Activismul și ludicul în muzică. Studiu de caz: pianista Hélène Grimaud și familia Ottensamer
https://www.ziarulmetropolis.ro/activismul-si-ludicul-in-muzica-studiu-de-caz-pianista-helene-grimaud-si-familia-ottensamer/

Două discuri, foarte deosebite între ele – faţete ale unei evidente iubiri faţă de muzică, pusă în slujba activismului social şi de mediu (cazul albumului “Water” semnat de pianista franceză Hélène Grimaud) sau în slujba ludicului (cazul albumului “The Clarinotts” numit astfel chiar după ansamblul care l-a şi înregistrat, cei trei membri, toţi clarinetişti, ai familiei Ottensamer – Ernst, Daniel şi Andreas).

Un articol de Cristina Comandașu|12 martie 2016

Apa și Hélène Grimaud

Numele lui Hélène Grimaud este cunoscut și românilor care au o minimă relație cu muzica clasică, măcar prin faptul că a fost invitată deja de mai multe ori în cadrul Festivalului Enescu. Alții o cunosc drept pianista care iubește lupii, pentru că, este adevărat, Hélène Grimaud este una dintre cele mai cunoscute personalități care activează pentru conservarea acestei specii amenințate în prezent cu dispariția. Unii poate i-au citit scrierile: în 2015, Editura Polirom a publicat două romane semnate de Hélène Grimaud, “Întoarcere la Salem” și „Lecții aparte”.

E clar, Hélène Grimaud este un artist nonconformist, care își înțelege rolul în societate destul de diferit de mulți alți muzicieni, mai ales din lumea muzicii clasice. Iar ultimul ei disc, Water (Apă), apărut pe 29 ianuarie 2016 la casa Deutsche Grammophon, pune un accent suplimentar pe acest portret nonconformist. Pentru că albumul nu este pur și simplu un disc, ci un adevărat manifest ecologist pro-apă, un prilej de reflecție față de importanța apei în viața noastră. Așa cum punctează Hélène Grimaud, nu ne putem imagina viața în absența apei; apa este de asemenea un element surprinzător de des prezent în literatura pentru pian romantică și impresionistă.

Înregistrarea care poate fi ascultată pe acest disc a fost realizată în decembrie 2014, în timpul unui recital live susținut de Hélène Grimaud în cadrul unei instalații semnate de artistul plastic britanic Douglas Gordon la una dintre cele mai importante galerii de artă contemporană din New York. De aceea, pe înregistrare se aude uneori sunetul apei care susură…

Dar ce putem auzi efectiv pe acest disc? Piese pentru pian solo care fac trimitere la apă din repertoriul contemporan (Wasserklavier de Luciano Berio și Raintree de Toru Takemitsu), din cel romantic (Jocuri de apă la Villa d’Este de Franz Liszt, o Barcarolă de Gabriel Fauré) și impresionist (Jocuri de apă de Maurice Ravel, Catedrala scufundată de Claude Debussy). Între aceste piese, există și niște tranziții (oarecum asemănător cu ceea ce se întâmplă în Suita Tablouri dintr-o expoziție de Musorgski), tranziții cu muzică electronică creată de compozitorul britanic Nitin Sawhney special pentru acest proiect și care accentuează efectul oniric al albumului.

Iată un caz în care muzica are un mesaj puternic fără a folosi niciun cuvânt, pentru că da, dupăce-l asculți, nu doar că remarci modul inteligent în care a fost construit sau stilul interpretativ impecabil al pianistei Hélène Grimaud, dar te gândești că poate ar fi cazul să mai strângi robinetul care curge la baie pentru că, nu-i așa, apa este cu adevărat importantă pentru toți…

Discul Water poate fi ascultat la Radio România Muzical duminică, 13 martie, de la ora 13.05 sau oricând pe site-ul campaniei Votează discul de muzică clasică al anului 2016.  

Ludicul într-o familie cu trei clarinetiști

Tatăl, Ernst, are 61 ani și este prim-clarinetist la Filarmonica din Viena; băiatul cel mare, Daniel, are 30 ani și este de asemenea membru al Filarmonicii din Viena; iar băiatul cel mic, Andreas, are 26 ani și este prim clarinetist la Filarmonica din Berlin. Ei sunt familia Ottensamer și formează din anul 2005 ansamblul “The Clarinotts”, o consecință a faptului că obișnuiau să cânte, de plăcere, în familie.

