Actorii sibieni prezintă un spectacol lectură în Viena
https://www.ziarulmetropolis.ro/actorii-sibieni-prezinta-un-spectacol-lectura-in-viena/

Renate Müller Nica şi Cătălin Neghină prezintă vineri, 28 iunie, la sediul ICR din Viena, spectacolul lectură „Dulcea mea doamnă / Eminul meu iubit“.

Un articol de Andrada Văsii|26 iunie 2013

Renate Müller Nica și Cătălin Neghină prezintă vineri, 28 iunie, la sediul ICR din Viena, spectacolul lectură „Dulcea mea doamnă / Eminul meu iubit“.

Recitalurile actorilor sibieni au devenit deja o tradiție şi au loc de mai multe ori pe an, fiind dedicate unor personalități culturale importante ca Lucian Blaga, Mihai Eminescu, Octavian Goga şi Radu Stanca. Spectacolul lectură pregătit de actorii Renate Müller Nica și Cătălin Neghină are la bază scrisorile dintre Veronica Micle şi Mihai Eminescu și este prezentat atât în limba germană, cât și în limba română.

Turneu european

Spectacolul prezentat la Viena are loc în cadrul unui turneu european întreprins de actorii sibieni, ce au mai avut reprezentații în Praga, la sediul ICR, în data de 24 iunie 2013 și în Berlin, la sediul Rumaenische Botschaft, în data de 25 iunie 2013. Acest proiect este prezentat în cadrul Programului „România: brandul cultural de țară“, inițiat de ICR.

Foto credit: Teatrul Național „Radu Stanca“

27
/02
/24

SkyShowtime a confirmat astăzi că Ted va fi disponibil pentru vizionare în toate piețele în care serviciul este disponibil, începând din 22 februarie. Primele patru episoade vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 22 februarie, urmând ca celelalte episoade să fie disponibile din 11 aprilie.

27
/02
/24

Turneul SoNoRo Conac ajunge în 2024 la ediția a XII-a, intitulată „L’heure bleue” – un titlu inspirat de acel interval de timp în care finalul de zi se pregătește să facă loc înserării, apoi nopții. „Ora albastră” va fi – din perspectiva SoNoRo – un spațiu de visare și un răstimp în care muzica se materializează, trece dincolo de contururi și prinde viață în mod desăvârșit, în unele dintre cele mai frumoase edificii din țara noastră.

27
/02
/24

Între 6 și 7 aprilie va avea loc Digital Nomad Summit, conferința dedicată celor care vor să lucreze și să trăiască oriunde în lume. Timp de două zile, 12 speakeri locali și internaționali vor oferi inspirație, povești și instrumente valabile pentru cei care vor să-și schimbe locuința și să lucreze din Asia sau Europa.

23
/02
/24

Regizorul francez Nicolas Philibert, unul dintre marile nume ale filmului documentar la nivel internațional, semnează regia filmului Pe Adamant (Sur l’Adamant). Filmul a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Berlin în 2023, unde a câștigat Marele Premiu, Ursul de Aur.

22
/02
/24

„Invit tinerii să vadă ceva rar, deosebit - prima expoziție organizată în România despre imaginea samuraiului văzută de cei mai importanți artiști japonezi din perioadele Edo și Meiji”, a spus avocatul George Șerban, colecționar de stampe japoneze, la vernisajul expoziției „Samurai. Legendele Japoniei”, care a avut loc pe 21 februarie, la Muzeul Brukenthal din Sibiu, cu sprijinul JTI.