Coca Bloos, una dintre cele mai apreciate actriţe ale momentului, a povestit în emisiunea „Conversaţii esenţiale“ că a trecut pe la Facultatea de Filosofie şi apoi a făcut jurnalism până să devină angajata unui teatru.
Un articol de Laura Iancu|4 iulie 2013
Coca Bloos, una dintre cele mai apreciate actriţe ale momentului, a povestit în emisiunea „Conversaţii esenţiale“ că a trecut pe la Facultatea de Filosofie şi apoi a făcut jurnalism până să devină angajata unui teatru.
Emisiunea realizată de Iuliana Ciugulea va fi difuzată sâmbătă, 6 iulie, de la ora 20.10, pe Digi 24.
Iată câteva declaraţii făcute de Coca Bloos:
„Nu m-am dus să dau la Institut, pentru că ai mei ziceau: «Eşti cam urâţică». Eram dop, ce mai – adică câtă înălţime aveam, atâtea kilograme… Dar nu regret anii petrecuţi în Facultatea de Filosofie şi nici cei trei ani de jurnalism… Nu am avut cap şi organ pentru filosofie. Trebuie să ai. Ori eu eram cam agitată, nu aveam răbdare să stau în bibliotecă şi totuşi trebuia să fac ceva în afara orelor de curs.
Şi cum nu m-am dus să stau în bibliotecă, să citesc, să reflectez, să meditez, atunci am nimerit la Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj şi am dat peste secţiunea de teatru, condusă de doamna Olimpia Arghir, actriţă importantă a Teatrului Naţional din Cluj.“
„Eu nu am văzut teatru de mică. Eu am luat cunoştinţă cu teatrul auzindu-l la radio. Şi atunci se făcea linişte în casă şi era teatru. Ascultând piesele, mi le închipuiam gândindu-mă la personaje. Sigur că vocile mă impresionau şi le-am reţinut până în clipa de faţă – mă gândesc la meşterul Constantin Codrescu sau la inegalabila doamnă Olga Tudorache. Ei, şi după aceea m-am dus la facultate. Şi atunci, teatrul mi-a dat posibilitatea să mă desfăşor.“
„Primul care m-a distribuit în teatrul profesionist a fost Toca (n.r. – regizorul Alexandru Tocilescu), la Satu Mare, unde îşi dădea lucrarea de diplomă… Am venit în Bucureşti când aveam 40 de ani, după un traseu frumos – Satu Mare, Braşov şi Piatra Neamţ. M-a luat Cătălina Buzoianu în «Uriaşii munţilor», la Bulandra. Şi atunci nu mai aveam cum să fac navetă.
Cel care a intervenit a fost Dinu Săraru, directorul Teatrului Mic, pe atunci. Văzându-mă, a zis: «pe asta o iau şi o detaşez». Şi m-a detaşat doi ani, până în 89, când a obţinut să dau concurs…. Eu nu contenesc să spun că Dinu Săraru a semnat poliţa în alb pentru ce însemn eu pe scenă. Şi am avut un moment reprobabil faţă de domnia sa.
Cu tot ceea ce s-a întâmplat atunci la Teatrul Mic, vedeţi dumneavoastră, laşitatea, frica… n-am fost lângă omul care a semnat pentru mine în alb. I-am spus peste ani, mi-am cerut scuze. Sigur că atunci momentul era dificil, nu ştiai ce se va întâmpla cu tine dar… atâta timp cât ai capul pe umeri şi pretinzi că te mai şi gândeşti la ceea ce scoţi pe gură, şi pe ce pui semnătura… nu ai nicio scuză“.
„În ceea ce-i priveşte pe tinerii actori… Am văzut nişte spectacole, vă rog să mă credeţi, orice teatru ar lua asemenea spectacole. Valoarea o formezi, e aşa un grăunte. Dar ei sunt la început şi sunt serioşi. Acum poate că vorbesc aşa despre ei şi pentru că nu am copii. Sau poate că mă întorc la copilărie şi găsesc bucuria jocului, naivitatea, candoarea. Cred că este şi un fel de vampirism, poate le iau energia acestor tineri, lucrând cu ei“.
„Un moment de mare bucurie pentru mine sunt târgurile de carte. Şi atunci mă duc acolo, dacă pot îmi iau, dacă nu, nu… La asta mi-a ajutat filosofia, să nu-mi iau cărţile la metru, ci acele cărţi care pot fi pe înţelegerea şi pe bucuria sufletului meu.“
Foto: Digi 24
