Actorul Constantin Dinulescu și maestrul de lumini Ion Nica, omagiați la Gala Premiilor Gopo 2019
https://www.ziarulmetropolis.ro/actorul-constantin-dinulescu-si-maestrul-de-lumini-ion-nica-omagiati-la-gala-premiilor-gopo-2019/

În cadrul celei de-a 13-a ediţii a Galei Premiilor Gopo, actorul Constantin Dinulescu va fi omagiat cu Premiul pentru Întreaga Activitate, iar maestrul de lumini Ion Nica cu Premiul Special.

Un articol de Liliana Matei|13 martie 2019

Evenimentul va avea loc marți, 19 martie, de la ora 20.00, la Teatrul Național din București și va fi transmis în direct pe Film Now, începând cu ora 19.00, online pe premiilegopo.ro și înregistrat pe Digi 24, în 20 martie, ora 24.00.

Actor de teatru și film, Constantin Dinulescu (foto dreapta) s-a născut în 1933 în Alexandria și a absolvit

Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, în 1955, la clasa profesorului Alexandru Finți. Copilăria și-a petrecut-o la Călărași, unde a devenit pasionat de ceasuri și aeromodelism, câștigând chiar și un premiu național. Înainte de a se înscrie la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, Constatin Dinulescu și-a încercat norocul la Arhitectură, unde a fost respins din cauza originii familiei sale, fiind considerată una de chiaburi de către regimul comunist.

În timpul studenției face figurație alături de Ștefan Bănică, iar la finalul facultății este repartizat la Teatrului National „Vasile Alecsandri” din Iași, unde își aduce contribuția alături de alți mari actori ai vremii la strălucirea teatrului românesc. La invitația lui Radu Beligan, director al Teatrului Național, Constantin Dinulescu se mută la București, unde va juca în zeci de spectacole memorabile și unde va începe o carieră de succes în cinematografie.

Printre cele mai importante roluri ale sale în teatru se regăsesc cele din “Anton Pann”, “Despot Vodă”, “Regele Lear”, “Hagi Tudose”, “Platonov”, “Eduard al III-lea” sau “Înșir’te mărgărite”.

Din bogata sa activitate cinematografică amintim: “Străzile au amintiri” (r. Manole Marcus, 1962), “Conspirația” (r. Manole Marcus, 1973), “Un comisar acuză” (r. Sergiu Nicolaescu, 1974), “Actorul și sălbaticii” (r. Manole Marcus, 1975), “Pe aici nu se trece” (r. Doru Năstase, 1975), “Drumul oaselor” (r. Doru Năstase, 1980), “Glissando” (r. Mircea Daneliuc, 1985), “A unsprezecea poruncă” (r. Mircea Daneliuc,1991), “Trenul vieții” / “Train de vie” (r. Radu Mihăileanu, 1998), “Maria” (Călin Peter Netzer, 2003), “Italiencele” (r. Nap Toader, 2004), “Calea Dunării” (r. Sabin Dorohoi, 2013), “Miracolul din Tekir” (r. Ruxandra Zenide, 2015) și “Ana, mon amour” (r. Călin Peter Netzer, 2017).

Constantin Dinulescu a activat ca profesor la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București în anii 1973-1977 și este căsătorit cu actrița Carmen Ionescu.

Premiul special va fi acordat la ediția 2019 a Galei Premiilor Gopo apreciatului maestru de lumini Ion Nica (foto sus), un profesionist cu o experiență de peste 45 de ani pe platourile de filmare. A colaborat de-a lungul timpului cu directori de imagine renumiți, cum sunt Călin Ghibu, Nicolae Mărgineanu, Marius Panduru și Vivi Drăgan Vasile, numele său regăsindu-se pe genericele a peste 70 de producții românești și străine, din care amintim: “Lumină de iulie” (r. Gheorghe Naghi, 1963), “Dincolo de pod” (r. Mircea Veroiu, 1976), “Râdeți ca-n viață” (r. Andrei Blaier, 1983), “Patul conjugal” (r. Mircea Daneliuc, 1993), “Senatorul melcilor” (r. Mircea Daneliuc, 1995), “Stare de fapt” (r. Stere Gulea, 1996), “Ryna” (r. Ruxandra Zenide, 2005), “Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii” (r. Cătălin Mitulescu, 2006), “A fost sau n-a fost?” (r. Corneliu Porumboiu, 2006) sau “Lampa cu căciulă” (r. Radu Jude, 2007).

