Actorul român Conrad Mericoffer a fost desemnat cel mai bun actor la festivalurile de la Torino și Gijón
https://www.ziarulmetropolis.ro/actorul-roman-conrad-mericoffer-a-fost-desemnat-cel-mai-bun-actor-la-festivalurile-de-la-torino-si-gijon/

Conrad Mericoffer, actorul român care interpretează personajul principal din filmul CÂMP DE MACI/POPPY FIELD (r. Eugen Jebeleanu) a câştigat Premiul pentru cel mai bun actor în secţiunea oficială Retueyos la Festivalul Internaţional de Film Gijón din Spania. De asemenea, şi juriul Festivalului de Film de la Torino a decis să-l premieze pe Conrad Mericoffer cu Best Actor în cadrul ediţiei cu numărul 38 a evenimentului din Italia.

Un articol de Petre Ivan|1 decembrie 2020

“Aceste distincții înseamnă enorm pentru mine fiindcă atunci când am primit acest rol eram pe punctul de a renunța la actorie. Cred că timpul este o resursă foarte prețioasă și nu vreau să știu că îl pierd pur și simplu. Dar iată, aceste două premii mi-au confirmat că trebuie să merg mai departe, oricât de dificil, frustrant, confuz și sinuos poate fi uneori acest drum. Cred foarte tare că mesajul filmului este despre neputința unui om de a putea fi sincer cu el însuși, de a iubi fără să-i fie teamă că acest sentiment îi poate distruge viața, și este despre conștientizarea faptului că libertatea înseamnă a iubi fără bariere, fără frustrări, fără frici. Pentru că a iubi înseamnă viață”, spune actorul Conrad Mericoffer.

Drama CÂMP DE MACI/POPPY FIELD, debutul în cinematografie al regizorului Eugen Jebeleanu, a fost prezentată în premieră mondială la cea de-a 24-a ediție a Festivalului Internațional Tallinn Black Nights (PÖFF). După premiera mondială din capitala Estoniei, au urmat și premierele în Spania și Italia, la Festivalul Internațional de Film Gijón și Festivalul Internațional de Film de la Torino, unde a fost selectat în competiția principală.

Realizat după un scenariu de Ioana Moraru, filmul prezintă o zi din viața lui Cristi (Conrad Mericoffer), un tânăr jandarm din București. În timpul unei vizite scurte a lui Hadi (Radouan Leflahi), bărbatul cu care are o relație la distanță, Cristi și colegii lui participă la o intervenție într-un cinematograf din centru, unde o serie de protestatari sabotează proiecția unui film LGBTQ+. În mijlocul scandalului din cinema, o relație pasageră din trecut cu un alt bărbat revine în prezent, amenințându-i stabilitatea profesională și personală.

Din distribuție mai fac parte Alexandru Potocean, Cendana Trifan, Ionuț Niculae, Alex Călin, Rolando Matsangos și George Piștereanu. Filmul este produs de Velvet Moraru, imaginea este semnată de Marius Panduru, montajul de Cătălin Cristuțiu, sunetul de Alex Dragomir, iar scenografia și costumele de Velica Panduru.

CÂMP DE MACI/POPPY FIELD este o producţie Icon Production, în coproducţie cu Motion Picture Management și Cutare Film, realizată cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Publicis Groupe, Zenith Media, The Groupe și Cinema City. Proiectul este cofinanțat de Uniunea Europeană prin programul Creative Europe – Media 2017 și a fost selectat în programul Connecting Cottbus – work in progress, 2019. Agent de vânzări: Patra Spanou Film.

Despre Conrad Mericoffer:

Aflat la primul său rol principal într-un film de lungmetraj, Conrad Mericoffer, actorul care îl interpretează pe Cristi, protagonistul filmului „C MP DE MACI/POPPY FIELD”, este o voce particulară în actoria autohtonă. De-a lungul carierei sale în teatru, a lucrat cu regizori ca Radu Afrim, Andrei Șerban, Erwin Șimșensohn sau Catinca Drăgănescu, iar prima colaborare cu Eugen Jebeleanu în formula de regizor-actor a avut loc în 2012, pentru spectacolele „Ficțiuni mici de România” și „Dontcrybaby”. Începând cu 2019, joacă în serialul TV „Sacrificiul”. Pe lângă experiența de actor, Conrad a regizat trei scurtmetraje: „Casting Call” (2014), „O poveste aproape reală” (2015) și „Când afară ninge” (2017).

