Aceea sau aceia?
https://www.ziarulmetropolis.ro/aceea-sau-aceia/

Astăzi, voi aborda câteva probleme întâlnite mai ales în scris şi în cazul cărora pronunţia este un element ce poate induce în eroare.

Un articol de Cristina Drăgulin|8 iulie 2014

Desigur, în principiu, scriem cum pronunțăm, dar există excepții. Astfel, pronumele (sau adjectivul pronominal) demonstrativ feminin de depărtare și identitate aceea și aceeași se pronunță la fel ca formele de masculin aceia și aceiași, însă, evident, nu se scriu la fel.

Nu scriem rochia aceia, ci rochia aceea. Uneori, din exces de zel, întâlnim un „e” în plus – „aceeea”. Strecor aici observația că formula concluzivă „de aceea” nu se scrie „deaceea” sau „de aceeea”.

Nu scriem aceiași regulă, ci aceeași regulă. Aici, voi strecura observația că nu trebuie să „uităm” să scriem „i-ul” de la sfârșit. Se întâlnește uneori eroarea aceasta – „aceeaș regulă”, probabil tot din cauza pronunției, să-i spunem, „înșelătoare”.

O problemă în plus apare la genitiv-dativ. Aceste demonstrative la feminin se scriu corect cu „–ia”, respectiv „–iași”, în silaba finală – aceleia, aceleiași.

Astfel, vom scrie aceeași fată/aceleiași fete și fata aceea/fetei aceleia.

30
/07
/14

Cine este agramat? Un om care face erori elementare de limbă. Este des întâlnită greșeala prin care în locul lui „agramat” este folosit termenul „anagramat”, adică participiul trecut al verbului „a anagrama”. Ce înseamnă „a anagrama”? A modifica ordinea literelor unui cuvânt pentru a obține un alt cuvânt.

22
/07
/14

Articolul posesiv genitival (a, al, ale, ai) este des folosit greșit. Forma articolului posesiv depinde de substantivele feminine, neutre sau masculine, la singular sau plural, pe care le determină în funcție de sensul mesajelor transmise.

15
/07
/14

Superlativul relativ (grad de comparaţie al adverbului şi al adjectivului), care se formează cu ajutorul articolului demonstrativ cel, le dă multora bătăi de cap. Cum este corect? „Doctorița cel mai bine plătită” sau „doctorița cea mai bine plătită”?

08
/07
/14

Astăzi, voi aborda câteva probleme întâlnite mai ales în scris și în cazul cărora pronunția este un element ce poate induce în eroare.

01
/07
/14

Visele au fascinat mereu oamenii. Ele s-au dovedit a fi o cheie importantă către universul psihic al unei persoane. Fie că exprimă simbolic temerile sau problemele cuiva, fie că, uneori, prezic evenimente, visele au un rol esențial, de multe ori ignorat, în viața fiecăruia dintre noi.

24
/06
/14

Forma corectă a acestor cuvinte depinde de statutul de adverb sau de adjectiv pe care îl au în propoziții sau fraze. Dacă apar lângă un substantiv, deci sunt adjective, au forme variabile – minim, minimă, minimi, minime (valoare minimă, punctaj minim) și maxim, maximă, maximi, maxime (nivel maxim, dimensiune maximă).

19
/06
/14

„A face (cuiva) capul calendar” este o expresie folosită adesea când ne întâlnim cu cineva care vorbește prea mult. De asemenea, este utilizată atunci când vrem să transmitem mesajul că suntem copleșiți de prea multe informații. Dar de ce „calendar”, și nu „almanah” sau „revistă”?

10
/06
/14

Eroare în titlu? Ați sesizat-o? Am folosit corect pluralul de la „plural”? De multe ori greșim pluralul cuvintelor pe care le folosim, deformând astfel semnificația mesajelor pe care le transmitem.

27
/05
/14

„A fost odată ca niciodată” este expresia care ne introduce în universul magic al poveștilor. Rolul ei este să sublinieze intrarea celor care ascultă sau citesc un basm într-un timp și un spațiu mitice, când totul este, era sau va fi posibil.

20
/05
/14

Cine nu s-a întrebat măcar o dată care este semnificația expresiei „casă de piatră”? Cunoscuta zicere este folosită la fiecare nuntă. Dar care îi sunt originile?

13
/05
/14

În anul 490 înainte de Hristos, orașele Atena și Sparta, care în acea vreme erau în conflict, au fost nevoite să uite de rivalitatea dintre ele deoarece perșii înaintau rapid spre teritoriile lor. Atena și Sparta s-au aliat în luptă, iar bătălia de la Maraton, din 490 înainte de Hristos, este sursă de inspirație pentru o legendă. Conform acesteia, Philippides (sau Filipide) a fost primul maratonist din istorie.

06
/05
/14

De la numele lui Dracon, ne-a rămas cuvântul „draconic”. Sensul termenului s-a păstrat, referindu-se la legi, dispoziții, reguli etc. care sunt considerate „excesiv de severe, aspre sau drastice”.

22
/04
/14

Mai întâi, sper că ați avut un Paste fericit! Un pic cam ciudat?… De ce să aveți niște „paste fericit(e)” și de ce să vă spun asta? Sau, poate, vreau să scriu „Paște fericit!”? Sau am vrut să spun că ați avut un „cal care paște fericit”? Poate o să aflăm „la Paștele Cailor” de ce am renunțat atât de ușor la diacritice.

01
/04
/14

Mulți oameni sunt reticenți să apeleze la psiholog sau la psihiatru când se confruntă cu o problemă de viață sau cu o tulburare psihică. Motivele pot fi multe, de la frica de a nu fi catalogat „nebun” de ceilalți până la faptul că se îndoiesc că psihologul sau psihiatrul ar putea să îi ajute cu adevărat.

Pagina 3 din 41234