Actorul Ethan Hawke, invitatul special al American Independent Film Festival București
https://www.ziarulmetropolis.ro/actorul-ethan-hawke-invitatul-special-al-american-independent-film-festival-bucuresti/

De patru ori nominalizat la Premiile Oscar, Ethan Hawke este invitatul special al primei ediţii American Independent Film Festival, care are loc între 15 şi 21 septembrie 2017, la Cinema PRO şi Cinemateca Eforie din Bucureşti.

Un articol de Liliana Matei|1 septembrie 2017

Actorul va dialoga cu publicul din capitală, pe 21 septembrie, la Cinema PRO, la finalul proiecției speciale a filmului Before the Devil Knows You’re Dead, în regia lui Sydney Lumet, în care joacă alături de Philip Seymour Hoffman.

Pornind de la tradiția marilor filme narative americane, American Independent Film Festival își propune să prezinte o selecție a celor mai recente producții independente made in USA, titluri apreciate de critică și prezentate în circuitul marilor festivaluri.

Prima ediţie American Independent Film Festival include proiecţii de film, discuții cu invitaţi speciali și secțiunea Focus Ethan Hawke. În cadrul acestei secțiuni, cinefilii vor avea ocazia să vizioneze în premieră în România cele mai recente filme din portofoliul actorului – „Maudie” (regia Aisling Walsh), o poveste de dragoste disfuncțională bazată pe fapte reale, în care Hawke joacă alături de Sally Hawkins, și „Born to Be Blue” (regia Robert Budreau), o dramă biografică despre celebrul trompetist Chet Baker, despre care cei de la We Got This Covered apreciază: „Ethan Hawke face cel mai bun rol al său de până acum”.

Secțiunea va fi completată de celebrele „Boyhood”, de Richard Linklater – Cel mai bun film la Globurile de Aur 2015 sau „Before Midnight”, în regia lui Richard Linklater, cu un scenariu scris de regizor împreună cu Ethan Hawke și July Delpy (Nominalizat la Oscar pentru cel mai bun scenariu adaptat). „Before the Devil Knows You’re Dead”, regizat de Sidney Lumet, va închide festivalul pe 21 septembrie, la Cinema PRO, în prezența actorului.

Ethan Hawke este un artist a cărui carieră multidisciplinară – actor, realizator, scenarist și scriitor – se întinde pe parcursul a peste 30 de ani. Cel mai recent proiect cinematografic al său este producția filmului „Blaze”, o dramă despre viața muzicianului Blaze Foley, la care semnează scenariul împreună cu Sybil Rosen, precum și regia. Pe marile ecrane internaționale, Ethan Hawke va putea fi văzut în „First Reformed”, thriller politic în regia lui Paul Schrader, alături de Amanda Seyfried. Filmul va avea premiera la ediția din acest an a Festivalului Internațional de Film de la Veneția. În curând, va juca în „Stockholm”, regia Robert Budreau, alături de Noomi Rapace și Mark Strong și face parte și din distribuția comediei romantice „Juliet, Naked”, cu Rose Byrne și Chris O’Dowd în rolurile principale, bazată pe best-sellerul omonim al lui Nick Hornby.

Programul proiecțiilor și noutățile despre filmele și evenimentele din festival vor fi actualizate pe site-ul filmedefestival.ro şi pe pagina de Facebook American Independent Film Festival.

Prețul unui bilet este 15 RON. Biletele vor putea fi achiziționate din rețeaua Eventim (magazinele Germanos, Carrefour, Orange Shop, Vodafone, librăriile Cărturești şi Humanitas, benzinăriile OMV), sediile Eventim (București: Bulevardul I.C.Bratianu 6, incinta Cinema Pro și Cluj: Alexandru Vaida-Voevod 53B – Iulius Mall) şi online pe www.eventim.ro.

American Independent Film Festival este organizat de Asociația Cinemascop în parteneriat cu Primăria Municipiului București prin ARCUB..

Foto: de Sam Jones

 

22
/07
/21

LAND, lungmetrajul de debut în regie al cunoscutei actrițe Robin Wright, care a fost prezentat în premieră internațională la Sundance Film Festival 2021, va deschide cea de-a 18-a ediție a ANONIMUL IIFF. QUO VADIS, AIDA?, o producție cu participare românească, regizată de Jasmila Zbanic (Bosnia – Herțegovina) și nominalizată la Oscar la categoria Cel mai bun film străin, va rula în afara competiției. Festivalul are loc între 9-15 august, la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării.

22
/07
/21

PREVIEW După o ediţie 2020 doar cu proiecţii în aer liber şi cu un număr mult mai mic de filme decât de obicei, TIFF revine în acest an (23 iulie - 1 august) aproape la turaţie maximă: peste 160 de titluri, numeroşi invitaţi, cine-concerte şi alte evenimente. Ziarul Metropolis vă propune câteva recomandări de filme, pentru o mai uşoară orientare prin program.

19
/07
/21

Autor de marcă al cinematografiei maghiare, regizorul István Szabó vine în România ca invitat special la cea de-a 20-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (23 august – 1 iulie, Cluj-Napoca). Lui i se vor alătura zeci de invitați români și străini în cele zece zile de festival. Printre aceștia se numără celebrul scenarist Guillermo Arriaga, Christian Jeune, directorul Departamentului de Film al Festivalului de la Cannes, producătorul israelian Katriel Schory, regizorii Szabolcs Hajdu, Susanna Nicchiarelli, Agustí Villaronga sau Uberto Pasolini.

19
/07
/21

„Titane”, filmul Juliei Ducournau, a doua femeie din istoria festivalului care câștigă Palme d’Or, „A Hero” (r. Asghar Farhadi), câștigător al Grand Prix, și „The Worst Person In The World” (r. Joaquim Trier), care și-a atribuit premiul pentru Cea mai bună actriță (Renate Reinsve), vor fi distribuite în România de Independența Film, alături de alte titluri din selecția festivalului, precum „Paris, 13th District” de Jacques Audiard, „Tre Piani” de Nanni Moretti, „Where is Anne Frank” de Ari Folman și „Cow” de Andrea Arnold.

15
/07
/21

Până pe 18 iulie, al X-lea sezon al cinematografului călător Caravana Metropolis aduce în fața publicului unele dintre cele mai bune filme noi de autor, apreciate la marile festivaluri internaționale și în cinematografele din întreaga lume.

15
/07
/21

Prima săptămână a lunii august stă, la TNT, sub semnul acțiunii. Actorii Mel Gibson și Danny Glover sunt protagoniștii celor patru lungmetraje din seria „Armă mortală/ Lethal Weapon”, care vor fi difuzate în perioada 2 - 8 august, în fiecare seară.