„Acid Rain” câștigă Trofeul Animest 2019
https://www.ziarulmetropolis.ro/acid-rain-castiga-trofeul-animest-2019/

„Acid Rain” (foto), o călătorie psihedelică poloneză în regia lui Tomek Popakul, câştigă Trofeul Animest la cea de-a 14-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de Animaţie.

Un articol de Liliana Matei|14 octombrie 2019

Premiul este oferit de Institutul Cultural Român, iar odată cu această distincție, scurtmetrajul lansat anul acesta la Sundance se va înscrie automat pe lista lungă de nominalizări la premiul Oscar, votată de membrii Academiei Americane de Film. Animest este singurul festival de film din România care propune filme pentru Oscar, începând din 2017.

Juriul format din artistul canadian Robert Valley, invitat special al ediției, cineasta Sara Koppel, cunoscută pentru animațiile erotice pe care le desenează manual, și producătorul Richard Van Den Boom, co-fondator al studioului de animație Papy 3D, a fost cucerit de capacitatea filmului de ,,a-i însoți pe spectatori în mai multe călătorii simultane, într-o manieră hiper-artistică și într-un ritm remarcabil’’.

Aceiași trei jurați au desemnat și filmul câștigător al competiției de Film Studențesc. Scurtmetrajul francez Hors de l’eau, semnat de Simon Duong Van Huyen, Joël Durand, Thibault Leclercq, Valentin Lucas și Andrei Sitari i-a impresionat prin ,,îmbinarea perspectivei subiective cu stilul sofisticat al animației’’.

Robert Valley, Sara Koppel, Richard Van Den Boom, juriul secțiunii de Scurtmetraj la Animest.14

O Mențiune Specială i-a fost acordată regizoarei Barbora Halířová, creatoarea scurtmetrajului Hide N Seek, o poveste despre curgerea şi percepţia timpului, deghizată într-un joc de-a v-aţi ascunselea. ,,Am urmărit 92 de filme și multe dintre ele au fost absolut uimitoare. A fost greu să alegem un singur câștigător, așa că am decis să oferim o mențiune pentru design-ul extraordinar al filmului și pentru modul în care ilustrează tinerețea.’’, a subliniat juriul prezent sâmbătă seară la Ceremonia de decernare a premiilor, găzduită de Cinemateca Eforie.

Away, realizat în întregime de Gints Zilbalodis, un artist lituanian în vârstă de numai 25 de ani, a fost desemnat Cel mai bun Lungmetraj al acestei ediții. Juriul format din Jürgen Hagler, directorul festivalului Ars Electronica, artista Sarah Van Den Boom, recent nominalizată la premiile César și Janno Põldma, un reprezentant de top al animației estoniene, a apreciat ,,echilibrul de forțe dintre estetica filmului și povestea evocată’’, afirmându-și totodată intenția de a încuraja cineaștii să ,,împingă granițele convenționalului și să-și înfrângă teama de obstacole’’. Același juriu a acordat și Premiul pentru Cel mai bun scurtmetraj românesc de animație filmului Opinci, semnat de Anton și Damian Groves. Inspirată din călătoria fabuloasă a unui român în jurul Pământului, povestea s-a remarcat prin ,,stilul vizual original și prin subiectul impresionant’’. Ambele premii au fost oferite de Uniunea Cineaștilor din România.

„Opinci”, cel mai bun scurtmetraj românesc la Animest.14

Memorable a fost desemnat Cel mai popular film al ediției, în urma voturilor exprimate de spectatorii Animest. O fermecătoare metaforă despre dizolvarea memoriei cauzată de înaintarea în vârstă, producția franceză regizată de Bruno Collet a fost distinsă cu Premiul Publicului la cea de-a 14-a ediție Animest. Unul dintre spectatorii care au votat a câștigat, prin tragere la sorți, un abonament la ediția din 2020 a festivalului.

În secțiunea Music Video, jurizată de artista mexicană Aria Covamonas, artistul muzical Alexandru Burcea (Golan) și Gilda Comârzan –realizatoare și producătoare Radio Guerrilla, premiul i-a fost oferit videoclipului Your Eyes, Will I Ever, în regia francezului Félicien Colmet Daâge.

Premiul secțiunii Minimest, oferit de Cartoon Network, îi revine filmului Zoo, în regia Ninei Heckel, în care protagonista trăiește cea mai mare aventură a copilăriei într-o grădină zoologică. ,,Ne-a plăcut umorul personajului, pentru că aceasta este o calitate pe care nu toate persoanele o au’’, și-au motivat micuții cinefili alegerea.

Noua secțiune competițională Animest, cea dedicată filmelor de animație VR, și-a stabilit la rândul său marele câștigător. Premiul oferit de Loop Virtual Solutions, partenerii secțiunii tematice Yesterday Will Be Tomorrow, a ajuns în Danemarca, la Lucy Greenwell, Michelle Kranot și Uri Kranot, realizatorii Songbird. Filmul propune o experiență fantastică pe insula Kauai în 1984, în mijlocul unei luxuriante jungle acoperite de ceţuri, în căutarea ultimei ʻōʻō, o pasăre cu un viers minunat a cărei existenţă a fost ameninţată până la extincţie.

