi Ilinca (Anca Androne) -, şi nurorile pentru a discuta, fără Catrina (Dana Dogaru), despre împărţirea pogoanelor.

Cât timp se pregăteşte secvenţa, actorii, în haine ţărăneşti ce frapează prin autenticitatea lor, aşteaptă împrăştiaţi prin curte, discutând între ei ori cu membri din numeroasa echipă tehnică, sau într-un cort alb din grădină, special amenajat. Unii fumează, alţii mai vorbesc la telefon sau intră pe internet, deşi semnalul este foarte slab – zona cu cea mai bună acoperire pare să fie exact lângă nucul care a luat locul fostului salcâm.

„Am revăzut recent, cu aceeaşi emoţie, primul „Moromeţii”. Prima impresie pe care am avut-o când am intrat aici a fost că totul e mult mai strâns, mai mic, mai înghesuit. Unde încăpeau toţi oamenii ăia?”, mărturiseşte Marian Adochiţei, interpretul lui Achim. „M-am dus în fiecare loc unde ştiam că a fost filmat. M-a luat cu totul, m-a prins. Cred orice actor, mai ales unul mai tânăr, care intră într-un set din acesta fantastic este luat puţin pe sus”, mai spune el, calm şi bucuros, la fel ca restul actorilor tineri.

Marian Adochiţei în rolul lui Achim

„Mă simt foarte entuziasmat şi în acelaşi timp foarte norocos. Când am aflat că am luat rolul, am avut o zi-două în care am stat să realizez ce şansă e asta. La început eram foarte speriat, am avut emoţii, dar, tot lucrând cu echipa, m-am mai relaxat şi mi-am dat seama că pot să fac asta cu toată forţa şi determinarea mea”, spune şi Iosif Paştina, interpretul lui Niculae, ajuns acum la vârsta de 18 ani.

Atunci când nu repetă cu restul actorilor sau cu secretara de platou, Horaţiu Mălăele discută cu Stere Gulea şi cu Vivi Drăgan Vasile sau se retrage singur într-un colţ, de multe ori lângă cuptorul aprins, pentru a fuma şi a-şi spune, încă o dată, replicile în şoaptă.

La un moment dat, este rugat de asistentul de regie să îi facă semnătura lui Moromete pe o hârtie care va ţine loc de document de împărţire a pogoanelor în secvenţa care se filmează. Se simt importanţa şi presiunea rolului. Este un Mălăele diferit de cum îl ştim – Moromete nu are ochelari, aşa că şi celebrii ochelari ai actorului au fost înlocuiţi cu lentile de contact, ceea ce dă un aer aparte chipului său neras şi cu mustaţă. La asta se adaugă hainele ţărăneşti pe care le poartă – pantofi şi pantaloni uzaţi şi prăfuiţi, o mică vestă de lână peste cămaşa albă şi nelipsita pălărie.

Tot în pauze, Vivi Drăgan Vasile face glume cu asistenţii săi („Hai, la serviciu! Să mai şi muncim”), deapănă amintiri („Astea se dădeau ca merit înainte. Doar şase oameni aveau în toată Buftea”, spune el de micile dispozitive de măsurare a luminii) sau răspunde la câte un telefon: „Sunt la Talpa. Batalionul disciplinar numit Moromeţii”.

Paul Ipate în rolul lui Paraschiv

Filmarea primei părţi a secvenţei, când Moromete iese în uşă pentru a-şi chema în casă copiii, aflaţi la masa din curte unde tocmai s-a încheiat parastasul, este lăsată pe mai târziu. Şi asta din cauză că s-a omis un detaliu: castroanele cu mâncare pe care Achim şi Paraschiv le vor lua cu ei la Bucureşti nu au în ce să fie puse.

„În ce se dau castroanele? Ei pleacă la Bucureşti. E o scenă nepregătită! Nu o facem. Daţi-o dracului! Ce-i precipitarea asta?”, se enervează uşor Stere Gulea, însă fără a ridica tonul. Între timp, Paul Cioran, asistentul de regie, trimite pe cineva să caute o traistă ţărănească la cineva din sat. Însă se amână filmarea momentului şi se trece la secvenţa propriu-zisă din casă. Mai întâi se repetă aşezarea actorilor în cadru şi dialogurile, fără camerele de filmat. Faţă în faţă, pe două paturi, stau aşezaţi Tita, Ilinca, Achim, Paraschiv şi soţiile celor doi, în timp ce Moromete stă lângă una din uşi, între ei, pe un scaun. Iar Niculae vine dintr-o altă odaie şi rămâne în picioare, în capătul celălalt al camerei.

