Activismul și ludicul în muzică. Studiu de caz: pianista Hélène Grimaud și familia Ottensamer
https://www.ziarulmetropolis.ro/activismul-si-ludicul-in-muzica-studiu-de-caz-pianista-helene-grimaud-si-familia-ottensamer/

Două discuri, foarte deosebite între ele – faţete ale unei evidente iubiri faţă de muzică, pusă în slujba activismului social şi de mediu (cazul albumului “Water” semnat de pianista franceză Hélène Grimaud) sau în slujba ludicului (cazul albumului “The Clarinotts” numit astfel chiar după ansamblul care l-a şi înregistrat, cei trei membri, toţi clarinetişti, ai familiei Ottensamer – Ernst, Daniel şi Andreas).

Un articol de Cristina Comandașu|12 martie 2016

Apa și Hélène Grimaud

Numele lui Hélène Grimaud este cunoscut și românilor care au o minimă relație cu muzica clasică, măcar prin faptul că a fost invitată deja de mai multe ori în cadrul Festivalului Enescu. Alții o cunosc drept pianista care iubește lupii, pentru că, este adevărat, Hélène Grimaud este una dintre cele mai cunoscute personalități care activează pentru conservarea acestei specii amenințate în prezent cu dispariția. Unii poate i-au citit scrierile: în 2015, Editura Polirom a publicat două romane semnate de Hélène Grimaud, “Întoarcere la Salem” și „Lecții aparte”.

E clar, Hélène Grimaud este un artist nonconformist, care își înțelege rolul în societate destul de diferit de mulți alți muzicieni, mai ales din lumea muzicii clasice. Iar ultimul ei disc, Water (Apă), apărut pe 29 ianuarie 2016 la casa Deutsche Grammophon, pune un accent suplimentar pe acest portret nonconformist. Pentru că albumul nu este pur și simplu un disc, ci un adevărat manifest ecologist pro-apă, un prilej de reflecție față de importanța apei în viața noastră. Așa cum punctează Hélène Grimaud, nu ne putem imagina viața în absența apei; apa este de asemenea un element surprinzător de des prezent în literatura pentru pian romantică și impresionistă.

Înregistrarea care poate fi ascultată pe acest disc a fost realizată în decembrie 2014, în timpul unui recital live susținut de Hélène Grimaud în cadrul unei instalații semnate de artistul plastic britanic Douglas Gordon la una dintre cele mai importante galerii de artă contemporană din New York. De aceea, pe înregistrare se aude uneori sunetul apei care susură…

Dar ce putem auzi efectiv pe acest disc? Piese pentru pian solo care fac trimitere la apă din repertoriul contemporan (Wasserklavier de Luciano Berio și Raintree de Toru Takemitsu), din cel romantic (Jocuri de apă la Villa d’Este de Franz Liszt, o Barcarolă de Gabriel Fauré) și impresionist (Jocuri de apă de Maurice Ravel, Catedrala scufundată de Claude Debussy). Între aceste piese, există și niște tranziții (oarecum asemănător cu ceea ce se întâmplă în Suita Tablouri dintr-o expoziție de Musorgski), tranziții cu muzică electronică creată de compozitorul britanic Nitin Sawhney special pentru acest proiect și care accentuează efectul oniric al albumului.

Iată un caz în care muzica are un mesaj puternic fără a folosi niciun cuvânt, pentru că da, dupăce-l asculți, nu doar că remarci modul inteligent în care a fost construit sau stilul interpretativ impecabil al pianistei Hélène Grimaud, dar te gândești că poate ar fi cazul să mai strângi robinetul care curge la baie pentru că, nu-i așa, apa este cu adevărat importantă pentru toți…

Discul Water poate fi ascultat la Radio România Muzical duminică, 13 martie, de la ora 13.05 sau oricând pe site-ul campaniei Votează discul de muzică clasică al anului 2016.  

Ludicul într-o familie cu trei clarinetiști

Tatăl, Ernst, are 61 ani și este prim-clarinetist la Filarmonica din Viena; băiatul cel mare, Daniel, are 30 ani și este de asemenea membru al Filarmonicii din Viena; iar băiatul cel mic, Andreas, are 26 ani și este prim clarinetist la Filarmonica din Berlin. Ei sunt familia Ottensamer și formează din anul 2005 ansamblul “The Clarinotts”, o consecință a faptului că obișnuiau să cânte, de plăcere, în familie.

Șansele ca într-o singură familie să fie trei clarinetiști, toți trei, membri ai unor prestigioase orchestre, printre cele mai bune din lume, sunt foarte mici. Iată însă că în familia Ottensamer acest lucru a fost posibil, cu atât mai meritoriu, dacă ne gândim că cei trei desfășoară nu numai cariere de instrumentist în orchestră, ci și de soliști; e adevărat că cel mai cunoscut dintre cei trei este chiar mezinul, Andreas Ottensamer, care pe lângă faptul că este un muzician de mare calibru (are deja două discuri de autor apărute la casa Deutsche Grammophon și un premiu Echo câștigat anul trecut), se poate lăuda și cu o alură de fotomodel, care, evident, este intens exploatată de echipa sa de marketing.

Pe 1 ianuarie 2016 (data nu a fost aleasă întâmplător, coincizând cu cea a Concertului de Anul Nou de la Viena, susținut de Orchestra Filarmonicii din Viena în care cântă doi dintre membrii “The Clarinotts”) a fost lansat și noul disc al celor trei, înregistrat alături de partida de coarde din ansamblul Wiener Virtuosen, înființat de Ernst Ottensamer.