Decernarea premiilor Animest. Foto: Cosmin Tita

Pitch, please!, concursul de proiecte dedicat creatorilor de film de animație din România și Republica Moldova, a reunit la această ediție câteva dintre cele mai importante nume ale tinerei generații de artiști animatori autohtoni. Premiul oferit de Uniunea Cineaștilor din România și CEE Animation Forum, le-a fost înmânat de către Laurențiu Damian artiștilor Bogdan Benea și Andra Berilă, pentru proiectul Glenda, The Devil-Blessed. O mențiune specială i-a fost oferită lui Oleg Contrea, animatorul moldovean care lucrează în acest moment la Time Guardians.

Cea de-a paisprezecea ediţie a Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Animest a avut loc în perioada 4 octombrie – 13 octombrie 2019 la Cinemateca Eforie, Cinema Elvire Popesco, Cinema City, Opera Comică pentru Copii, AWE – Adaptive Work Environment, Muzeul de Artă Recentă, Institutul Cervantes, KUBE Musette și Club Control.

Festivalul Internaţional de Film de Animaţie Animest este organizat de Asociaţia ANIMEST.

Trofeul Animest.14. Foto: Cosmin Tita

Cofinanțat prin: programul Europa Creativă al Uniunii Europene

Finanțatori: Centrul Naţional al Cinematografiei, Administraţia Fondului Cultural Naţional, Uniunea Cineaştilor din România și Institutul Cultural Român

Parteneri: Vlad Cazino, Groupama, Cartoon Network, 5 To Go, Green Hours, KUBE Musette, MARe, CINETic, Jerry’s Pizza, Dorna

Parteneri instituționali: Institutul Francez, Institutul Cervantes, Forumul Cultural Austriac, British Council, Institutul Balassi – Institutul Maghiar din București, Ambasada Republicii Estonia în București, Estonian Film Institute, MARe/Muzeul de Artă Recentă

Parteneri Minimest: PlaYouth, Editura Arthur, MiniGrafic, Vlad și cartea cu Genius, Green Sugar, Radio Itsy Bitsy, CinEmil

Parteneri media: Radio Guerrilla, IQads, Observator Cultural, Radio România Cultural, Vice, Agerpres, Ziarul Metropolis, Films In Frame, The Institute, Cartierul Creativ, MovieNews, Cinefilia, AaRC.ro, IQool, ProAnimație.ro, Modernism.ro, Munteanu

Parteneri de monitorizare: MediaTrust

16
/05
/23

Sunt ultimele zile în care te mai poți înscrie la rezidența online New Draft, deschisă tuturor absolvenților facultăților de profil, scenariștilor sau autorilor cu un scenariu de film în faza incipientă. Nu rata șansa de a face parte dintr-un program 100% online, gratuit, și de a avea întâlniri de lucru cu producătorii Ada Solomon, Tudor Giurgiu și Bianca Oana. Termenul limită de înscriere este 20 mai 2023.

15
/05
/23

F-SIDES Cineclub, sezonul 4, ajunge în luna mai la Timișoara! Alături de alte trei programe pregătite pentru 2023 de organizatoarele proiectului F-SIDES în această ediție, lansată în aprilie la București, cineclubul și-a propus să-i ofere publicului proiecții de film axate pe creațiile a opt regizoare, în tandem cu materiale literare produse de opt scriitoare contemporane din România.

12
/05
/23

”Jeanne du Barry”, filmul regizat de Maïwenn, care joacă alături de Johnny Depp, deschide cea de-a 76-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes (16-27 mai) și ajunge în această toamnă în cinematografele din România, distribuit de Independența Film.

11
/05
/23

9 lungmetraje și 16 scurtmetraje intră în competiția Zilelor Filmului Românesc la TIFF.22. Selecția include câteva dintre cele mai bune filme românești ale anului trecut, dar și producții care vor avea premiera mondială în iunie, la Cluj-Napoca. În cadrul Zilelor Filmului Românesc sunt acordate trei premii: pentru cel mai bun lungmetraj, pentru cel mai bun debut, dar și pentru cel mai bun scurtmetraj.

08
/05
/23

ICR dă startul celei de-a 27-a ediții FFE chiar de Ziua Europei, 9 mai, la Timișoara, Capitala europeană a culturii în 2023. Festivalul va continua în țară la Oravița (Casa de Cultură "George Motoia Craiu"), între 12-14 mai, la Curtea de Argeș (Centrul de Cultură și Arte "George Topîrceanu"), între 18-20 mai, la Botoșani (Cinema Unirea), între 18-21 mai și la Gura Humorului (Casa de Cultură), între 19-21 mai.

28
/04
/23

La invitaţia Cinematecii din Oslo, care va găzdui în perioada 5-14 mai un festival al filmului românesc, ce include şi o retrospectivă dedicată regizorului Cristian Mungiu, am scris un scurt text despre cum arată cinematografia română în prezent.