Actorul american Burt Reynolds a murit la vârsta de 82 de ani
https://www.ziarulmetropolis.ro/actorul-american-burt-reynolds-a-murit-la-varsta-de-82-de-ani/

Întrebat care ar trebui să fie epitaful său, Burt Reynolds a răspuns: „A avut o viaţă dată naibii şi a făcut tot ce-a putut – chiar tot ce-a putut – ca să nu supere pe nimeni”. Celebrul actor a murit, joi dimineaţa, la vârsta de 82 de ani în urma unui atac de cord.  Burt Reynolds se luptase cu probleme de sănătate în ultimii ani.

Un articol de |7 septembrie 2018

Născut la 11 februarie 1936, Reynolds a crescut în Florida şi a jucat fotbal american la universitatea din acest stat în anii 1950.

A debutat în film în 1961 şi la apogeul carierei, în deceniile 70 şi 80, numele său pe afiş era o garanţie a succesului financiar. A fost premiat cu Golden Globe în 1992, pentru un rol în serialul de televiziune Evening Shade, apoi din nou în 1998 pentru un rol secundar în filmul Boogie Nights, care i-a adus şi o nominalizare pentru Oscar.

Printre cele mai cunoscute filme în care a jucat se numără „Deliverance”, „The Longest Yard” şi „Smokey and the Bandit”.

Cu mustaţa sa binecunoscută şi atitudinea masculină, Burt Reynolds a fost şi un sex-simbol; fotografia sa nud a apărut în revista pentru femei Cosmopolitan în 1972.

A fost căsătorit de două ori, cu actriţele Judy Carne şi Loni Anderson; ambele căsnicii s-au încheiat prin divorţ. A mai avut relaţii de durată cu actriţele Sally Field şi Dinah Shore.

Să fii pensionar trebuie să fie ceva minunat. La urma urmei nu poţi să-ţi tragi burta o veşnicie. – Burt Reynolds.

În 2012, declara într-un interviu că regretă unele roluri alese, deoarece criteriul principal a fost amuzamentul, nu solicitarea profesională. Întrebat care ar trebui să fie epitaful său, actorul a răspuns: „A avut o viaţă dată naibii şi a făcut tot ce-a putut – chiar tot ce-a putut – ca să nu supere pe nimeni”

Foto: Burt Reynolds – facebook

 

07
/10
/24

Săptămâna aceasta începe KINOdiseea - Festivalul internațional de film pentru publicul tânăr, ajuns la ediția cu numărul 16. Între 9 și 13 octombrie, la Sala Gloria și Cinema Muzeul Țăranului din București, publicul va putea descoperi o selecție remarcabilă de filme educative, recunoscute și premiate la festivaluri prestigioase precum Annecy, BUFF Malmö sau Locarno Kids.

07
/10
/24

Un nou film românesc de impact, despre un subiect major și necesar, se lansează în cinematografele din țară pe 11 octombrie. „Clara”, lungmetrajul românesc regizat de Sabin Dorohoi, spune povestea milioanelor de români care sunt nevoiți să plece în străinătate pentru a asigura familiilor lor un trai mai bun. 

02
/10
/24

Una dintre cele mai vaste și diverse selecții de animații produse în ultimul an va putea fi văzută în competiția oficială a celei de-a XIX-a ediții a Festivalului Internațional de Film de Animație Animest, desfășurată în perioada 4-13 octombrie.

30
/09
/24

Festivalul Intonațional de Film și Televiziune SIMFEST, ediția 21, debutează oficial luni, 30 septembrie, cu Zilele Filmului Românesc. Ca în fiecare ediție, evenimentul pune la dispoziția locuitorilor din Tg. Mureș o selecție de filme românești recente, multiplu premiate, care vor fi proiectate zilnic la Centrul Cultural „Mihai Eminescu”. Accesul la oricare dintre filmele din festival este complet gratuit și nu necesită rezervare.

26
/09
/24

Peste 350 de filme de scurt si lungmetraj din întreaga lume, grupate în 90 de proiecții, sunt incluse anul acesta în programul Festivalului Internațional de Animație Animest (4 - 13 octombrie). Timp de 10 zile, spectatorii de toate vârstele vor savura poveștile animate pe marile ecrane din București, multe dintre ele prezentate chiar de creatorii lor, invitați speciali la eveniment. Programul complet și biletele la cea de-a 19-a ediție Animest sunt de azi disponbile online. 

24
/09
/24

Astăzi, 24 septembrie, cea de-a 14-a ediție a Festivalului Internațional de Film Experimental București – BIEFF debutează cu două avanpremiere ale filmului TWST / Things We Said Today, cel mai recent film al regizorului Andrei Ujică, în cadrul Galei de deschidere, de la ora 19.00, la Cinemateca Eforie, dar și de la ora 20.00, la Cinema Elvire Popesco. Proiecția de la Cinemateca Eforie va fi urmată de o discuție cu regizorul Andrei Ujică.