Șansele ca într-o singură familie să fie trei clarinetiști, toți trei, membri ai unor prestigioase orchestre, printre cele mai bune din lume, sunt foarte mici. Iată însă că în familia Ottensamer acest lucru a fost posibil, cu atât mai meritoriu, dacă ne gândim că cei trei desfășoară nu numai cariere de instrumentist în orchestră, ci și de soliști; e adevărat că cel mai cunoscut dintre cei trei este chiar mezinul, Andreas Ottensamer, care pe lângă faptul că este un muzician de mare calibru (are deja două discuri de autor apărute la casa Deutsche Grammophon și un premiu Echo câștigat anul trecut), se poate lăuda și cu o alură de fotomodel, care, evident, este intens exploatată de echipa sa de marketing.

Pe 1 ianuarie 2016 (data nu a fost aleasă întâmplător, coincizând cu cea a Concertului de Anul Nou de la Viena, susținut de Orchestra Filarmonicii din Viena în care cântă doi dintre membrii “The Clarinotts”) a fost lansat și noul disc al celor trei, înregistrat alături de partida de coarde din ansamblul Wiener Virtuosen, înființat de Ernst Ottensamer.

Să luăm deci ingredientele: trei clarinetiști excepționali, spirit empatic de colaborare între cei trei (normal, doar sunt o familie), un repertoriu foarte puțin cunoscut publicului larg (câtă muzică pentru clarinet știți? Dar pentru trei clarinete?), Viena (familia este vieneză și a vrut să pună în lumină spiritul Vienei, legat mai ales de celebra sa operă). Ce a rezultat? Un album glumeț, surprinzător, cu o interpretare de top care pornește cu o foarte puțin cunoscută lucrare de Mendelssohn (Konzertstuck op.113), continuă cu trei piese care fac trimitere directă la operă (Mozart, Verdi, Rossini), din nou, piese necunoscute (Il Convegno de Amilcare Ponchielli, compozitor cunoscut mai ales pentru operele sale, și Cantilena de Jean Françaix), pentru ca finalul să fie rezervat unor piese care au tangență cu lumea dansului și  a filmului (Cinema 1 de Bela Koreny, o bossa nova de Luiz Bonfa și o piesă de Olivier Truan).

Albumul “The Clarinotts” poate fi ascultat la Radio România Muzical luni, 14 martie, de la ora 19.00 sau oricând pe site-ul campaniei Votează discul de muzică clasică al anului 2016.

Cele două discuri sunt disponibile și în magazinele din România sau la www.emag.ro și  www.getmusic.ro.

17
/11
/15

Trompetistul american Miles Davis a fost desemnat cel mai bun artist de jazz din toate timpurile, în urma voturilor exprimate de ascultătorii postului BBC Radio. Topul 10 al celor mai buni artişti de jazz cuprinde nume precum Louis Armstrong, Ella Fitzgerald şi Billie Holiday.

15
/11
/15

Vineri, 13 noiembrie: superstițioșii s-ar feri de lansări de discuri în această zi, însă, cum 3 albume importante și interesante se lansează pe 13 noiembrie 2015, se poate spune că este o zi fastă. Vladimir Horowitz – Return to Chicago (un recital susținut la Chicago, în 1986, de celebrul pianist), “Petrică și lupul” de Serghei Prokofiev, în lectura lui Alice Cooper, legendarul rocker, și concerte de Brahms și Bartok înregistrate de violonista olandeză Janine Jansen găsim pe aceste trei albume.

14
/11
/15

Muzică de Oscar, Tony pentru costume, și o nemuritoare poveste Disney. În această iarnă, Broadwayul vine la București să demonstreze că iubirea învinge întotdeauna. Spectacolele se vor juca în limba engleză, cu subtitrare în limba română (4-6 decembrie, Romexpo). 

12
/11
/15

Sâmbătă, 21 noiembrie, de la ora 19:00, la Mighty Business, iubitorii muzicii sunt invitaţi la un concert AG Weinberger, organizat cu ocazia lansării celui de-al 9-lea album discografic al artistului.

11
/11
/15

Miercuri, 18 noiembrie (19.00), Orchestra de Cameră Radio va susţine un concert dedicat francofoniei, eveniment ce se va derula chiar în prima zi a Târgului Gaudeamus Radio România - ediţia a XXII-a. Din program, Din program: Ciprian Porumbescu, Maurice Ravel, Franz Schubert (Simfonia nr. 6)

11
/11
/15

Miercuri, 18 noiembrie (19.00), Orchestra de Cameră Radio vă invită la un concert dedicat FRANCOFONIEI, eveniment ce se va derula chiar în prima zi a Târgului Gaudeamus Radio România - ediţia a XXII-a, în contextul în care invitat de onoare al târgului în 2015 este GADIF – Grupul Ambasadelor, Delegaţiilor şi Instituţiilor Francofone din România.

