Actorul Corneliu Dan Borcia a murit la vârsta de 71 de ani
https://www.ziarulmetropolis.ro/actorul-corneliu-dan-borcia-a-murit-la-varsta-de-71-de-ani/

Actorul Corneliu Dan Borcia, care a fost directorul Teatrului Tineretului Piatra-Neamţ în perioada 1995 – 2001, a murit, duminică, la vârsta de 71 de ani, după o lungă suferinţă, acesta urmând să fie înmormântat marţi, la Cimitirul „Eternitatea” din Piatra Neamţ.

Un articol de Petre Ivan|18 august 2014

Toţi cei care l-au admirat pe actorul Corneliu Dan Borcia îi pot aduce un ultim omagiu luni, începând cu ora 14.00, şi marţi, până la ora 12.00, la Teatrul Tineretului din Piatra-Neamţ, se arată pe site-ul instituţiei teatrale.

Slujba de înmormântare va avea loc marţi, de la ora 12.30, la Biserica „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”, iar, în jurul orei 13.00, va avea loc înmormântarea, la Cimitirul „Eternitatea” din Piatra-Neamţ.

Corneliu Dan Borcia – scurtă biografie

Născut la Sibiu, pe 30 martie 1943, Corneliu Dan Borcia a copilărit la Tecuci, unde tatăl său era şef de gară, a absolvit studiile liceale la Liceul „Emanuil Gojdu” din Oradea, apoi a urmat Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică (IATC) Bucureşti, promoţia 1966.

După o scurtă oprire la Teatrul din Turda, începând cu anul 1967 a fost actor al Teatrului Tineretului. A apărut în distribuţia unor mari spectacole precum: „Tristan şi Isolda” (1967), „Act veneţian” (1967), „Omul cel bun din Sîciuan” (1968), „Noaptea încurcăturilor” (1968), „Heidelbergul de altădată” (1969), „Harap-Alb” (1970), „Peer Gynt” (1972), „Nevestele vesele din Windsor” (1978), „Orfanul Zhao” (1995), „Santiago el Campeon” (2003), „Avarul” (2004).

Corneliu Dan Borcia

Corneliu Dan Borcia

Corneliu Dan Borcia a fost descris de critică drept un actor puternic, cu grja detaliului. Acesta fost tentat şi de cinematografie, făcând parte din distribuţia filmelor „Fiul Munţilor”, în regia lui Gheorghe Naghi, „Poliţa în alb”, în regia lui Mircea Gandila, „Mai presus de orice”, în regia lui Dan Piţa, şi „Dumbrava minunată”, în regia lui Gheorghe Naghi.

De asemenea, Corneliu Dan Borcia a fost distins cu premiul pentru cel mai bun manager, acordat de Consiliul Britanic la gala UNITER 2000.

În 2005, actorul a înfiinţat Teatrul π Buni, Piatra Neamţ, o companie de teatru alternativ independent, unde s-au montat în spaţii neconvenţionale spectacole precum „Junghiuri”, de Bob Jude Ferante, „Chat”, de Ştefan Caraman.

După pensionare, a colaborat cu teatre din Bucureşti, în special cu Teatrul Nottara, în 2011 participând cu spectacolul „Aniversarea”, în regia lui Vlad Massaci, la turneul acestei instituţii la Londra.

Foto cu Corneliu Dan Borcia – wikipedia, facebook

14
/12
/15

Sâmbătă, 19 decembrie, începând cu ora 19:00, la sediul Creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București (Piața Alexandru Lahovari, nr. 7, Sector 1), va avea loc lansarea calendarului 2016  LEONTINA VĂDUVA 30.

14
/12
/15

Cu un look și o agilitate de spadasin, Ara Malikian (n.1968) este un om-spectacol într-un show de vioară atipic. Susține primul său concert la vârsta de 12 ani, iar astăzi este un maestru excentric care se duelează continuu cu alți mari artiști ale căror lucrări le reinterpretează la fiecare apariție pe scenă. La București ajunge în mai 2016.

