ACTOR. ACTORI Expoziție de fotografie Andrei Runcanu la Teatrul de Comedie
https://www.ziarulmetropolis.ro/actor-actori-expozi%c8%9bie-de-fotografie-andrei-runcanu-la-teatrul-de-comedie/

Teatrul de Comedie găzduieşte în perioada 20-23 iunie 2019, în foyerul Sălii Radu Beligan, expoziţia de fotografie „Actor. Actori”, semnată de fotograful şi actorul Andrei Runcanu. Expoziţia cuprinde 45 de portrete ale actorilor Teatrului de Comedie, ideea centrală fiind explorarea ideii de dialog dintre actor şi camera de fotografiat, cu atât mai mult cu cât, atât cel fotografiat, cât şi cel care realizează fotografia, sunt actori.

Un articol de Petre Ivan|13 iunie 2019

Miza acestei expoziții constă în faptul că realizează o trecere dincolo de bariera formală a actorului care, folosindu-și mecanismele tipice meseriei, oferă aparatului de fotografiat o imagine prestabilită. Fiind fotografiați de un coleg actor, interpreții renunță la interpretare și fac un salt subtil către zone interioare ce le relevă personalitatea și emoțiile sincere.

„Aceste portrete nu sunt nici ale actorilor, nici ale mele. Sunt rezultatul unui schimb dintre noi, unul sincer, fără măști și tehnici ale meseriei. Am încercat să le arăt actorilor că înțeleg perfect cum e și de partea cealaltă a aparatului și că le apreciez și prețuiesc fiecare incursiune în intimitate, iar apoi m-am lăsat purtat pe drumul lor propriu.” – Andrei Runcanu.

 Costume: Irina Marinescu

***

Andrei RUNCANU a absolvit Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Politehnica din București în 2006, apoi în 2008, secția Actorie, din cadrul Facultății de Teatru a Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, din București, la clasa lui Adrian Pintea. Din 2007 și până în prezent joacă pe scenele mai multor teatre din București: Teatrul Bulandra, Teatrul de Comedie, Teatrul Odeon și Teatrul Metropolis.

Din 2009 își începe incursiunea și în lumea fotografiei, publicând în reviste culturale sau de modă din România, Franța, Anglia, Spania și Statele Unite.Actor. Actori este a doua expoziție individuală a lui Andrei Runcanu.

13
/10
/21

În luna octombrie, galeria neconvențională Celula de artă propune două exerciții de introspecție, la fel de necesare dar fiecare propunându-și scopuri și rezultate diferite. Artistul plastic contemporan Beaver expune lucrarea “exe cute”, o juxtapunere a grotescului cu gingășia până pe 14 octombrie iar între 15 – 30 octombrie în galerie se va putea vedea instalația imersivă “Cenușa memorie” a Ancăi Coller, ce încapsulează emoțiile artistei în urma unui incendiu care i-a distrus atelierul..

11
/10
/21

Despre școlile din mediul rural, mai ales cele din mici sate care par uitate de lume și autorități, se știe că se confruntă cu mari probleme, începând de la cele legate de infrastructură, până la absența tehnologiei necesare procesului de educație. Însă aceasta nu mai este și situația Școlii Gimnaziale nr. 2 din satul Progresu, comuna Sohatu, județul Călărași. După ce ani de zile profesorii și elevii „s-au descurcat”, după cum ei înșiși spun, cu condițiile grele în care au învățat – toalete în curte, frig în clase, acoperișul deteriorat prin care se strecura ploaia – școala este acum complet renovată și, mai mult, folosește o platformă de management educațional de ultimă oră. Totul a fost posibil prin implicarea directorului școlii, Daniela Niculescu, care „și-a strigat” nevoile pe platforma HartaEdu lansată de Narada.

08
/10
/21

În epoca rețelelor de socializare, a selfie-urilor și filtrelor de tot felul, când o imagine se face și se desface în câteva secunde și toți visăm la gloria efemeră, conform butadei enunțate de Andy Warhol, dilemele și sensurile autoreprezentării încă sunt discutate. Căci a te reprezenta, indiferent de epocă, nu este un gest lipsit de semnificații estetice și sociale. Un articol de Monica Neațu.

08
/10
/21

Proiectul Vitrine Imposibile, o instalație performativă produsă de Vanner Collective, în regia Iuliei Grigoriu, aduce în văzul lumii Supra Fețele, creaturi care prind contur în spațiile a trei galerii din centrul capitalei, aflate pe Calea Victoriei, în datele de 9, 10, 23 și 24 octombrie.

05
/10
/21

Muzeul Național de Artă al României în parteneriat cu Asociațiile Artelier D, Proiecte pentru copii, ArtCrowd, artiști în educație și De-a arhitectura, lansează o nouă ofertă educativă pentru anul școlar 2021-2022, structurată pe grupe vârste, corelată cu ciclurile preșcolar, primar, gimnazial și liceal.

04
/10
/21

Între 15 septembrie și 3 octombrie 2021, Art Safari a oferit publicului 18 zile de bucurie, socializare și artă. Mii de vizitatori au luat la pas cei 6.000 de metri pătrați ai Palatului Dacia-România, sediul principal al Pavilionului, pentru a privi cele peste 800 de opere de artă expuse.

30
/09
/21

Website-ul digitizArte, platforma interactivă online de debut și auto-publicare (self-publishing) destinată tinerilor creativi - muzicieni, artișt plasticii, designeri, ilustratori, graficieni - susține artiștii emergenți înscriși printr-un un program educațional compus din cinci ateliere online, ce pot fi urmate pe website, un ghid pentru tinerii creativi și o galerie cu lucrările câștigătoare alese în urma apelului deschis. Cele șapte activități pot fi urmate pe digitizArte, începând din luna septembrie.

30
/09
/21

Asociația Qolony - Colonia pentru Artă și Știință organizează prima conferință internațională Fusion: Talks, ediția I, 2021. Conferința este un eveniment hibrid, care se desfășoară online și, în funcție de evoluția situației epidemiologice și a restricțiilor aferente, cu public la POINT Hub, str. General Eremia Grigorescu nr. 10, București, în perioada 11-14 octombrie 2021.

29
/09
/21

Pe 4 și 5 octombrie, aveți ocazia de a-l cunoaște pe Jiří Jírů, cel care i-a fost alături lui Václav Havel între 1993-2000 ca fotograf personal. În ziua de luni, are loc o discuție cu acesta, la Centrul Ceh, iar marți puteți participa la vernisajul expoziției „Václav Havel: întâlnire cu lumea”, ce va fi deschisă între 1-10 octombrie, la Muzeul Național al Țăranului Român.