Acces liber în culisele Sălii Majestic de la Odeon de Ziua Mondială a Teatrului
https://www.ziarulmetropolis.ro/acces-liber-%c3%aen-culisele-s%c4%83lii-majestic-de-la-odeon-de-ziua-mondial%c4%83-a-teatrului/

De Ziua Mondială a Teatrului, miercuri, 27 martie, între orele 12.00 – 20.00, publicul poate vizita culisele Sălii Majestic a Teatrului Odeon. Vizitatorii vor pătrunde în universul încă nedescoperit al unui spectacol, viitoarea premieră “Delirium”, de Enda Walsh.

Un articol de Petre Ivan|25 Martie 2019

„Călătoria ta este către clipă, către moment, către întâlnirea irepetabilă cu cei asemenea ţie. Călătoria ta este către ei, către inima lor, către subiectivitatea lor. Călătoreşti prin ei, prin emoţiile lor, prin amintirile lor pe care tu le trezeşti şi le pui în mişcare. Călătoria ta e vertiginoasă, nimeni n-o poate măsura sau reduce la tăcere.” Fragment din mesajul de  Ziua Mondială a Teatrului 2019 de Carlos Celdrán (Cuba), regizor de teatru, dramaturg, profesor de teatru, profesor universitar.

Vizitatorii vor pătrunde în universul încă nedescoperit al unui spectacol, viitoarea premieră “Delirium”, de Enda Walsh, o reinterpretare radicală după “Fraţii Karamazov” de F.M. Dostoievski, în regia lui Vlad Massaci.

Anul acesta, participanţii vor găsi în Galeria Odeon (foaierul Sălii Studio) o grădină în care pot vedea “Frumuseţea nevăzută”, o expoziţie foto cu 20 de portrete ale doamnelor din spatele scenei Teatrului Odeon, iar la etaj va fi organizată o altă expoziţie, de caricaturi, realizată de actorul Marius Damian.

Trupa Teatrului Odeon, personalul tehnic şi administrativ îi vor întâmpina pe vizitatori. Intrarea este liberă.

Teatrul Odeon şi-a deschis larg porţile anul trecut, invitându-şi spectatorii într-o călătorie cu ajutorul tehnologiei, în universul magic din spatele cortinei. În acest an însă, la cea de-a II-a ediţie, îşi propune o altfel de călătorie, o incursiune în care e nevoie de curaj şi de un dram de curiozitate, pentru că de această dată “A fi sau a nu fi” îşi găseşte răspunsul într-un tur ghidat prin spaţiile nedestinate publicului.

Ziua Mondială a Teatrului, sărbătorită pe 27 martie, a fost organizată pentru prima dată la Viena, în 1961, în timpul celui de-al IX-lea Congres mondial al Institutului Internaţional de Teatru. În 1962, a devenit un eveniment anual, organizat de Centrele naţionale ale Institutului Internaţional de Teatru.

Foto: Ziua Mondială a Teatrului – facebook

28
/10
/19

Eram mică, aveam 10 ani când v-am văzut pentru prima oară „în realitate”, la o măsuță mică pliantă, acoperită cu o mușama cu flori, într-o curte ce avea să ne fie tărâm de vacanță pentru două săptămâni.

28
/10
/19

Opera Națională București prezintă miercuri, 30 octombrie 2019, începând cu ora 18:30 spectacolul de balet „Lacul Lebedelor” de Piotr Ilici Ceaikovski. Regia şi coregrafia poartă semnătura lui Gheorghe Iancu, scenografia a fost realizată de către Luisa Spinatelli, iar lighting design-ul de către Camilla Piccioni. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Iurie Florea.

28
/10
/19

Cu o floare chiar se poate face primăvară! Sâmbătă, 26 octombrie, în performance-ul care a încheiat o săptămână de lucru inedită, Atelierul Central Park a dezvăluit magia adevăratei comunicări, a posibilităților infinite pe care le oferă reala comunicare dintre oameni. Publicul s-a lăsat purtat într-un univers al umanității de către o mână de oameni cum nu se poate mai diferiți, uniți în cel mai profund mod printr-un limbaj comun, pe care l-au descifrat împreună: dansul.

28
/10
/19

Timp de 10 zile, Les Films de Cannes à Bucarest a adus pe marile ecrane, la Cinema PRO, Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului, Cinemateca Union, Instituto Cervantes și Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă al României, filme premiate la Cannes, avanpremiere românești, retrospective de autor, Focus Spania și proiecții speciale.

27
/10
/19

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră în România la Les Films de Cannes à Bucarest, după ce a fost la festivalurile de la Busan şi Varşovia, „Cărturan” (2019) este primul film al regizorului Liviu Săndulescu. Un debut care prelungeşte cuminte, fără imaginaţie, estetica realistă a planului-secvenţă şi a cadrului fix.

25
/10
/19

„Ideea care m-a urmărit este că şansa picturii mele a fost tocmai dezavantajul de a trăi în Est şi de a participa la toate coşmarurile acestei epoci, care mă urmăresc obsesiv în drama picturii mele.”

25
/10
/19

30 de muzicieni renumiți, din 25 de țări, vor participa în acest an la Festivalul SoNoRo care se desfășoară în perioada 1-17 noiembrie, pe scenele din București, Sibiu și Cluj-Napoca.

24
/10
/19

Irina Sârbu și dirijoarea Simona Strungaru, alături de Orchestra de Cameră Radio vor susține un concert intitulat „Maria Tănase. Simfonic - Jazz fusion”, o îmbinare de muzică simfonică și jazz, după cântecele inconfundabilei Maria Tănase. Concertul e programat miercuri, 30 octombrie, la ora 19.00, la Sala Radio! Invitați speciali ai serii sunt Bucharest Jazz Orchestra și taraful Frații Cazanoi.

24
/10
/19

Tema principală a programului literar al Festivalului EUROPALIA ROMÂNIA este dialogul. Pe parcursul a patru luni vor fi organizate dezbateri, mese rotunde, lansări de carte cu o tematică diversă precum: perspectiva narativă a istoriei comune europene, personalităţi ale secolului XX, interferențele cu celelalte arte, avangarda română văzută ca o parte esenţială a avangardei europene, romanul poliţist - gen literar şi metamorfozele acestuia, poezia română contemporană şi paradoxurile lumii de astăzi.

Page 5 of 839« First...34567...102030...Last »