CRONICĂ DE FILM Proiectat în premieră în România la TIFF, unde a obţinut marele premiu al secţiunii Zilele Filmului Românesc, documentarul „Acasă” (2020), debutul ca regizor al jurnalistului Radu Ciorniciuc, îi are ca protagonişti pe membrii ultimei familii care a locuit în Delta Văcăreşti înainte de transformarea locului în parc natural.
Un articol de Ionuţ Mareş|10 august 2020
Premiat la începutul anului la prestigiosul Festival de la Sundance pentru imaginea semnată de Mircea Topoleanu și Radu Ciorniciuc, „Acasă” începe cu mai multe cadre impunătoare cu câțiva copii care se joacă într-un colț de natură sălbatică – aleargă prin stufăriș sau se plimbă cu barca.
Copiii, despre care vom afla rapid că sunt de fapt o familie, se simt în largul lor, iar aparatul de filmat, mereu aproape de ei, le surprinde naturalețea. Începutul sugerează un sentiment de libertate, care se va dovedi esenţial pentru construcția dramaturgică a filmului.
Dacă nu am ști de dinainte că vedem un documentar despre bizareria numită Delta Văcărești, un mare spațiu natural în plin București, reminiscență a planurilor urbanistice eșuate ale lui Ceaușescu și a haosului din anii `90, am crede că suntem undeva în sălbăticie. Pe efectul de surpriză mizează şi Radu Ciorniciuc în debutul filmului.
După primele scene prin care camera ne face cunoscut locul din perspectiva copiilor, care par să îl stăpânească şi să se simtă protejaţi, cadrul se lărgeşte tot mai mult, iar imaginile obţinute cu ajutorul unei drone dezvăluie treptat singularitatea zonei: o oază de natură împrejmuită de şosele şi blocuri înalte.
După acest început spectaculos, impresionant vizual, devine însă clar că Delta Văcăreşti nu este subiectul central din „Acasă”, ci doar fundalul primei părţi. Protagonişti sunt membrii familiei Enache – tatăl (Gicu), mama şi nouă copii, aceştia din urmă născuţi şi crescuţi într-un astfel de loc al libertăţii, dar şi al precarităţii. Ultimii locuitori ai unui spaţiu ce urma să devină arie protejată, astfel că prezenţa lor nu mai putea fi tolerată.
Pornit de la o documentare ca jurnalist a lui Radu Ciorniciuc, care a dus şi la o campanie socială şi la un album de fotografii apărut în 2017, şi cu filmări întinse pe câţiva ani, documentarul surprinde exact faza de tranziţie – reglementarea oficială a locului, proces văzut prin povestea familiei Enache.
Deşi cinematografia română din ultimii ani nu a dus lipsă de documentare despre marginali (cel mai cunoscut e „Toto şi surorile lui”, lansat de Alexander Nanau în 2014), „Acasă” are avantajul spaţiului inedit şi ofertant pe care îl filmează.
Însă şi mai importantă e ideea universală pe care o propune şi care, probabil, explică într-o măsură şi succesul său festivalier de până acum. Filmul se bazează pe contrastul dintre libertatea vieţii trăite în afara normelor şi a civilizaţiei, aşa cum o arată prima parte, şi dificultatea adaptării familiei Enache, mai ales a copiilor, la o existenţă obişnuită în societate.
Sigur, ideea nu e deloc originală, însă unicitatea decorului şi energia şi farmecul protagoniştilor salvează filmul din banalitate, cel puţin în prima parte. După ce protagoniştii sunt scoşi din peisajul în care au trăit atâţia ani, povestea devine mai puţin stimulantă. Conflictele care apar în cadrul familiei (de exemplu, înfruntarea dintre fiul cel mare şi tată sau certurile între soţi) şi eforturile de integrare, care eşuează uneori, sunt mai curând convenţionale ca elemente dramaturgice, des întâlnite în astfel de demersuri filmice cu motivaţii sociale.
Asta nu înseamnă că Radu Ciorniciuc nu surprinde câteva momente puternice, bune cinematografic, ca atunci când familia Enache este insultată de un vecin rasist sau când unul dintre băieţi îi împărtăşeşte, cu lacrimi în ochi, celui mai mare dintre fraţi, recent instalat la casa lui, teama de viitor şi dorinţa de a reveni la viaţa de dinainte.
Dacă largim puţin cadrul de analiză, aşa cum şi aparatul de filmat se înalţă la început, putem vedea în „Acasă” şi un portret al României actuale. Transformarea prin care trec un simbol al istoriei recente precum Delta Văcăreşti, devenită, dintr-un loc post-apocaliptic şi sălbatic, o arie turistică şi protejată prin lege, şi familia Enache poate fi înţeleasă şi ca o transformare a societăţii româneşti. Una grea şi marcată de traume, dar implacabilă.
După premiera în România de la TIFF, „Acasă” va mai putea fi văzut la Festivalul Anonimul de la Sfântu Gheorghe (12-16 august) şi la Festivalul One World Romania de la Bucureşti (21-30 august).
