„Acasă la tata” de Mimi Brănescu, regia Claudiu Goga, în premieră la Teatrul Național Iași
https://www.ziarulmetropolis.ro/acasa-la-tata-de-mimi-branescu-regia-claudiu-goga-in-premiera-la-teatrul-national-iasi/

La sfârşitul săptămânii, pe 16 şi 17 noiembrie, pe scena Sălii Mari, ora 19:00, va avea loc cea de-a doua premieră a stagiunii Teatrului Naţional Iaşi, Acasă la tata de Mimi Brănescu, în regia lui Claudiu Goga, un spectacol de excepţie, dedicat Zilei Dramaturgiei Româneşti. Pe 15 noiembrie este programată avanpremiera, în cadrul unui eveniment caritabil de notorietate, Zâmbet în dar, gală organizată de Salvaţi Copiii Iaşi.

Un articol de Petre Ivan|15 noiembrie 2019

Claudiu Goga, revenit la Iași pentru cea de-a opta montare la Naționalul ieșean, îi are alături în acest proiect teatral provocator pe Lia Dogaru, scenografa spectacolului, Constantin Dimitriu pe partea video, și o excepțională distribuție care reunește actorii: Teodor Corban, Cosmin Maxim, Ionuț Cornilă, Ada Lupu, Petronela Grigorescu, Doina Deleanu, Adi Carauleanu, Constantin Avădanei, Dumitru Năstrușnicu, Radu Homiceanu, Andrei Sava.

Evenimentul marchează și două aniversări importante, emoționante, sărbătorite de întreaga echipă a Teatrului Național Iași: actorul Adi Carauleanu, societar al Teatrului Național Iași,  împlinește 35 de ani de teatru pe această scenă, iar actorul Teodor Corban, 30 de ani de când joacă la Naționalul ieșean. Ambii actori fac parte din distribuția noii producții.

Claudiu Goga, regizorul spectacolului:

„Există multă dragoste în Acasă la tata. Dragoste nespusă, ascunsă, trecută, prezentă, risipită, regăsită. Așa cum există și mult orgoliu, multă frustrare, multă mândrie și multă modestie, multă agresivitate și mult bun-simț. De aceea, atunci când este spus, adevărul doare. Și tot de aceea, minciuna doare la fel. Ca să-l parafrazez pe Elton John, te iubesc și îmi pare rău sunt cuvintele cel mai greu de spus de către personajele lui Mimi Brănescu.  Prin urmare, nici nu le spune nimeni în mod direct.

Acasă la tata este o piesă despre cei care nu câștigă. Nu despre cei învinși, ci despre cei care nu câștigă, sau, cum ar spune un personaj din piesă, despre cei care atunci când ajung la linia de start constată că „toți ceilalți au plecat deja”. Sunt oameni care au calități, au potențial, oameni care nu au făcut greșeli ireparabile. Nu sunt nici mai buni, nici mai răi ca alții care totuși au noroc în viață. Ratarea lor nu are nimic excepțional. Prin lipsa de cauze spectaculoase, ratarea lor este ea însăși ratată. De fapt, nici nu e sigur că este vorba despre ratare. Este mai degrabă altceva, ceva pentru care nu s-a inventat încă un cuvânt, pentru că oamenii din piesa lui Mimi Brănescu pot găsi oricând argumente valabile pentru a demonstra că le este și bine, și rău.”

Nicoleta Munteanu, critic de teatru:

„Piesa lui Mimi Brănescu vorbește despre singurătate, eșec și acceptarea a ceea ce sunt acești oameni mici, prinși în cenușiul propriilor existențe ca într-o capcană din care, oricât s-ar zbate, nu pot ieși. Doar întrezăresc diferența dintre ceea ce ar fi putut să fie și ceea ce este viața lor, iar reacțiile – indiferent că este vorba despre asumarea neputinței, despre dispreț, furie sau despre revoltă – sunt doar pulsiuni care le dau iluzia că încă nu s-a împotmolit totul, că încă pot ține la distanță umbra ratării. ”

Următoarele reprezentații vor avea loc pe 12 și 28 decembrie. Spectacolul nu este recomandat copiilor sub 12 ani. Durata: două ore, fără pauză.

autor: Mimi Brănescu

regia și ilustrația muzicală: Claudiu Goga

scenografia: Lia Dogaru

video: Constantin Dimitriu

distribuția: Teodor Corban, Cosmin Maxim, Ionuț Cornilă, Ada Lupu, Petronela Grigorescu, Doina Deleanu, Adi Carauleanu, Constantin Avădanei, Dumitru Năstrușnicu, Radu Homiceanu, Andrei Sava. 

14
/02
/24

Celebrul musical FAMILIA ADDAMS semnat de Răzvan Mazilu la Teatrul EXCELSIOR din București va avea două reprezentații în exclusivitate la Craiova. Evenimentele sunt programate marți, 27 martie și miercuri, 28 martie 2024 de la ora 19:00 și vor avea loc în Sala “Amza Pellea” a Teatrului Național “Marin Sorescu” din Craiova.

14
/02
/24

Joi, 15 februarie, începând cu ora 14:00, Biblioteca Metropolitană București, prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti, va organiza, la Sediul Central „Mihail Sadoveanu” din str. Tache Ionescu nr. 4 are loc o DEZBATERE EVENIMENT, dedicată Zilei Naționale a Lecturii.

14
/02
/24

În data de 2 martie la Timișoara (Filarmonica Banatul Timișoara – Sala Capitol), 14-16 martie la București (Centrul Naţional de Artă “Tinerimea Română”), 23-24 martie la Cluj-Napoca (Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”) și pe 5 aprilie la Iași (Sala Eduard Caudella, Casa Alecu Balș), vor avea loc audiții pentru admiterea celor mai talentați tineri muzicieni în Orchestrele Naționale de Tineret ale României, la care sunt invitaţi atât actuali membri ai ansamblurilor, cât şi aspiranţii la acest statut, scopul acestor audiţii fiind reconfigurarea acestor orchestre.

14
/02
/24

Institutul Cultural Român și Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu organizează, în perioada 18 februarie – 3 martie 2024, expoziția „Masa tăcerii”, proiect ce aduce în fața publicului bucureștean lucrări ale artiștilor care au câștigat Premiul Național „Constantin Brâncuși”, oferit anual de Institutul Cultural Român.

13
/02
/24

CRONICĂ DE FILM “Zona de interes” (2023), de Jonathan Glazer, este un film aproape conceptual, a cărui forţă e dată de contrastul dintre ce vedem în prim-plan, de o parte, şi ce se întâmplă în plan îndepărtat şi ce auzim pe coloana sonoră, de cealaltă parte.