Actorul şi regizorul Mihnea Columbeanu, reţinut pentru pornografie infantilă
https://www.ziarulmetropolis.ro/actorul-si-regizorul-mihnea-columbeanu-retinut-pentru-pornografie-infantila/

Actorul, scenaristul şi regizorul Mihnea Gheorghe Columbeanu a fost reţinut de procurorii DIICOT, pentru pornografie infantilă, şi a fost dus la Tribunalul Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, potrivit unor surse judiciare.

Un articol de Petre Ivan|18 iulie 2014

În urma percheziţiilor făcute la domiciliul lui Mihnea Columbeanu s-au găsit documente electronice ce probează acuzaţiile care îi sunt aduse, respectiv de pornografie infantilă, informează Mediafax.

Potrivit surselor citate, Columbeanu ar fi comis faptele de care este acuzat de mai multe ori şi cu mai mulţi minori. Ancheta vizează fapte care ar fi fost comise din 15 februarie până în prezent.

Mihnea Columbeanu a fost reţinut joi, iar vineri anchetatorii cer unui judecător de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bucureşti arestarea preventivă a acestuia.

Mihnea-Gheorghe Columbeanu s-a născut în Bucureşti, pe 4 ianuarie 1960.

Mihnea Columbeanu

Mihnea Columbeanu

Columbeanu a jucat în filmele „Cuibul de viespi”, din 1987, regizat de Horea Popescu, „Liceenii”, din 1987, de Nicolae Corjos, „Al patrulea gard, lângă debarcader”, din 1986, de Cristiana Nicolae, „Declaraţie de dragoste”, din 1985, de Nicolae Corjos, „Secretul lui Bachus”, din 1984, regizat de Geo Saizescu, „Am o idee”, din 1981, de Alecu Croitoru, şi în „Al treilea salt mortal”, din 1980, realizat de Alecu Croitoru.

În calitate de regizor, acesta a realizat filmele „Neînvinsă-i dragostea”, din 1993, „Fără lumini de poziţie”, din 1989, şi „Mitul lui Mitică”, din 1982.

Totodată, Columbeanu a lucrat ca asistent de regie pentru pelicule precum „Casa din vis”, „Iacob”, „Cuibul de viespi”, „Liceenii”, „Nişte băieţi grozavi” şi „Al treilea salt mortal”.

Foto cu Mihnea Columbeanu – Cinemagia

28
/02
/24

Filmul documentar AMAR, regizat de Diana Gavra, va avea putea fi văzut în premieră în cinematografe din 8 martie, iar până atunci spectatorii se vor putea întâlni cu regizoarea și parte din echipa filmului în două evenimente speciale:

27
/02
/24

Admiratorii lui Nicolae Corjos vor putea vedea sau revedea la Cinemaraton pe 27 februarie filmele Ora zero, Pădurea nebună, Un studio în căutarea unei vedete, Declaraţie de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenţie, Liceenii Rock’n Roll, Alo aterizează străbunica, documentarul Sergiu Celibidache.

27
/02
/24

SkyShowtime a confirmat astăzi că Ted va fi disponibil pentru vizionare în toate piețele în care serviciul este disponibil, începând din 22 februarie. Primele patru episoade vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 22 februarie, urmând ca celelalte episoade să fie disponibile din 11 aprilie.

23
/02
/24

Regizorul francez Nicolas Philibert, unul dintre marile nume ale filmului documentar la nivel internațional, semnează regia filmului Pe Adamant (Sur l’Adamant). Filmul a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Berlin în 2023, unde a câștigat Marele Premiu, Ursul de Aur.

22
/02
/24

Pe 27 februarie se împlinesc 2 ani de la dispariţia regizorului Nicolae Corjos, autorul celebrelor filme Liceenii şi Declaraţie de dragoste. Mai multe televiziuni vor puncta momentul, cu totul excepţională fiind iniţiativa postul de televiziune prin cablu Cinemaraton care pe 27 februarie va difuza întreaga zi titluri din filmografia lui Nicolae Corjos, atât filme artistice, cât şi documentare şi interviuri cu acesta.

21
/02
/24

Producția este adaptarea live-action a îndrăgitului serial de animație și urmărește aventurile lui Aang, tânărul avatar, în încercarea de a stăpâni cele patru elemente (Apă, Pământ, Foc, Aer), pentru a reinstaura echilibrul într-o lume amenințată de înfricoșătoarea Națiune a Focului. Serialul va avea premiera globală pe 22 februarie 2024, doar pe Netflix.

20
/02
/24

De vineri, 23 februarie, în 15 orașe din România va putea fi urmărit unul dintre cele mai premiate și apreciate filme din ultimul an: Sauna Secretelor / Smoke Sauna Sisterhood (regia Anna Hints), proaspăt distins cu trofeul pentru Cel mai bun documentar al anului la Premiile Academiei Europene din Film 2023, inclus de prestigioasa publicație The New York Times în Top 10 al celor mai valoroase filme din 2023.

20
/02
/24

Horia, filmul de debut în lungmetraj al regizoarei Ana-Maria Comănescu, va fi lansat pe marile ecrane din țară în 10 aprilie și este distribuit de August Film. Vladimir Țeca, Angelina Pavel sunt în rolurile principale. Din distribuție mai fac parte Liviu Cheloiu, Daniela Nane,  Mihaela Velicu, Dragoș Olaru și Robert Onofrei.