Secvenţa împărţirii pogoanelor

„Aţi zis că din cauza mea n-aţi făcut şi n-aţi dres, că nu v-am trecut pogoanele. Aţi fost şase, n-am putut să mă rup în şase, că m-aş fi rupt. Am crezut că e mai bine să fim toţi la un loc, am fi muncit şi ne-am fi înmulţit şi pogoanele”, spune Moromete-Mălăele şi le întinde o hârtie copiilor, care o trec de la unul la altul.

„Citiţi actu’ ăsta! Dacă vă convine, mergem la Primărie să trecem pe numele fiecăruia”, adaugă el, după care urmează un dialog cu Achim, Paraschiv, Ilinca şi Tita.

După primele repetiţii, se instalează luminile şi aparatele de filmat. Se repetă din nou, de această dată cu camerele pornite, iar apoi se trage – se ajunge la câteva duble, până când Stere Gulea, care urmăreşte filmarea pe video assist, se declară mulţumit. Într-un prim moment, două camere de filmat sunt instalate în uşa din spatele lui Mălăele – într-un cadru se văd băieţii şi fetele aşezaţi pe paturi, iar al doilea este un prim-plan cu Iosif Paştina, tânărul interpret al lui Niculae. Cadrele sunt discutate cu atenţie de Vivi Drăgan Vasile şi Stere Gulea. Apoi se schimbă poziţia camerei – un singur aparat este plasat în uşa opusă, pentru a filma acelaşi moment, doar că de această dată se vede, din faţă, şi Mălăele, prins, simbolic, între copiii săi. La final se trage, din aceeaşi poziţie, prim-planul cu Mălăele. Sunt, practic, patru cadre diferite, posibil semnal că la montaj va fi o secvenţă cu multe schimbări de planuri, şi nu un plan-secvenţă.

Stere Gulea spune, de altfel, că îi place să lucreze şi astfel, condiţionat fiind şi de spaţiul mic din casă, şi că vrea să aibă la dispoziţie mai multe tipuri de cadre, urmând ca la montaj să decidă cum va arăta secvenţa, ştiind din experienţă că întotdeauna „e bine să fii asigurat”.

Iosif Paştina în rolul lui Niculae

Importanţa secvenţei în structura narativă pare să fie sugerată şi prin mizanscenă. Odaia mică, aproape neîncăpătoare pentru un număr atât de mare de persoane, lumina slabă, poziţionarea lui Moromete între copiii săi şi faţă în faţă cu Niculae – toate reflectă relaţiile dintre personaje şi tensiunea momentului, care se încheie cu Moromete ridicându-se, trecând printre copii şi ieşind din casă.

După mai multe duble cu prim-planul cu Mălăele-Moromete, se aude în cele din urmă „Stop! S-a tras”. Stere Gulea se ridică satisfăcut de pe scaun – pe care, spre deosebire de filmele americane, nu este inscripţionat „Regizor” – şi iese din cort. Din casă apare încet Horaţiu Mălăele, mulţumit la rândul său de ultima dublă. „A fost bună asta”, îi spune, încet, regizorului. Cei doi iau în sfârşit câte un sandviş cald de pe tava adusă de cineva din echipă. Se pregătesc pentru prima parte a secvenţei – cea cu traista, care între timp a fost găsită. Şi pentru încă cel puţin o săptămână de filmare – ultima de la Talpa, din curtea şi din casa aflate pe drumul prăfuit botezat, la propriu, Moromeţii.

Credit foto: Vlad Cioplea, Daria Tucă

23
/10
/15

Thierry Frémaux, Delegatul General al Festivalului de la Cannes, unul dintre cei mai influenți oameni din industria filmului, revine la Les Films de Cannes a Bucarest (23 – 29 octombrie) pentru un spectacol unic: Lumière!. Cele câteva zeci de filme restaurate ale fraților Auguste și Louis Lumière, doi dintre inventatorii cinematografiei, vor fi proiectate în versiune restaurată, însoțite de comentariile live ale lui Thierry Frémaux, pe 29 octombrie, de la 20.45, la CinemaPRO.

22
/10
/15

Actorul Chris Rock, cunoscut pentru umorul său caustic, a confirmat miercuri că va fi gazda celei de-a 88-a ceremonii a premiilor Oscar, la 28 februarie anul viitor. El a mai fost prezentatorul unei gale Oscar în urmă cu 11 ani.

22
/10
/15

Romanii i-au învins, din nou pe geto-daci duminică seara, între orele 20.30 și 22.30. Totul este oficial, o spun și audiențele TV. Pe Pro TV, în acest interval orar, a rulat fin, digital și chiar HD, filmul „Pompeii”, iar pe TVR 2, dacii ultrabărboși și cețoși rădeau tot în pelicula „Burebista”.

