Actorii TNB fac fapte bune prin intermediul unei expoziții de fotografie
https://www.ziarulmetropolis.ro/actorii-tnb-fac-fapte-bune-prin-intermediul-unei-expozitii-de-fotografie/

Joi seara, la Teatrul Naţional din Bucureşti a fost vernisată expoziţia de fotografie „WaterLear”, semnată Florin Ghioca, fotograful oficial al TNB.

Un articol de Liliana Matei|21 decembrie 2019

Au fost prezentate publicului 20 de portrete spectaculoase ale actorilor care joacă în „Regele Lear”, regizat de David Doiashvili. Expoziția cu vânzare are și un scop caritabil, sumele strânse fiind folosite pentru a construi un leagăn special pentru persoanele cu dizabilități.

La eveniment au participat numeroși spectatori (care au vizionat ulterior remarcabila creație shakespeariană care îl are ca protagonist pe Mihai Constantin), actori, muzicieni și oameni de cultură, iar amfitrionul acestui vernisaj a fost Ion Caramitru, managerul Teatrului Național din București.

„Avem în această seară o expoziție de fotografie artistică în care veți putea vedea personajele acestui spectacol, realizate în timpul repetițiilor de Florin Ghioca, fotograful Teatrului Național. El nu este la prima „abatere”, ca să spunem așa, a mai făcut asemenea expoziții, este un om obsedat de teatru și noi astfel de oameni căutăm”, a declarat cu prilejul vernisajului directorul TNB, Ion Caramitru.

La rândul său, regizorul georgian David Doiashvili, care se află într-o dublă colaborare cu TNB, după „Regele Lear” și „Livada de vișini”, a precizat: „Un fotograf bun este acel fotograf care nu ne amintește ce a fost și cum a fost, ci cu adevărat bun este acel fotograf care surprinde cu exactitate clipa. Și eu cred că așa este prietenul nostru Florin Ghioca, îl felicit pentru această expoziție și trebuie să-i mulțumesc și că ne aduce aminte de ce a fost și pentru că a surprins clipa cu exactitate”, a declarat regizorul David Doiashvili.

Primele portrete s-au vândut chiar în cadrul vernisajului, iar fotograful Florin Ghioca a ținut să le mulțumească celor care au făcut posibilă expoziția, începând cu actorii și regizorul spectacolului „Regele Lear”: „Imaginile acestea incredibile surprind actori foarte expresivi, alături de care a fost o adevărată plăcere să lucrez. Cred că spectacolul realizat remarcabil de David Doiashvili este unul dintre cele mai bune din ultimii ani din teatrul românesc și cu siguranță unul dintre cele mai spectaculoase din punct de vedere vizual. Mi-aș dori ca într-o zi să existe și un album dedicat acestui spectacol, nu numai o serie de expoziții”, a precizat fotograful TNB, Florin Ghioca.

Acesta a mai declarat că următorul său proiect fotografic îi este dedicat marelui actor Victor Rebengiuc, căruia intenționează să îi ofere o expoziție drept cadou simbolic la aniversarea din februarie 2020, vernisată de asemenea la Teatrul Național din București.

Până atunci însă, publicul care va veni la Sala Mare a TNB în perioada următoare, va avea posibilitatea de a achiziționa fotografiile expuse în foaier, care sunt de altfel semnate de actorii protagoniști în spectacolul „Regele Lear”. Sumele strânse în urma vânzării imaginilor vor fi folosite în scop caritabil, pentru a construi primul leagăn mobil dedicat persoanelor cu dizabilități!

„Am aflat că nu există așa ceva în România și văzând bucuria copiilor care s-au dat într-un asemenea leagăn în alte țări am decis să construim și noi un prim leagăn de acest fel, în care persoanele cu dizabilități să se poată sui în voie. Sperăm ca pe viitor să existe asemenea leagăne în toate orașele țării”, a mai precizat fotograful și jurnalistul Florin Ghioca.

Printre actorii care au „intrat la apă” în expoziția „WaterLear” se numără Marius Manole, Mihai Constantin, Crina Semciuc, Monica Davidescu, Raluca Aprodu, Istvan Teglas, Ioan Andrei Ionescu, Alexandra Sălceanu și Tudor Istodor. Fotografiile au fost realizate cu prilejul unei filmări pe care actorii au făcut-o într-un bazin cu apă, pentru spectacol.

De numele lui Florin Ghioca se leagă și alte expoziții importante de fotografie de teatru, printre care „L’Om DaDa – making of”, vernisată la celebrul centru al dansului Sadler’s Wells din Londra, „Teatru pe-un butoi cu pulbere”, prezentată în cadrul Festivalului Internațional de Teatru NETA, sau „Act Angry”, care a avut două vernisaje, unul în cadrul „Winter Festival” de la Sarajevo, celălalt la Festivalul Internațional de Arte Vizuale VSLO.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.

29
/02
/24

Noua producție a Fundației Culturale „Camil Petrescu”, podcastul TEATRUL (DE) AZI, continuă seria dialogurilor cu directorul de imagine și producătorul Zomir Dimovici despre felul în care vedem, citim și percepem teatrul astăzi.

29
/02
/24

Teatrul Masca și grupul de creație sonoră „Immersonic” vă invită la sediul din Bd. Uverturii Nr. 14, la primul eveniment din seria de „sinestesis live / incursiuni în sinele total”, o întâlnire de creație spontană între scriitori (poeți și prozatori) activi pe scena literară românească și artiști sau performeri din domeniul sunetului.

29
/02
/24

Teatrul de Balet Sibiu a programat la începutul lunii martie, la Sala Mare a Centrului Cultural „Ion Besoiu” Sibiu, spectacolul de teatru-dans „Despre noi-About us”, scenariul și regia Beatrice Rancea, coregrafia Dragoș Roșu și Beatrice Rancea. Inspirat de destinul companiei sibiene de balet, spectacolul „Despre noi- About us” se dansează la Teatrul de Balet Sibiu, în data de 02 martie 2024, ora 19:00, și îi are ca invitați speciali pe actorii Naționalului bucureștean, Iuliana Moise și Claudiu Bleonț.