Despre Icon Production:

Înființată în 1994 de către producătoarea Velvet Moraru, Icon Production este una dintre primele companii independente de producție de film din România. Încă de la început, compania a susținut producții care și-au propus să confrunte spectatorii cu complicata moștenire socială, politică și economică a secolului al XX-lea. Printre cele mai importante se numără „Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu”, în regia lui Andrei Ujică, „Quod Erat Demonstrandum”, de Andrei Gruzsniczki și „Charleston”, de Andrei Crețulescu. Toate producțiile companiei, lungmetraje și scurtmetraje de ficțiune sau documentare, au fost selectate și premiate în cadrul unora dintre cele mai importante festivaluri internaționale de film la Cannes, Roma sau Locarno.

15
/10
/20

PREVIEW Două filme realizate de regizori consacrați și două debuturi pot fi văzute online, gratuit, pe platforma TIFF Unlimited, între 16 şi 22 octombrie, în cadrul CinePOLSKA. Mirela Lazăr, coordonatoarea CinePOLSKA din partea Institutului Polonez, vorbește într-un interviu pentru Ziarul Metropolis despre selecție și ediția specială din acest an.

15
/10
/20

Ediția #15 a eXplore festival - Bucharest International Dance and Performace festival se va desfășura anul acesta între 16 și 25 octombrie la Muzeul Național al Literaturii Române, WASP Working Art Space and Production, Muzeul Municipiului București: Muzeul Theodor Aman, Colecţia de artă Ligia şi Pompiliu Macovei, Palatul Suţu, online, pe eXplore festival și WASP Working Art Space and Production dar și on-air, pe Radio Guerrilla.

13
/10
/20

O adaptare fermecătoare a nuvelei pentru copii scrise și ilustrate de artistul Italian Dino Buzatti în 1945, „Vestita invazie a urșilor în Sicilia/ The Bears’ Famous Invasion of Sicily” (r. Lorenzo Mattotti) se vede pentru prima dată în România în deschiderea celei de-a 15-a ediții a Festivalului Internațional de Film de Animație Animest.

09
/10
/20

Cel mai nou film semnat de Marian Crișan, BERLINER, a fost distins cu Premiul ‘Keen Eye’ - Russian Cinema Club Federation la cea de-a 42-a ediție a Festivalului Internațional de film de la Moscova (MIFF) care a avut loc între 1 și 8 octombrie.

08
/10
/20

La aniversarea a 100 de ani de la premiera pe marele ecran a primului film românesc de animație, Festivalul Internațional de Film de Animație Animest organizează, în perioada 9-15 noiembrie, o amplă retrospectivă dedicată celor mai importante momente din istoria cinematografiei animate autohtone.

07
/10
/20

CRONICĂ DE FILM „Babyteeth” (2019), debutul în cinema al regizoarei australiene Shannon Murphy, are o premisă care poate stârni scepticism: o fată bolnavă de cancer, ai cărei părinţi au o relaţie în criză, se îndrăgosteşte de un traficant de droguri ceva mai mare. Însă regia nu doar că salvează scenariul, dar îl transformă într-un film proaspăt.

07
/10
/20

TVR 1 a început luna octombrie în forţă, cu Angelina Jolie şi Antonio Banderas în Păcat originar, şi promite să aducă la fiecare început de săptămână, în fiecare luni de la ora 22.10, filme tari cu distribuţii pe măsură: Secretul de la Cold Creek Manor, cu Sharon Stone şi Christopher Plummer, Revolver, cu Jason Statham şi Ray Liotta, Un oraş violent, cu Charles Bronson, Telly Savalas şi Jill Ireland, G.I.Jane, cu Demi Moore, Viggo Mortensen şi Anne Bancroft, Calea Misterelor, cu Nick Nolte şi Melanie Griffith şi multe alte filme de acelaşi calibru.