Actorii și Teatrul Metropolis: „Un loc cu o energie bună și un public cizelat”
https://www.ziarulmetropolis.ro/actorii-si-teatrul-metropolis-un-loc-cu-o-energie-buna-si-un-public-cizelat/

Pentru că e un teatru de proiect, Teatrul Metropolis din Bucureşti adună actori din toate teatrele şi, printr-o alchimie miraculoasă, reuşeşte să le fie acasă. Iată ce ne răspund ei la întrebarea: care e natura relaţiei tale cu Teatrul Metropolis?

Un articol de Andrei Crăciun|7 Februarie 2019

Actorul Cătălin Babliuc (angajat la Bulandra) zice așa: Teatrul Metropolis e locul în care joc trei spectacole făcute de Lia Bugnar (n.r.: 7 dintr-o lovitură, Două liniuțe, Peretele) și unul de Radu Iacoban (n.r.: Procesul caprei cu un ied), e un loc cu o energie bună, un public cizelat și un staff care te ajută când ai nevoie. Dacă mă întrebi câte spectacole aș mai face la Metropolis, răspunsul e: da!”.

Cătălin Babliuc (dreapta), în „7 dintr-o lovitură” (regia: Lia Bugnar). Foto: Cătălina Flămînzeanu

Elogiu bucuriei și libertății

Pentru actorul Anghel Damian, angajat la Teatrul de Comedie, e și mai și: Teatrul Metropolis a fost, este și va fi un capitol esențial în cariera mea. Teatrul Metropolis este primul teatru de stat în care am jucat ca actor profesionist și aici vorbim de anul 2012 și momentul în care domnul George Ivașcu, sau Domn Profesor pentru mine, a primit spectacolul meu de licență, Pisica verde, pe scena mare a teatrului. Apoi, Metropolis a fost teatrul care a permis unei trupe formate în zona independentă să își găsească o casă sub această pălărie instituțională. Mai exact, trupa Liei Bugnar (dacă îmi pot permite să o numesc formal trupă, ea fiind mai degrabă o adunătură de actori extraordinari care se întâmplă să fie și foarte buni prieteni și care se găsesc împreună în scenă cu bucuria derivată din acest sentiment) și-a găsit un sprijin absolut la Metropolis și asta a permis o continuitate neașteptată și aproape neîntâlnită în teatrul românesc de azi. Mai mult, Teatrul Metropolis este teatrul care și-a permis să premieze cu ocazia aniversării a șapte ani de existență mai mulți tineri actori de viitor, cum au fost numiți în acea zi, actori printre care s-a aflat la acea vreme și subsemnatul. Dar, cred că cel mai important, Teatrul Metropolis este locul unde am jucat întotdeauna cu plăcere și libertate, unul dintre puținele locuri de stat unde ești într-adevăr liber să te exprimi artistic știind că ai în spatele tău o echipă care funcționează elvețian, nu românește“.

Anghel Damian și Irina Antonie, în „Două liniuțe” (regia: Lia Bugnar)

Și mai e ceva

Actrița Mihaela Velicu este freelancer, iar Metropolisul are un loc special în inima sa: „Mi-e foarte drag Teatrul Metropolis. Are un aer de acasă și o temperatură foarte bună pentru creativitate. Mi-a purtat noroc. De ce? Am început să colaborez cu el prin 2013. Făceam figurație cât încă eram studentă în spectacolul Țarul Ivan își schimbă meseria, în regia lui Gelu Colceag. După, a început să-mi găzduiască roluri pe care mi le-am dorit foarte mult (Hermia, Mariane, Cami, Roxi) și întâlniri la care nu m-aș fi așteptat: Victor Ioan Frunză, Lia Bugnar, Mimi Brănescu”. Și mai e ceva, ne spune Mihaela Velicu: „Costumele de la Teatrul Metropolis sunt top cel mai parfumate, îmbălsămate!”.

Mihaela Velicu (centru), în „Pentru o mai bună înțelegere” (regia: Mimi Brănescu). Foto: Maria Ștefănescu

Un fel de acasă, cald

Maria Obretin, freelancer și ea, mărturisește: Pentru mine, actor independent care aleargă dintr-un loc în altul cu băgăjelul de costume după el, Metropolis este un fel de acasă, cald, confortabil, cu oameni primitori, fiecare pe domeniul lui, oameni care au grijă de tine. Singura ta sarcină e să-ți faci treaba cât poți de bine, spre bucuria ta și a spectatorilor! Dacă ar exista mai multe teatre de proiect în București și în țară, cred că toți am avea de câștigat, actori, regizori, spectatori! Mi se pare impresionant cât de frumos și consistent au crescut trupe în acest teatru. Faptul că multe spectacole sunt sold out cu mult timp înainte de ziua reprezentației e un semn că se întâmplă lucruri bune, de calitate, apreciate.”

