Actorii susțin „Baricadele”, de Andrei Crăciun
https://www.ziarulmetropolis.ro/actorii-sustin-baricadele-de-andrei-craciun/

Maia Morgenstern, Mihai Călin, Maria Obretin şi Letiţia Vlădescu se numără printre susţinătorii volumelor „Baricadele” (I, II, III) de Andrei Crăciun, care ar putea fi publicate în curând de Hyperliteratura. Alătură-te acestui demers literar, comandându-ţi propriile Baricade!

Un articol de Liliana Matei|10 mai 2017

„Fii cu noi de aceeași parte a Baricadelor! Împreună ne dorim să dăm viață unui pachet de patru cărți semnate de Andrei Crăciun, unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați jurnaliști și scriitori români!” – este mesajul editurii Hyperliteratura care își propune să publice în această vară volumele I, II și III din Baricadele, împreună cu volumul de versuri Toată poezia lumii, de Andrei Crăciun.

Cartea Baricadele I a apărut în anul 2014, la editura Humanitas, iar Baricadele II – în anul 2016, la editura Herg Benet. De această dată, Hyperliteratura își propune să retipărească cele două volume, în ediții revizuite și adăugite, alături de a treia parte a seriei, dar și de o carte de poezie în care Andrei Crăciun a adunat versuri din lumea întreagă, fiecare poem purtând numele unui oraș – de la Barcelona și Roma, la Praga și Lima, de la Moscova și Berlin, la Havana și Londra…

Acestea urmează să fie tipărite în urma unui proces de crowdfunding, prin care cititorii își pot precomanda cărțile, după propriile preferințe până pe 21 iunie.

Actori importanți, printre care îi regăsim pe Maia Morgenstern și Mihai Călin, dar și oameni de radio, ca Alex Tocilescu și Liviu Mihaiu, se alătură demersului editorial, într-un inedit video de promovare în care vorbesc despre autorul Baricadelor – scriitorul și jurnalistul Andrei Crăciun, ale cărui texte pot fi citite și în Ziarul Metropolis.

Actori, jurnaliști și oameni de radio recomandă „Baricadele”

Letiția Vlădescu: „Îmi place stilul lui de a scrie și mi se pare minunat că avem un om atât de tânăr care deja are un stil, modern și unic, aș putea spune; e foarte îndrăzneț în scriitură.”

Maria Obretin: „Pe Andrei l-am descoperit la sfatul unor prieteni care mi-au zis de el și am început să-l citesc, l-am iubit de la primele rânduri. Mi se pare fascinantă preocuparea asta a lui pentru lucruri mărunte și nu numai, și umorul cu care scrie, și duioșia, și tristețea… Plus că pe Andrei l-am făcut de multe ori cadou; după ce am citit Baricadele, era un cadou constant pe care l-am tot făcut prietenilor mei.”

Baricadele-3-final-copertaViorel Ilișoi: „El scrie sub frumoasa lozincă Revoluția bunului scris. Și fiind vorba de o revoluție, a ridicat niște Baricade.”

Julius Constantinescu: „Practic nu poate fi oprit din scris Baricade. E ca Lenin – revoluția este continuă.”

Mihai Călin: „Îl invidiez pe Andrei pentru călătoriile lui, pentru inteligența și umorul lui…”

Alex Tocilescu: „Andrei găsește chestia aia care e importantă și 20 de ani mai târziu, te face să crezi că subiectul ăla e important, îi găsește unghiul potrivit, e recognoscibil. Nu sunt mulți jurnaliști recognoscibili în România.”

Liviu Mihaiu: „Omul e un jurnalist de excepție, unul dintre cei mai talentați din generația lui, e un artist printre jurnaliști.”

Voicu Rădescu: „Andrei Crăciun scrie cărți, iar reportajele lui sunt reportaje de citit și peste ani de zile.”

