Actorul Corneliu Dan Borcia a murit la vârsta de 71 de ani
https://www.ziarulmetropolis.ro/actorul-corneliu-dan-borcia-a-murit-la-varsta-de-71-de-ani/

Actorul Corneliu Dan Borcia, care a fost directorul Teatrului Tineretului Piatra-Neamţ în perioada 1995 – 2001, a murit, duminică, la vârsta de 71 de ani, după o lungă suferinţă, acesta urmând să fie înmormântat marţi, la Cimitirul “Eternitatea” din Piatra Neamţ.

Un articol de Petre Ivan|18 August 2014

Toţi cei care l-au admirat pe actorul Corneliu Dan Borcia îi pot aduce un ultim omagiu luni, începând cu ora 14.00, şi marţi, până la ora 12.00, la Teatrul Tineretului din Piatra-Neamţ, se arată pe site-ul instituţiei teatrale.

Slujba de înmormântare va avea loc marţi, de la ora 12.30, la Biserica “Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”, iar, în jurul orei 13.00, va avea loc înmormântarea, la Cimitirul “Eternitatea” din Piatra-Neamţ.

Corneliu Dan Borcia – scurtă biografie

Născut la Sibiu, pe 30 martie 1943, Corneliu Dan Borcia a copilărit la Tecuci, unde tatăl său era şef de gară, a absolvit studiile liceale la Liceul “Emanuil Gojdu” din Oradea, apoi a urmat Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică (IATC) Bucureşti, promoţia 1966.

După o scurtă oprire la Teatrul din Turda, începând cu anul 1967 a fost actor al Teatrului Tineretului. A apărut în distribuţia unor mari spectacole precum: “Tristan şi Isolda” (1967), “Act veneţian” (1967), “Omul cel bun din Sîciuan” (1968), “Noaptea încurcăturilor” (1968), “Heidelbergul de altădată” (1969), “Harap-Alb” (1970), “Peer Gynt” (1972), “Nevestele vesele din Windsor” (1978), “Orfanul Zhao” (1995), “Santiago el Campeon” (2003), “Avarul” (2004).

Corneliu Dan Borcia

Corneliu Dan Borcia

Corneliu Dan Borcia a fost descris de critică drept un actor puternic, cu grja detaliului. Acesta fost tentat şi de cinematografie, făcând parte din distribuţia filmelor “Fiul Munţilor”, în regia lui Gheorghe Naghi, “Poliţa în alb”, în regia lui Mircea Gandila, “Mai presus de orice”, în regia lui Dan Piţa, şi “Dumbrava minunată”, în regia lui Gheorghe Naghi.

De asemenea, Corneliu Dan Borcia a fost distins cu premiul pentru cel mai bun manager, acordat de Consiliul Britanic la gala UNITER 2000.

În 2005, actorul a înfiinţat Teatrul π Buni, Piatra Neamţ, o companie de teatru alternativ independent, unde s-au montat în spaţii neconvenţionale spectacole precum “Junghiuri”, de Bob Jude Ferante, “Chat”, de Ştefan Caraman.

După pensionare, a colaborat cu teatre din Bucureşti, în special cu Teatrul Nottara, în 2011 participând cu spectacolul “Aniversarea”, în regia lui Vlad Massaci, la turneul acestei instituţii la Londra.

Foto cu Corneliu Dan Borcia – wikipedia, facebook

21
/12
/18

Primul week-end din 2019 aduce pe marile ecrane din România o nouă producție Columbia Pictures: “Holmes & Watson” – o comedie de aventuri, probabil cel mai amuzant film de până acum despre celebrul detectiv și asistentul său. Cei nerăbdători îl vor putea urmări, în avanpremieră, încă din 28 decembrie 2018.

21
/12
/18

Bucureștenii pot participa în noaptea dintre ani, pe 31 decembrie, începând cu ora 19.30, în Piața Constituției, la REVELIONul CENTENAR, un show exploziv, de peste șase ore, care marchează cei o sută de ani de la Marea Unire. Intrarea este liberă.