Maria Obretin și Constantin Cojocaru, în „Melcul” (regia: Lia Bugnar)

Când vii să îți faci meseria cu plăcere

Lucru în Teatrul Metropolis se identifică cu lucru în familie”, spune actorul și regizorul Radu Iacoban. „Am avut noroc că la ambele proiecte, atât în Peretele, unde am fost blagoslovit cu roluri de Lia Bugnar, cât și în Procesul caprei cu un ied, un text pe care l-am scris și regizat în acest teatru, să mă înconjor de oameni pe care îi cunosc și pe care îi admir. Când primești mură-n gură un asemenea context, când oamenii de la departamentele tehnice sunt dedicați și fără de nu în brațe, când vii să îți faci meseria cu plăcere, nu poți decât să te bucuri și să speri că experiențele astea mișto o să se tot repete.

„Procesul caprei cu un ied”, în regia lui Radu Iacoban

Talismanul

Iar pentru Alina Rotaru (carte de muncă la Teatrul Mic), Metropolisul se leagă de numele Liei Bugnar: „Știi cum e să atingi un talisman și să-ți pui toată credința în el, și să simți de-adevăratelea că îți va aduce noroc? La Metropolis am Două liniuțe pe post de busolă a femeii care iubește fără preconcepții și 7 dintr-o lovitură pe post de escapadă în care deși ești privit non-stop reușești totuși să fii liber în pătrățica ta. Talismanul se cheamă Lia”.

Trupa Fără Nume și sălile pline

Andrei Huțuleac, nume cu greutate deja în trupa strânsă în jurul maestrului Victor Ioan Frunză, care joacă la Metropolis, spune așa: „Importanța Teatrului Metropolis în existența mea profesională are o dublă perspectivă. În primul rând e teatrul în care am debutat ca actor, în spectacolul Spitalul comunal, regizat de Felix Alexa. A fost, cu alte cuvinte, prima scenă profesionistă pe care am existat cu mai mult de câteva replici. Apoi, Teatrul Metropolis este spațiul care, în mod atât de generos, găzduiește deja de opt ani Trupa Fără Nume, coagulată în jurul binomului Victor Ioan Frunză-Adriana Grand, din care de aproximativ cinci ani fac parte și eu. Rezultatele palpabile ale acestei colaborări fericit-consecvente sunt sălile pline de spectatori entuziasmați”.

Andrei Huțulesc, în „A douăsprezecea noapte” (direcția de scenă: Victor Ioan Frunză)

Teatrul Metropolis este locul unde am jucat întotdeauna cu plăcere și libertate, unul dintre puținele locuri de stat unde ești într-adevăr liber să te exprimi artistic știind că ai în spatele tău o echipă care funcționează elvețian, nu românește. (Anghel Damian, actor)

22
/11
/18

DANS PRINTRE CUVINTE Deschizi televizorul şi eşti bombardat cu o limbă română de multe ori aproximativă, citeşti ce-a mai rămas din presa scrisă şi se întâmplă acelaşi lucru. Iar pe reţelele de socializare e jale. Cui îi mai pasă azi, în secolul vitezei, de gramatică? Ziarul Metropolis îţi propune un joc nou de gramatică, fără să te scoată la tablă…

14
/11
/18

METROPOLIS SPECIAL Niciunde în lume sfârșitul Primului Război Mondial nu a fost trăit mai spectaculos decât în Parisul anilor nebuni. Vă prezentăm o colecție de momente douăzeciste avându-i ca protagoniști pe Coco Chanel, Picasso, Hemingway, Isadora Duncan, Joyce, Josephine Baker, Proust, Colette, Stravinski...

24
/10
/18

TURISM CULTURAL Știam despre războiul de la Sarajevo din documentare, din filme, din presă. Imaginile cu clădiri în flăcări, cu oameni disperați, agățați de ziduri, cu bombe care explodează în plină stradă, cu oameni care suferă atroce, existau undeva în memoria mea de adolescentă, bine și adânc îngropate.

14
/10
/18

METROPOLIS SPECIAL Între 3 și 7 octombrie, pășeai prin Iași ca pe tărâmul literaturii. Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași transformase orașul în spațiul fermecat în centrul căruia întâlneai la tot pasul scriitori, iar dacă aveai noroc aceștia erau Jón Kalman Stefánsson, Jonathan Franzen, Veronica Roth...

25
/09
/18

TURISM CULTURAL Am participat la începutul lunii septembrie la al treilea congres internațional dedicat lecturii, desfășurat la Astana, în Kazahstan, prilej de rodnice întâlniri cu stepa Asiei Centrale. Iată ce am aflat – așadar, o dare de seamă.

09
/09
/18

Era cea mai lungă noapte a anului 1956, 21 spre 22 decembrie. Într-o cameră a Spitalului „Central” din Bucureşti, după zece zile de speranţe şi disperări, Nicolae Labiş înţelegea că va muri, că drumul înapoi spre viaţă îi fusese iremediabil închis atunci când destinul sau o mână „prietenoasă” îl împinsese spre linia tramvaiului de la Colţea.

05
/08
/18

A fost odată, în centrul Micului Paris, o lume în care se întâlneau deopotrivă şoaptele îndrăgostiţilor cu vocile stridente ale vânzătorilor de ziare ambulanţi şi muzica de la tarafurile lăutăreşti cu foşnetul apei sub vâslele liceenilor sau cu hohotele lor de râs, fericiţi că au evadat dintre zidurile Liceului „Lazăr”.

Page 2 of 1012345...10...Last »