Andrei Ruse: „Pentru Hyperliteratura, cartea lui Andrei Crăciun este al treilea proiect de crowdfunding și asta spune că noi credem foarte mult în public, în cititorii noștri și în publicul autorilor, și este foarte important – atât pentru noi ca editori, cât mai ales pentru autor – să ne arate că ei vor să susțină această carte.”

Maia Morgenstern: „De îndată ce voi avea volumele sale, Baricadele I, II, III (…), o să-mi construiesc un zid de apărare în jurul meu și atunci cu propriile sale arme și argumente voi ști să mă apăr și să-l înving.”

Dacă te-au convins, alătură-te proiectului propus de Hyperliteratura comandându-ți online volumele. În acest fel, susții deopotrivă și un tânăr scriitor, și un nou tip de editură pe piața de carte autohtonă! Detalii aici: http://crestemidei.ro/Baricadele

18
/04
/22

Cele mai bune materiale jurnalistice ale anului vor fi premiate în cadrul galei #Superscrieri11 care va avea loc pe 16 mai 2022. Superscrieri este o inițiativă independentă a Fundației Friends For Friends (FFFF.ro ), realizată împreună cu oameni și companii care vor să susțină responsabilitatea în documentarea și transmiterea realității.

18
/04
/22

București, 15 aprilie 2022 – Editura Corint vă invită la dezbaterea pe marginea cărții Capcana lui Tucidide. Mai pot evita Statele Unite și China războiul? de Graham Allison, volum de referință în domeniul relațiilor internaționale, publicat în imprintul Corint Istorie. Evenimentul are loc luni, 18 aprilie, ora 19.00, la librăria Humanitas Cișmigiu.

17
/04
/22

După succesul internațional al romanelor „Tatuatorul de la Auschwitz”, vândut în peste 7 milioane de exemplare, și „Călătoria Cilkăi”, Heather Morris a primit invitația să meargă în Israel pentru a descoperi istoria a trei surori, supraviețuitoare ale lagărului Auschwitz-Birkenau.

13
/04
/22

Nominalizat la prestigiosul Man Booker Prize, „Lumea în flăcări” de  Siri Hustvedt, recent apărut la Editura Polirom, este un roman magistral pe tema percepţiei, prejudecăţilor, dorinţei şi luptei unei femei pentru afirmarea în conştiinţa publică.

11
/04
/22

Editura Polirom anunță apariția unui titlu-eveniment în cadrul prestigioasei sale colecții de traduceri din literatura universală, „Biblioteca Polirom”: „Poemele posibile. Antologie (1966-1975)” de José Saramago, traducere din limba portugheză și note de Simina Popa, volum publicat cu prilejul centenarului nașterii marelui scriitor portughez, laureat al Premiului Nobel pentru literatură (1998).

07
/04
/22

Joi, 7 aprilie, ora 19.30 Editura Humanitas Fiction vă așteaptă în Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) pentru lansarea romanului Ultimii cai din stepă de Maja Lunde recent apărut în traducerea Ivonei Berceanu în colecția „Raftul Denisei“, coordonată de Denisa Comănescu, un nou roman care face parte, alături de bestsellerurile internaționale Istoria albinelor și Istoria apelor, din tetralogia schimbărilor climatice.

06
/04
/22

Odată cu începerea războiului, oamenii și companiile s-au unit pentru a face bine. Donațiile au fost făcute atât în mod direct, cât și prin SMS, în social media ori pe site-urile asociațiilor. Însă există un loc unde, de peste 8 ani, cei care vor să facă fapte bune se întâlnesc cu cei care au nevoie de ajutor.

30
/03
/22

La editura Humanitas Fiction va apărea în curând romanul „Așteptări” de Anna Hope. Aceasta este cea de-a doua carte a autoarei publicată în România, după bestsellerul „Sala de bal”.

23
/03
/22

„Oamenii lui Putin. Cum a recuperat KGB-ul Rusia și apoi a atacat Occidentul” de Catherine Belton este considerată una dintre cele mai actuale investigații despre ascensiunea lui Putin și a sistemul putinist instaurat la Kremlin. Cartea este disponibilă acum și în limba română, la Editura Litera.