Acasa la tata, în cinematografe din 6 Noiembrie
https://www.ziarulmetropolis.ro/acasa-la-tata-in-cinematografe-din-6-noiembrie/

Debutul în lungmetraj al regizorului Andrei Cohn, “Acasă la tata”, va fi lansat de Mandragora în cinematografele din România luna viitoare, pe 6 Noiembrie. Pelicula a avut premiera internaţională în cadrul celei de-a 21–a ediţii a Festivalului de Film de la Sarajevo.

Un articol de Petre Ivan|19 Octombrie 2015

Acasa la tata” spune povestea lui Robert, un tânăr scriitor care într-un moment de ambiguitate emoțională se întoarce pentru 24 de ore în satul în care s-a născut, pentru prima dată de la moartea mamei lui. Până a doua zi dimineața, își va rescrie toate relațiile personale, cu tatăl, cu cel mai bun prieten din copilărie, cu prima iubire, cu trecutul.

Chiar dacă la suprafață apar teme cum ar fi ratarea sau condiția provincialului,  pe mine m-a interesat să pun în discuție noțiunile abstracte de familie, prietenie și dragoste în contactul dur cu realitatea – Andrei Cohn.

Din distribuție fac parte actorii Alexandru Papadopol, Ioana Flora, Andi Vasluianu, Florin Zamfirescu, Natașa Raab, Sorin Cociș, Mirela Oprișor.

Scenariul filmului este scris de Mimi Brănescu, imaginea este semnată de Andrei Butică, montajul Andrei Iancu, sound designer Sorin Neagu. Producător Giuliano Doman.

Născut în 1972, Andrei Cohn este cunoscut publicului român pentru cariera în domeniul advertising-ului. Absolvent al Institutului de Arte Vizuale Nicolae Grigorescu din București, secția Pictură, Andrei a regizat mai multe scurtmetraje precum ““Before and After 22/12/1989” (2008), “The Mother of God from the ground-floor” (2010), “Family Pictures” (2012).

“Acasă la tata” este un film produs de Film Location Guide, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Scandia Kandia Dulce, cu participarea HBO România. Distribuitor Mandragora.

Foto: Acasa la tata – facebook.com/acasalatata

01
/06
/18

A fost actriță, cântăreață, sex simbol, divă pop şi una dintre cele mai frumoase femei din toate timpurile. Marilyn Monroe ar fi împlinit, astăzi, 92 de ani.

30
/05
/18

"Launmomentdat" în parc este un festival organizat pe timp de zi în perioada 8-10 iunie în Parcul Poporului din Timișoara. În fiecare an, organizatorii pun la dispoziție o gamă variată de activități și spectacole destinate publicului larg, iar câteva dintre ele sunt potrivite și pentru copii.

29
/05
/18

CRONICĂ DE FILM Premiat la Berlin pentru contribuție artistică deosebită și prezentat în premieră în România la TIFF, „Dovlatov”, al regizorului rus Aleksei Gherman Jr., este un film poetic, încărcat de melancolie, despre cum o dictatură poate distruge destine.

29
/05
/18

Miercuri, 30 mai, Serile Filmului Românesc își lansează cea de-a 9-a ediție la București, la Teatrul Național „I. L. Caragiale”. Ediția din acest an îi este dedicată actorului Victor Rebegiuc, invitatul special al conferinței. 

28
/05
/18

CRONICĂ DE FILM Prezentate în cadrul secțiunii 3X3 la TIFF, clasicele (și splendidele) filme maghiare „Adopțiune” (1975), de Márta Mészáros, și „Tatăl” (1966), de István Szabó, tratează, din perspective diferite, relația copii-părinți. Ambii cineaști sunt omagiați la Cluj cu câte un Premiu pentru întreaga carieră.

28
/05
/18

Câteva conversații despre o fată foarte înaltă este debutul în lungmetraj al regizorului Bogdan Theodor Olteanu și va avea premiera pe marile ecrane pe 22 iunie. Filmul are premiera mondială, zilele acestea, la Cluj, în cadrul celei de-a 17 ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, unde a fost selectat în competiția Zilelor Filmului Românesc.

27
/05
/18

CRONICĂ DE FILM Deși ușor de criticat pentru tratarea aparent părtinitoare, maniheistă (pro-Kiev și anti-rebeli), a conflictului din estul Ucrainei, „Donbass”, cel mai nou film de ficțiune regizat de Serghei Loznița, descrie naturalist un spațiu ca de sfârșit de lume, în care umanitatea e capabilă de cele mai mari grozăvii.

26
/05
/18

Actorul Morgan Freeman, premiat cu Oscar pentru rolul secundar din „Million Dollar Baby” (2004), a răspuns acuzaţiilor de hărţuire sexuală formulate de opt femei printr-o scrisoare în care afirmă că nu a creat niciodată un mediu de lucru nesigur şi că este „devastat” că viaţa lui riscă să fie distrusă într-o clipită.

26
/05
/18

Cea de-a 17-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania a început, vineri seara, cu proiecția sold outa controversatului film israelianFoxtrot. Ploaia puternică s-a oprit chiar înainte ca filmul multi-premiatului regizor Samuel Maozsă fie proiectat, în premieră națională, pe cel mai mare ecran din țară, în prezența a 3000 de spectatori, la Gala de deschidere TIFF 2018.

26
/05
/18

CRONICĂ DE FILM Câștigător al Marelui Premiu al Juriului la Veneția și prezentat în premieră în România în deschiderea TIFF, „Foxtrot”, al doilea film al regizorului israelian Samuel Maoz, satirizează armata și denunță, sub forma unei comedii negre, absurditatea războiului, spre nemulțumirea autorităților politice și militare.

25
/05
/18

În a treia și ultima relatare post-Cannes, tânărul critic de film Victor Morozov scrie despre alte două titluri din Asia, de această dată din China: „Ash Is Purest White”, de Jia Zhang-ke, prezentat în Competiție, și „Long Day’s Journey Into Night”, de Bi Gan, inclus în secțiunea Un Certain Regard.

25
/05
/18

Angela Gheorghiu, celebră cântăreață de operă a timpului nostru, vine la Festivalul Internațional de Film  Transilvania, ca invitată de onoare a celei de-a 17-a ediții. Vineri, pe 1 iunie, de la ora 19:00, Opera Națională Română Cluj-Napoca va fi gazda unui eveniment unic, în cadrul căruia Angela Gheorghiu va interpreta cîteva arii în fața publicului clujean, acompaniată de pianistul Alexandru Petrovici. Momentul va fi urmatde proiecția filmului Tosca (r. Benoît Jacquot) în care soprana joacă rolul titular.

Page 31 of 234« First...1020...2930313233...405060...Last »