Să luăm deci ingredientele: trei clarinetiști excepționali, spirit empatic de colaborare între cei trei (normal, doar sunt o familie), un repertoriu foarte puțin cunoscut publicului larg (câtă muzică pentru clarinet știți? Dar pentru trei clarinete?), Viena (familia este vieneză și a vrut să pună în lumină spiritul Vienei, legat mai ales de celebra sa operă). Ce a rezultat? Un album glumeț, surprinzător, cu o interpretare de top care pornește cu o foarte puțin cunoscută lucrare de Mendelssohn (Konzertstuck op.113), continuă cu trei piese care fac trimitere directă la operă (Mozart, Verdi, Rossini), din nou, piese necunoscute (Il Convegno de Amilcare Ponchielli, compozitor cunoscut mai ales pentru operele sale, și Cantilena de Jean Françaix), pentru ca finalul să fie rezervat unor piese care au tangență cu lumea dansului și  a filmului (Cinema 1 de Bela Koreny, o bossa nova de Luiz Bonfa și o piesă de Olivier Truan).

Albumul “The Clarinotts” poate fi ascultat la Radio România Muzical luni, 14 martie, de la ora 19.00 sau oricând pe site-ul campaniei Votează discul de muzică clasică al anului 2016.

Cele două discuri sunt disponibile și în magazinele din România sau la www.emag.ro și  www.getmusic.ro.

25
/08
/15

În fiecare week-end, în perioada 30 august-20 septembrie, începând cu ora 19.30, în Piața Regiunilor de pe Bulevardul Unirii- Bulevardul Artelor, publicul se va putea bucura gratuit de 10 dintre cele mai importante concerte susținute de mari orchestre din întreaga lume, reunite la a XXII-a ediție a Festivalului Internațional George Enescu.

24
/08
/15

QuartFest este primul festival dedicat în totalitate cvartetelor de coarde din România şi unul dintre foarte puţinele festivaluri de acest gen din Europa Centrală şi de Est. Ediţia de anul trecut a QuartFest s-a bucurat, în cele trei seri de festival, de prezenţa a 9 cvartete româneşti apreciate la nivel naţional şi internaţional: Rua Quartet, Cantabile Quartet, Four Season Quartet, Grazioso Quartet, Napocensis Quartet, Nuages Quartet, Q Quartet, Unique Quartet, Accord Quartet.

24
/08
/15

Cea de-a treia ediție a Concursului Internațional de Canto ,,Le Grand Prix de l’Opéra” s-a încheiat aseară la Opera Națională București, juriul internațional desemnându-i pe câștigătorii competiției din acest an. Premiul întâi a fost câștigat de soprana Deirdre Judith Angenent din Olanda.

22
/08
/15

Cea de-a 25-a ediţie a festivalului internaţional de muzică Forum Gitarre Wien se va desfăşura în perioada 24-30 august la Viena. Concertul de deschidere, ce va avea loc luni, 24 august, la ora 19.30, în Sala Ehrbar a Conservatorului din Viena (Mühlgasse 30, 1040 Viena), va fi susţinut de tânărul chitarist român Alecu Ciapi, acompaniat de chitarista Margarita Escarpa (Spania).

22
/08
/15

Dirijorul Tiberiu Soare, soprana Valentina Nafornița (live prin Skype de la Viena),dirijorul Kristian Järvi (înregistrare prin Skype), dar și Mihaela Oproiu, manager de proiect la Asociația Cultour pornesc “Pe urmele lui George Enescu” duminică, 23 august,de la ora 11, în cadrul ultimei ediții a Duminicilor Muzicale ale Festivalului Enescu la Librăria Humanitas Cișmigiu.

20
/08
/15

Pe 20 august 1980, bărbații din întreaga lume au pierdut un ajutor de nădejde. Au existat vremuri când mulți tineri și mai puțin tineri au reușit să facă mari cuceriri cu ajutorul lui Joe Dassin. Chiar dacă în materie de muzică, la noi, multe erau interzise, Dassin era tolerat, puteai găsi discurile sale și dacă totuși erai ghinionist era imposibil să nu găsești un Cornel Constantiniu care să cânte melodiile lui... Joe Dassin.

20
/08
/15

Cetatea Sibiului se pregăteşte pentru cea de-a XV-a ediţie a Festivalului Medieval “Cetăţi Transilvane”, eveniment organizat de cincisprezece ani în ultimul sfârşit de săptămână din luna august. Ediţia din acest an va avea loc în perioada 28 – 30 august 2015, în Piaţa Mare din Sibiu.

20
/08
/15

Cea de-a 33-a ediţie a Întâlnirilor SpectActor, un proiect iniţiat în anul 2009 la Teatrul Naţional Marin Sorescu, va beneficia de prezenţa unui oaspete de prim rang al muzicii şi culturii europene, Ioan Holender.

20
/08
/15

Opera Națională București organizează în perioada 19 – 22 august a.c. cea de-a treia ediție a Concursului Internațional de Canto ,,Le Grand Prix de l’Opéra”, competiţie acreditată de Federația Mondială a Concursurilor Internaționale de Muzică.

17
/08
/15

Gigi Căciuleanu va dansa din nou, pe scena pe care a debutat cu 50 de ani în urmă, în noua sa creație coregrafică, „UN MINUT DE DANS sau UF !!!”. Premiera spectacolului va avea loc pe 5 și 6 septembrie, orele 20.00, la Teatrul Mic și va fi prezentată în cadrul Festivalului Internațional George Enescu.