20
/12
/18

Jason Momoa aduce pacea între lumea de la suprafaţă şi regatul celor şapte mări în ,,Aquaman”, alături de Amber Heard, Willem Dafoe, Nicole Kidman şi Dolph Lungdren, într-un un nou film din seria universului DC, care va putea fi vizionat de vineri, 21 decembrie, în 3D, IMAX 3D, Dolby Atmos şi 4DX.  

20
/12
/18

La final de an, Casa de Producţie TVR vă propune premiera "Dezertorul", o adaptare pentru televiziune după Mihail Sorbul, de Diana Dumitru şi Silviu Jicman. Prima difuzare a teleplay-ului are loc în ziua în care se împlinesc 100 de ani de la premiera aceastei montări la Teatrul Național București.

20
/12
/18

Ce merită să păstreze memoria cinefilă și istoria cinema-ului din anul 2018? Am făcut o listă, inevitabil subiectivă, a celor mai ambițioase și mai reușite filme văzute în acest an. Filme de mari autori: de la Lars von Trier, Alfonso Cuarón sau Steven Spielberg, până la Chang-dong Lee sau Hirokazu Koreeda.

20
/12
/18

Trofeul NexT 2018 a revenit scurtmetrajului Hector Malot: Ultima zi din an, regizat de Jacqueline Lentzou, în timp ce Premiul „Cristian Nemescu” pentru Cea mai bună regie a mers către regizorul Diogo Baldaia, pentru filmul Miraj, fraților.

20
/12
/18

Adela Zaharia – soprană, Ştefan Pop – tenor, Zoltan Nagy – bariton şi Alin Anca – bas vor evolua vineri, pe 28 decembrie 2018, de la ora 19:00, la Ateneul Român, în Concertul extraordinar susţinut de Noua Orchestră Transilvană, dirijor David Crescenzi (Italia). Concert este organizat de Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud şi Fundaţia Societatea de Concerte Bistriţa.

20
/12
/18

Pe 12 decembrie 2018 a avut loc la Teatrul Național București premiera spectacolului ’’Papagalul Mut’’, scenariul și regia semnate de Nae Caranfil, avându-i în rolurile principale pe Vlad Logigan şi Claudiu Bleonţ într-o poveste cu intrigi politice, aventuri amoroase și un spion travesti.

19
/12
/18

Teatrul “Sică Alexandrescu” Braşov îi aşteaptă pe pasionații de teatru joi, 20 decembrie 2018, de la ora 19.00, la Sala Mare, la cea de-a doua premieră a stagiunii curente. Spectacolul “Moartea accidentală a unui anarchist” de Dario Fo, în regia lui Claudiu Goga şi scenografia Luanei Drăgoiescu, îi are în distribuţie pe: Vlad Pavel, Bianca Zurovski, Marius Cordoş, Iulia Popescu, Simona Pop, Mihai Bica, Claudia Suliman şi Bogdan Nechifor.

19
/12
/18

CRONICĂ DE FILM În cel mai nou lungmetraj al său, „The House That Jack Built” (2018), cu care și-a făcut revenirea la Cannes (în afara competiției), danezul Lars von Trier se pune în mintea un criminal în serie. Rezultatul: un film teribil de ambițios, deopotrivă amuzant, grav și inconfortabil.

19
/12
/18

Sfârșitul lui 2018 este o perioadă roditoare din punct de vedere cultural pentru România și Franța, cele două țări împărțind acelați fond latin și un moment prielnic pentru a ne aminti de istoria comună. Centrul George Pompidou găzduiește până în aprilie expozițiile a numeroși artiști români contemporani, fiind un moment prielnic în a ne aminti de valorile și stratul comun, debarasându-ne de clișeele ce înconjoară ambele țări și culturi.

18
/12
/18

Povestea scrisă și regizată de Andreea Cristina Borțun, cea a celor a doi frați care se reîntâlnesc după mai bine de zece ani, în timpul unor proteste, despre vinovăție și frică, despre Cain și Abel, despre dragoste și ură, pe fundalul unei Românii în tranziție, îi aduce față în față pe Cosmina Stratan și Alexandru Ion.

18
/12
/18

"Cred că fericirea este supraestimată. Să fii satisfăcut, împăcat cu tine, sunt ţeluri în viaţă mult mai realiste decât visatul la fericire." - Brad Pitt

Page 4 of 770« First...23456...102030...Last »