Gala Premiilor Gopo 2019 – ediția a 13-a este organizată de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc împreună cu Asociația Film și Cultură Urbană, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, DACIN SARA și Babel Communications.

Website: premiilegopo.ro

Facebook: https://www.facebook.com/PremiileGopo/

YouTube: https://bit.ly/2Ezgf2u

22
/04
/19

Filmul „Under the Silver Lake” (regia: David Robert Mitchell) intră în cinematografe pe 26 aprilie. L-am vizionat deja în cadrul American Independent Film Festival. Iată ce am văzut.

19
/04
/19

Realizarea unui film necesită timp și mulți bani. Doar o nevoie interioară de nestăpânit ar trebui să împingă pe cineva la un efort atât de mare. Însă două filme românești recente, lansate într-un trist anonimat, arată că nu trebuie să ai talent şi nici măcar meșteșug pentru a te pretinde cineast.

18
/04
/19

„La Gomera / The Whistlers”, cel mai recent lungmetraj semnat de regizorul Corneliu Porumboiu, va avea premiera mondială în cadrul celei de-a 72-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Cannes. Filmul a fost inclus în competiția oficială a prestigiosului eveniment care se va desfășura luna viitoare, în perioada 14-25 mai 2019.

16
/04
/19

"Nu sunt nostalgică, obişnuiesc să privesc înainte, dar îmi e dor de momentele magice petrecute cu Visconti şi Fellini." - Claudia Cardinale. Celebra actriţă italiană a împlinit 81 de ani.

15
/04
/19

Independența Film anunță lansarea în cinematografele din România, din 26 aprilie, a neo-noir-lui regizat de David Robert Mitchell: Under the Silver Lake. Filmul a fost prezentat în competiția oficială a Festivalului de la Cannes 2018, unde a atras atenția criticilor de film și cinefililor prin originalitatea sa, regie, soundtrack și imagine.

14
/04
/19

CRONICĂ DE FILM Vara anului 1981, URSS – un cântăreț de rock consacrat și îndrăgit, Mike Naumenko, și soția sa Natalia îl întâlnesc pe Viktor Țoi, care va deveni o vedetă a muzicii underground sovietice din anii `80. Este punctul de pornire din „Leto” (2018), noul film al regizorului rus Kirill Serebrennikov.

12
/04
/19

Competiția celei de-a opta ediții a Festivalului Internațional de Film Cinepolitica (18 – 21 aprilie, București) reunește cele mai noi și premiate filme cu temă politică. Printre ele și Omul Roșu - regizat de Mugur Vărzariu - ce spune povestea lui Petre Ignatencu, canoist de performanță și șofer de taxi în anii ‘60, care crede cu tărie că prăbușirea comunismului în decembrie ‘89 a fost o uriașă greșeală a istoriei. 

12
/04
/19

A treia ediție a American Independent Film Festival începe vineri 12 aprilie la Cinema PRO cu Gala de deschiderea a festivalului, urmată de proiecția în premieră, de la ora 20:00 a filmului The Sisters Brothers, în prezența regizorului Jacques Audiard, unul dintre invitații speciali ai festivalului.

11
/04
/19

INTERVIU „Nu a existat o singură direcție „autoritară” în selecție. Ne-am ghidat după anumite titluri pe care am simțit nevoia să le arătăm, titluri care ne-au plăcut foarte mult și reprezentau mai multe fațete al cinema-ului american contemporan”, spune Andrei Tănăsescu, curatorul AIFF (12-18 aprilie).