10
/11
/15

Între 13 și 15 noiembrie, Casa de Cultură a Sindicatelor va găzdui a doua ediţie a celui mai „cool” festival de jazz din Sibiu, Mozaic Jazz Festival. Poziţionat deja ca un eveniment cultural de cea mai înaltă calitate, festivalul va aduce pe aceeaşi scenă şase trupe, dintre care trei în premieră pentru România.

09
/11
/15

Cum arată programul unui artist de jazz de succes, pentru care „acasă” înseamnă Brooklyn, New York? Cât de important e să încalci regulile? Prin ce se aseamănă doina românească cu blues-ul american? Ne povestește pianistul Lucian Ban, într-un interviu inedit, sub formă de alfabet.

09
/11
/15

Julio Iglesias transmite condoleanţe românilor în urma incendiului din clubul Colectiv, precizând că România a fost întotdeauna în inima sa şi, de aceea, este îndurerat de această tragedie. Faimosul cântăreţ spaniol a susţinut mai multe concerte sold-out în România. În această vară, artistul a fost supus unei intervenţii chirurgicale la spate, motiv pentru care ultimul său concert din Bucureşti a fost amânat.

07
/11
/15

CORUL DE COPII RADIO caută noi talente! Dirijat de VOICU POPESCU, ansamblul component al Orchestrelor şi Corurilor Radio România aniversează în acest an 70 de ani de activitate. Un moment extrem de important pentru cor îl reprezintă recenta participare în finala uneia dintre cele mai prestigioase competiţii corale internaţionale: LET THE PEOPLES SING, în cadrul căreia la Munchen, pe 11 octombrie 2015, Corul de Copii Radio a evoluat alături de numai alte 8 ansambluri selecționate din aproape 100 din Europa.

06
/11
/15

În această toamnă, unica instituție reprezentantă a genului operetei în România, Teatrul de Operetă și Musical ,,Ion Dacian”, celebrează împlinirea a 65 de ani de la înființarea sub numele de Teatrul de Stat de Operetă, printr-o serie de evenimente speciale unite sub titulatura ,,Opereta 65” și menite să aducă în prim-plan farmecul și complexitatea acestui gen muzical.

06
/11
/15

Unul dintre cei mai importanți pianiști români de jazz, Ion Baciu Jr., muzician stabilit în Suedia și aplaudat alături de cele mai cunoscute formații și soliști de jazz din țara sa de adopție - inclusiv alături de Stockholm Jazz Orchestra – este invitat să concerteze la Sala Radio.

05
/11
/15

Ediţia a zecea a Festivalului de Muzică Veche propune publicului său, între 9 și 13 noiembrie, o serie de recitaluri solo ce vor pune în lumină famiile celor mai frecvent utilizate instrumente cu coarde ale muzicii baroce. Instrumentele protagoniste vor fi: harpe istorice, fidel, vioară barocă, viola d’amore, viola da gamba, clavecin, spinetă, clavicord, lăută, teorbă, chitară barocă. Recitalurile vor fi însoţite de explicaţii referitoare la construcția și întreținerea acestor instrumente, oferite cu plăcere publicului de către artişti.

05
/11
/15

Ediţia Jubiliară a Festivalului şi Concursului Internaţional de Canto Hariclea Darclée, marcând 20 de ani de excepţionale succese, s-a desfăşurat într-un climat entuziasmant şi la cel mai ridicat nivel artistic. Aceste manifestări sunt considerate printre cele mai importante din lume, aşa cum scria recent şi marele cotidian italian Corriere della Sera în articolul intitulat Constantin Brâncuşi, George Enescu, Mariana Nicolesco: Cultul unei ţări pentru gloriile sale.

04
/11
/15

Paganini n-a cântat în România niciodată. Dar a fost faimos și aici, încă din timpul vieții; ziarele scriau despre el pe la 1836. Mai recent, magia muzicii sale a fost surprinsă de regizorul Mick Davis, la Teatrul Metropolis. Producția, care îl are pe Tudor Aaron Istodor în rolul principal, se joacă pe 8, 9 și 10 noiembrie.