21
/10
/15

Dheepan, premiat cu Palme d’Or anul acesta la Festivalul Internațional de film de la Cannes, va rula în cinematografele din România începând din data de 30 octombrie. Filmul va fi prezentat în avanpremieră în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest (23 - 29 octombrie), în prezența regizorului.

21
/10
/15

Cu ocazia celor 25 de ani de existență, site-ul IMDb, prima bază de date din cinematografia mondială, a dezvăluit lista filmelor preferate de cei 1,5 milioane de utilizatori ai săi dintre cele vizionate între 1990 și 2014.

21
/10
/15

Pre-vânzările pentru extrem de așteptatul "Star Wars - The Force Awakens" au spulberat toate recordurile pe site-urile de vânzări de bilete americane. Numeroase site-uri din lume s-au blocat din cauza cererilor de bilete, iar pe ebay două bilete VIP se vindeau cu 10.000 de dolari. În plus, la două zile după lansarea trailerului oficial, acesta fusese vizionat de peste 66 de milioane de ori.

20
/10
/15

Un festival precum „Les Films de Cannes à Bucarest,” iniţiat de Cristian Mungiu şi ajuns la cea de-a şasea ediţie, reînvie plăcerea de a merge la un cinematograf de artă – un act social şi cultural în suferinţă – şi reaminteşte diversitatea formelor de a face cinema.

20
/10
/15

Îndrăgitul actor Ion Dichiseanu a împlinit astăzi 82 de ani! Născut la Adjud, în 20 octombrie 1933, era student la Politehnică când a fost îndrumat spre actorie de către nepoata lui George Vraca. Dichiseanu este, de asemenea, un talentat cântăreţ şi un apreciat poet, în 1995 acesta publicând volumul de versuri „Frumoasa spaniolă, frumoasa suedeză”.

20
/10
/15

Festivalul Internațional de Film Timishort a încheiat cele patru zile pline de filme scurte cu o ceremonie de premiere a regizorilor celor mai bune scurtmetraje. Weekendul acesta, peste 2000 de cinefili au umplut rândurile Cinematografului Timiș, dar și pe cele din AMBASADA sau sala 2 a Teatrului Național Timișoara. Decernarea trofeelor a avut loc duminică, 18 octombrie la Cinema Timiș în prezența a peste 500 de spectatori.

19
/10
/15

Controversatul regizor francez de origine argentiniană Gaspar Noé revine la București la cinci ani după ce a fost invitatul special al Les Films de Cannes à Bucarest (23 – 29 octombrie). Acesta își va prezenta cel mai recent film, melodrama sexuală 3D Love, proiectată în afara competiției la Cannes și interzisă minorilor.

19
/10
/15

Filmul biografic "Steve Jobs", portret în trei acte al fondatorului Apple, regizat de Danny Boyle și avându-l în rolul principal pe Michael Fassbender, a încheiat duminică a 59-a ediție a Festivalului de Film de la Londra. Al doilea film despre Steve Jobs este ecranizarea biografiei autorizate scrise de Walter Isaacson de către scenaristul de succes Aaron Sorkin, câștigător al premiului Oscar pentru scenariul peliculei "The Social Network".

19
/10
/15

Debutul în lungmetraj al regizorului Andrei Cohn, “Acasă la tata”, va fi lansat de Mandragora în cinematografele din România luna viitoare, pe 6 Noiembrie. Pelicula a avut premiera internațională în cadrul celei de-a 21–a ediții a Festivalului de Film de la Sarajevo.

18
/10
/15

Cine nu-şi mai aminteşte de „Bădia”, actorul care a jucat în  “Drumul oaselor”,  „,Păcală se întoarce”, ”Dumbrava minunată” sau „Cireşarii” ? Actorul care a stat zece ani prin puşcării, a scris poezii, epigrame, o piesă de teatru şi a jucat în filme roluri memorabile?

16
/10
/15

Tom Hardy, unul dintre actorii care se bucură de o ascensiune fulminantă la Hollywood, interpretează un dublu rol în filmul ,,Legend”/ ,,Gangsteri de legend”, film care rulează de astăzi pe marile ecrane din România, distribuit de Freeman Entertainment.

16
/10
/15

Începând de astăzi şi până pe 25 octombrie, la Cluj se desfăşoară cea de-a șaptea ediție a festivalului Comedy Cluj. Din programul festivalului fac parte şi 5 filme distribuite în România de Independenta Film: La Famille Belier, Une heure de tranquillite, Le tout nouveau testament, La Rancon de Gloire şi Queen and Country.