„Acasă” – primul film documentar românesc în competiția internațională de la Sundance
https://www.ziarulmetropolis.ro/acasa-primul-film-documentar-romanesc-in-competitia-internationala-de-la-sundance/

„Acasă”/ „Acasă, My Home” filmul de debut al regizorului Radu Ciorniciuc, va avea premiera internaţională în competiţia de film documentar din cadrul celui mai cunoscut festival de film independent din Statele Unite ale Americii – Sundance Film Festival, care are loc în perioada 23 ianuarie – 2 februarie 2020.

Un articol de Petre Ivan|8 decembrie 2019

Lungmetrajul românesc este unul din cele 12 titluri selectate pentru competiția internațională de film documentar a festivalului, din peste 14.000 de filme din întreaga lume.

„Acasă” spune povestea unei familii care a trăit timp de 20 de ani în sălbăticia din Delta Văcărești, până când locul a căpătat statutul de zonă protejată – Parcul Natural Văcărești – primul parc natural urban din România.

Timp de patru ani, regizorul Radu Ciorniciuc a urmărit marea aventură prin care a trecut familia Enache: de la o viață în completă armonie cu natura, la traiul plin de provocări din marea junglă urbană a capitalei.
Echipa filmului a dezvoltat, în același timp, și un proiect social la care au contribuit nenumărați specialiști și organizații umanitare. Cei 11 membri ai familiei au trăit izolați de societate: fără documente, fără educație sau acces la sănătate. Acum, toți cei nouă copii din familia Enache au acte, merg la școală, sunt văzuți în mod regulat de medici, iar adulții au locuri de muncă stabile.

„O bună parte din resursele pentru finanțarea proiectului social a venit din realizarea unei cărți la care echipa filmului a lucrat cot la cot cu copiii Enache. Cartea Acasă, un album cu fotografii făcute exclusiv de copiii din Delta Văcărești în primul an de tranziție la viața din oraș, a fost editată împreună cu publicația Decât o Revistă.”, menționează Radu Ciorniciuc, regizorul filmului.

Acasă este un film care reflectă nu doar viața unei familii, ci și o evoluție condensată a omenirii – din sânul naturii în mijlocul civilizației, de la sălbăticie la o societate evoluată, cu regulile, clișeele, presiunile și așteptările ei. Acasă ne arată cum ne privim unii pe alții, prin filtrele și valorile setate de modul în care ne-am format în societate sau în afara ei. Pentru că “acasă” nu este o normă, ci are semnificații diferite pentru fiecare dintre noi.”, completează Monica Lăzurean-Gorgan, producătorul filmului.

Documentarul regizat de Radu Ciorniciuc este produs de Monica Lăzurean-Gorgan, prin casa de producție Manifest Film, în co-producție cu HBO Europe, Corso Film (Germania), Kino Company (Finlanda), cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, partener principal UiPath Foundation, cu sprijinul Televiziunii Române, Creative Europe, Cinelabs (Romania), Beep Studio (Cehia) și reprezentat internațional de distribuitorul Autlook Filmsales.

Radu Ciorniciuc este reporter special și regizor de film. Este unul dintre co-fondatorii Casei Jurnalistului, a realizat reportaje pentru The Guardian, Al-Jazeera, Channel 4 News, ZDF și a fost premiat național și internațional la Premiile Superscrieri (Superscrierea anului 2014), Royal Television Society UK (2014), Amnesty International UK (2014) și Harold Wincott Award for Business Economic and Financial Journalism (2016).

Facebook: https://www.facebook.com/acasathefilm/

20
/08
/14

Filmele scurte care au avut cel mai mare impact la public în 2013 și 2014 se reunesc sâmbătă, pe 30 august, la Teatrul de Vară Herăstrău. ShortsUP În Parc aduce sub cerul liber o colecție de scurtmetraje ce a strâns un număr record de emoții, aplauze și hohote de râs pe parcursul ultimilor doi ani.

19
/08
/14

Actriţa americană Diane Keaton va primi, în această toamnă, premiul Golden Icon pentru întreaga carieră, la cea de-a zecea ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Zurich, Elveţia (25 septembrie - 5 octombrie).

19
/08
/14

Prima ediţie a Festivalului de film inspiraţional din România, va avea loc în perioada 25-28 septembrie 2014, în Bucureşti, la Noul Cinematograf al Regizorului Român. Invitatul special al acestei prime ediţii este Maia Morgenstern.

18
/08
/14

Între 3 şi 12 octombrie, cel mai dinamic şi îndrăgit festival de film din Bucureşti se întoarce pentru cea de-a noua ediţie. În deschidere va rula animația The Boxtrolls, proiectat în premieră în Europa de Sud-Est.

18
/08
/14

Lungmetrajul "Remote Control", de Byamba Sakhya, a câştigat marele trofeu la cea de-a 11-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Independent Anonimul, care s-a desfăşurat între 12 şi 17 august, în Bucureşti, la arena Verde Stop şi Cinema Studio.

17
/08
/14

MARI FILME ROMÂNEȘTI UITATE Realizat într-o libertate mult mai mare pentru televiziunea iugoslavă în 1978, „Salonul nr. 6”, după scrierea omonimă a lui Anton Cehov, este denunţarea directă a sistemului totalitar pe care Lucian Pintilie nu a putut-o pune în practică în România.

15
/08
/14

Lungmetrajul "O vară de neuitat", de Lucian Pintilie, va fi proiectat la cea de-a cincea ediţie a Divanului Degustătorilor de Film şi Artă Culinară, din localitatea Cetate din judeţul Dolj, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la realizarea coproducţiei româno-franceze. Regizorul filmului, unul dintre invitaţii speciali ai festivalului, va fi prezent la eveniment.

14
/08
/14

În această seară, de la ora 22.40, Ana Ularu va putea fi văzută, la Arena Verde Stop din Bucureşti, în scurtmetrajul L1-L5, în cadrul Festivalului de Film Anonimul (intrarea liberă).

14
/08
/14

Razvan Vasilescu s-a nascut pe 14 august 1954, la Ploiesti. Actor de film, teatru şi televiziune, Vasilescu s-a apucat de actorie după ce l-a vazut pe Jean Gabin la televizor: „Aveam vreo 7-8 ani, priveam la televizor si l-am vazut pe Jean Gabin. Si-atunci am zis: Vreau sa ma fac ca asta! Artist de cinema!"

14
/08
/14

Cainele japonez, debutul în regia de lungmetraj al lui Tudor Cristian Jurgiu, este propunerea României la ediţia din 2015 a premiilor Oscar, la categoria "cel mai bun film străin". „Este un film bun şi fără să fie premiat la Oscar”, glumeşte Victor Rebengiuc.

13
/08
/14

"Minuni/ Le meraviglie", filmul recompensat cu marele premiu al juriului la Festivalul de la Cannes 2014 şi în care rolul principal este interpretat de românca Alexandra Lungu, a deschis, marţi seară, Festivalul Internaţional de Film Independent Anonimul de la Bucureşti.