14
/12
/15

Teatrul Naţional Radiofonic îl sărbătoreşte pe Radu Beligan, la împlinirea vârstei de 97 de ani, prin lansarea premierei radiofonice a spectacolului Lecţia de violoncel, de Mona Radu, marele său succes de pe scena Teatrului Metropolis. Premiera radiofonică a spectacolului va avea loc în această seară, de la ora 23:05, la Radio România Actualităţi.

14
/12
/15

Intrat în Cartea Recordurilor, în 2013, pentru cel mai longeviv actor încă în activitate pe scena unui teatru, Radu Beligan continuă să uimească prin vitalitatea sa ieşită din comun. Actorul îşi sărbătoreşte astăzi cea de-a 97-a aniversare pe scenă, aşa cum şi-a obişnuit publicul, jucând în cea de-a 300-a reprezentaţie a spectacolului “Egoistul”. Radu Beligan poate fi văzut şi în “Lecţia de violoncel”, la Teatrul Metropolis din Bucureşti, al cărui director onorific este.

13
/12
/15

Jean-Paul Belmondo, numit şi « Bébel », este una dintre cele mai mari vedete ale cinematografului francez și campion incontestabil al box-office-urilor vremii, alături de Louis de Funès și Alain Delon… De-a lungul a cincizeci de ani de carieră, actorul a atras în săli mai mult de 130 de milioane de spectatori, jucând atât în filmele Noului Val, cât și în comedii de public sau în filme de acțiune.

13
/12
/15

Luni, 14 decembrie, de la ora 20:10, iubitorii teatrului au întâlnire cu doi monștri sacri ai marelui ecran: actorul, regizorul și poetul Dorel Vișan şi Orson Welles, regizorul, scenaristul și actorul care a marcat istoria cinematografiei mondiale și de la a cărui naștere se împlinesc anul acesta 100 de ani.

13
/12
/15

Două dintre ansamblurile Radio România – Orchestra de Cameră Radio şi Corul Academic Radio (pregătit de Dan Mihai Goia) – sub bagheta dirijorului Cristian Brâncuşi, îi invită pe iubitorii muzicii la Sala Radio miercuri, 16 decembrie (19.00), la un concert de Crăciun cu totul deosebit! Atmosfera catedralelor gotice germane, în care răsună de sărbători cântece sacre, va fi recreată la Sala Radio prin interpretarea unei celebre partituri semnate de BACH: ORATORIUL DE CRĂCIUN

12
/12
/15

În noaptea de 12 spre 13 decembrie 1983, Nichita Stănescu ajungea la Spitalul de Urgență Fundeni, acuzând dureri puternice în zona ficatului. Cu o zi înainte fusese la nunta unor prieteni. A ajuns la București, cu trenul, chiar în seara aceea, cu câteva ore înainte să moară.

12
/12
/15

Premiile Creativității ArCuB - UNATC au fost decernate, vineri seară, la sediul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică "I.L. Caragiale", unui număr de 20 de tineri studenți, masteranzi, doctoranzi sau absolvenți ai universităților bucureștene.

11
/12
/15

Actorul britanic Benedict Cumberbatch i-a trimis săptămâna aceasta o scrisoare lui Moș Crăciun. Epistola a fost publicată pe site-ul letterslive.com, cu ocazia Zilei Naționale a Scrisului de Scrisori, care se sărbătorește în Marea Britanie pe 7 decembrie.

11
/12
/15

Glasurile cristaline ce compun sonoritatea inconfundabilă a Corului de Copii Radio vă vor purta anul acesta în atmosfera de poveste a sărbătorilor de iarnă, către amintirile dragi ale copilăriei, prin magia cântecelor și colindelor de Crăciun. Sâmbătă, 12 decembrie (19.00), ansamblul Radio România, sub bagheta dirijorului VOICU POPESCU, vă invită la Sala Radio la un concert extraordinar de Crăciun.