Acasa la tata, de Andrei Cohn, în deschiderea Festivalului Filmului European
https://www.ziarulmetropolis.ro/acasa-la-tata-de-andrei-cohn-in-deschiderea-festivalului-filmului-european/

Filmul românesc „Acasă la tata”, de Andrei Cohn, va fi proiectat, în premieră, pe 7 mai, de la ora 19.30, la Cinema PRO din Bucureşti, în deschiderea celei de-a 19-a ediţii a Festivalului Filmului European (FFE).

Un articol de Petre Ivan|27 aprilie 2015

Ediţia din acest an a festivalului se va desfăşura în Bucureşti (7-14 mai) şi în patru oraşe din ţară – Craiova (15-17 mai), Iaşi şi Târgu-Mureş (22-24 mai), şi Hunedoara (29-31 mai) – oferindu-le cinefililor 56 de producţii (drame, comedii, biografii, scurtmetraje, documentare, filme de animaţie) provenind din 26 de ţări europene.

Oferim, şi în acest an, o adevărată sărbătoare a cinematografiei europene. Mă bucur că prezenţa românească este una remarcabilă: debuturile în lungmetraj ale regizorilor Ana Lungu şi Andrei Cohn, ziua filmului românesc, selecţia de scurtmetraje realizate de studenţii UNATC – Liviu Jicman, vicepreşedintele Institutului Cultural Român.

În Bucureşti, filmele vor fi proiectate la Cinema PRO, Cinema Studio şi Elvira Popescu.

Festivalul Filmului European prezintă publicului zece premiere europene în România, producţii realizate de regizori aflaţi pe val în care joacă actori de prim rang, precum Willem Dafoe, Maria de Medeiros, Colin Farrell, un film care a primit anul acesta premiul Oscar, o retrospectivă dedicată regizorului Tudor Giurgiu, prilejuind, totodată, întâlnirea cu numeroase personalităţi implicate în realizarea producţiilor cinematografice europene.

„Acasă la tata”, debutul regizoral în lungmetraj al lui Andrei Cohn, remarcat anul trecut pentru scurtmetrajul „Maica domnului de la parter”, bazat pe un scenariu de Mimi Brănescu, este povestea unui tânăr întors din Bucureşti în satul natal, la tatăl lui rămas văduv, care trăieşte cu o femeie din sat.

Din distribuţie fac parte, printre alţii, Alexandru Papadopol, Florin Zamfirescu, Ioana Flora, Mirela Oprişor şi Andi Vasluianu.

„Autoportretul unei fete cuminţi”, filmul cu care tânăra regizoare Ana Lungu a debutat în acest an, este o dramă despre maturizare, în care o femeie de „familie bună”, doctorand în inginerie seismică, care are o relaţie cu un bărbat căsătorit, vrea să evadeze şi să se bucure de o libertate pe care învaţă să o folosească.

De asemenea, „Aferim!” (2015), de Radu Jude, care a primit Ursul de Argint la ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de la Berlin, va fi proiectat în cadrul Festivalului Filmului European.

În programul festivalului vor fi proiectate şi

„Ida”, filmul regizorului polonez Pawel Pawlikowski premiat cu Oscar, despre secretul pe care îl descoperă o tânără de 18 ani în timp ce se pregăteşte să devină călugăriţă, şi

„Calvarul” (Irlanda, 2014), în regia lui John Michael McDonagh, o poveste a unui cântăreţ care ajunge într-un sat irlandez uitat de lume, unde hangiul văduv care îl găzduieşte crede că are de a face cu încarnarea fostei sale soţii şi reuşeşte să-i convingă pe săteni că femeia s-a întors printre ei în persoana unui bărbat.

„The Cut”, cel mai recent film al regizorului turc stabilit în Germania, Fatih Akin, premiat anul trecut la Festivalul de la Veneţia

„Pasolini”, coproducţie Franţa/Belgia/ Italia, regizată de Abel Ferrara, un film despre ultima zi din viaţa marelui poet şi cineast italian Pier Paolo Pasolini,

„Acasă la Bergman”, un documentar-eveniment despre Ingmar Bergman, dar şi multe alte pelicule premiate la festivaluri importante.

Mai multe detalii despre filmele proiectate în cadrul FFE, calendarul proiecţiilor, evenimente speciale, ştiri la zi, concursuri, participarea la votul pentru acordarea premiului publicului şi alte informaţii se găsesc aici.www.facebook.com/ffeRomania.

Foto: Acasa la tata – cinemagia

21
/06
/23

Duminică seară, 3200 de spectatori au urmărit filmul Asteroid City (r. Wes Anderson, 2023) în Piața Unirii din Cluj-Napoca, marcând astfel finalul unei noi ediții spectaculoase a Festivalului Internațional de Film Transilvania (9 – 18 iunie)

13
/06
/23

Una dintre cele mai importante instituții ale cinematografiei, The International Cinema Technology Association (ICTA) și-a anunțat recent câștigătorii EMEA Awards. Premiul central a fost acordat multiplexului Cineplexx Ljubljana (Slovenia) la categoria „Cel mai bun cinematograf nou construit al anului".

10
/06
/23

200 de filme din 45 de țări, 380 de proiecții, peste 1000 de invitați – sunt doar câteva dintre cifrele ediției Festivalului International de Film Transilvania care și-a deschis porțile vineri, 9 iunie.