Acasa la tata, în cinematografe din 6 Noiembrie
https://www.ziarulmetropolis.ro/acasa-la-tata-in-cinematografe-din-6-noiembrie/

Debutul în lungmetraj al regizorului Andrei Cohn, “Acasă la tata”, va fi lansat de Mandragora în cinematografele din România luna viitoare, pe 6 Noiembrie. Pelicula a avut premiera internaţională în cadrul celei de-a 21–a ediţii a Festivalului de Film de la Sarajevo.

Un articol de Petre Ivan|19 octombrie 2015

Acasa la tata” spune povestea lui Robert, un tânăr scriitor care într-un moment de ambiguitate emoțională se întoarce pentru 24 de ore în satul în care s-a născut, pentru prima dată de la moartea mamei lui. Până a doua zi dimineața, își va rescrie toate relațiile personale, cu tatăl, cu cel mai bun prieten din copilărie, cu prima iubire, cu trecutul.

Chiar dacă la suprafață apar teme cum ar fi ratarea sau condiția provincialului,  pe mine m-a interesat să pun în discuție noțiunile abstracte de familie, prietenie și dragoste în contactul dur cu realitatea – Andrei Cohn.

Din distribuție fac parte actorii Alexandru Papadopol, Ioana Flora, Andi Vasluianu, Florin Zamfirescu, Natașa Raab, Sorin Cociș, Mirela Oprișor.

Scenariul filmului este scris de Mimi Brănescu, imaginea este semnată de Andrei Butică, montajul Andrei Iancu, sound designer Sorin Neagu. Producător Giuliano Doman.

Născut în 1972, Andrei Cohn este cunoscut publicului român pentru cariera în domeniul advertising-ului. Absolvent al Institutului de Arte Vizuale Nicolae Grigorescu din București, secția Pictură, Andrei a regizat mai multe scurtmetraje precum ““Before and After 22/12/1989” (2008), “The Mother of God from the ground-floor” (2010), “Family Pictures” (2012).

“Acasă la tata” este un film produs de Film Location Guide, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Scandia Kandia Dulce, cu participarea HBO România. Distribuitor Mandragora.

Foto: Acasa la tata – facebook.com/acasalatata

13
/06
/23

Una dintre cele mai importante instituții ale cinematografiei, The International Cinema Technology Association (ICTA) și-a anunțat recent câștigătorii EMEA Awards. Premiul central a fost acordat multiplexului Cineplexx Ljubljana (Slovenia) la categoria „Cel mai bun cinematograf nou construit al anului".

10
/06
/23

200 de filme din 45 de țări, 380 de proiecții, peste 1000 de invitați – sunt doar câteva dintre cifrele ediției Festivalului International de Film Transilvania care și-a deschis porțile vineri, 9 iunie.

02
/06
/23

O oportunitate excelentă pentru actorii de teatru din România, programul 10 pentru FILM își continuă misiunea la TIFF.22. Astfel, alți 10 actori aflați la debut sau care au interpretat până acum roluri secundare în cinema vor veni la festival, unde vor intra într-un program de prezentare și formare, care include workshop-uri, dar și întâlniri esențiale cu profesioniști din industrie.