Coca Bloos: „Nu regret anii petrecuţi în Facultatea de Filosofie şi nici cei trei ani de jurnalism“
https://www.ziarulmetropolis.ro/actrita-coca-bloos-nu-regret-anii-petrecuti-in-facultatea-de-filosofie-si-nici-cei-trei-ani-de-jurnalism/

Coca Bloos, una dintre cele mai apreciate actriţe ale momentului, a povestit în emisiunea „Conversaţii esenţiale“ că a trecut pe la Facultatea de Filosofie şi apoi a făcut jurnalism până să devină angajata unui teatru.

Un articol de Laura Iancu|4 iulie 2013

Coca Bloos, una dintre cele mai apreciate actriţe ale momentului, a povestit în emisiunea „Conversaţii esenţiale“ că a trecut pe la Facultatea de Filosofie şi apoi a făcut jurnalism până să devină angajata unui teatru.

Emisiunea realizată de Iuliana Ciugulea va fi difuzată sâmbătă, 6 iulie, de la ora 20.10, pe Digi 24.

Iată câteva declaraţii făcute de Coca Bloos:

„Nu m-am dus să dau la Institut, pentru că ai mei ziceau: «Eşti cam urâţică». Eram dop, ce mai – adică câtă înălţime aveam, atâtea kilograme… Dar nu regret anii petrecuţi în Facultatea de Filosofie şi nici cei trei ani de jurnalism… Nu am avut cap şi organ pentru filosofie. Trebuie să ai. Ori eu eram cam agitată, nu aveam răbdare să stau în bibliotecă şi totuşi trebuia să fac ceva în afara orelor de curs.

Şi cum nu m-am dus să stau în bibliotecă, să citesc, să reflectez, să meditez, atunci am nimerit la Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj şi am dat peste secţiunea de teatru, condusă de doamna Olimpia Arghir, actriţă importantă a Teatrului Naţional din Cluj.“

„Eu nu am văzut teatru de mică. Eu am luat cunoştinţă cu teatrul auzindu-l la radio. Şi atunci se făcea linişte în casă şi era teatru. Ascultând piesele, mi le închipuiam gândindu-mă la personaje. Sigur că vocile mă impresionau şi le-am reţinut până în clipa de faţă – mă gândesc la meşterul Constantin Codrescu sau la inegalabila doamnă Olga Tudorache. Ei, şi după aceea m-am dus la facultate. Şi atunci, teatrul mi-a dat posibilitatea să mă desfăşor.“

„Primul care m-a distribuit în teatrul profesionist a fost Toca (n.r. – regizorul Alexandru Tocilescu), la Satu Mare, unde îşi dădea lucrarea de diplomă… Am venit în Bucureşti când aveam 40 de ani, după un traseu frumos – Satu Mare, Braşov şi Piatra Neamţ. M-a luat Cătălina Buzoianu în «Uriaşii munţilor», la Bulandra. Şi atunci nu mai aveam cum să fac navetă.

Cel care a intervenit a fost Dinu Săraru, directorul Teatrului Mic, pe atunci. Văzându-mă, a zis: «pe asta o iau şi o detaşez». Şi m-a detaşat doi ani, până în 89, când a obţinut să dau concurs…. Eu nu contenesc să spun că Dinu Săraru a semnat poliţa în alb pentru ce însemn eu pe scenă. Şi am avut un moment reprobabil faţă de domnia sa.

Cu tot ceea ce s-a întâmplat atunci la Teatrul Mic, vedeţi dumneavoastră, laşitatea, frica… n-am fost lângă omul care a semnat pentru mine în alb. I-am spus peste ani, mi-am cerut scuze. Sigur că atunci momentul era dificil, nu ştiai ce se va întâmpla cu tine dar… atâta timp cât ai capul pe umeri şi pretinzi că te mai şi gândeşti la ceea ce scoţi pe gură, şi pe ce pui semnătura… nu ai nicio scuză“.

„În ceea ce-i priveşte pe tinerii actori… Am văzut nişte spectacole, vă rog să mă credeţi, orice teatru ar lua asemenea spectacole. Valoarea o formezi, e aşa un grăunte. Dar ei sunt la început şi sunt serioşi. Acum poate că vorbesc aşa despre ei şi pentru că nu am copii. Sau poate că mă întorc la copilărie şi găsesc bucuria jocului, naivitatea, candoarea. Cred că este şi un fel de vampirism, poate le iau energia acestor tineri, lucrând cu ei“.

„Un moment de mare bucurie pentru mine sunt târgurile de carte. Şi atunci mă duc acolo, dacă pot îmi iau, dacă nu, nu… La asta mi-a ajutat filosofia, să nu-mi iau cărţile la metru, ci acele cărţi care pot fi pe înţelegerea şi pe bucuria sufletului meu.“

Foto: Digi 24

05
/12
/15

”O singurătate prea zgomotoasă” de Bohumil Hrabal (în traducerea lui Sorin Paliga) a fost publicată recent la Editura Art, în seria de autor dedicată scriitorului ceh.

05
/12
/15

Deşi, cu acest ultim film al francizei (“Jocurile Foamei: Revolta – partea 2”) se închide cercul celor trei ani în care Jennifer Lawrence a intrat în pielea lui Katniss Everdeen, gaiţa zeflemitoare rămâne un model de stil şi look pe care nu îl vom uita prea curând.

04
/12
/15

Sâmbătă, 5 decembrie, Teatrul Excelsior face un cadou tuturor copiilor organizând o reprezentaţie extraordinară a spectacolului Tărâmul Poveştilor – poveste muzicală de Stelian Milu, la Palatul National al Copiilor Bucureşti, de la ora 10.30, la Sala Mare.

04
/12
/15

Primăria Sectorului 3 organizează în perioada 6-23 decembrie, în parcul Alexandru Ioan Cuza, o serie de şapte evenimente muzicale dedicate Crăciunului. Seria evenimentelor va fi deschisă duminică, de Sfântul Nicolae, va continua în weekend-ul următor, precum şi în fiecare seară între 20 şi 23 decembrie.

04
/12
/15

Trupa Sigur Ros, care nu a mai susţinut spectacole din anul 2007, va concerta, în premieră în România, la Festivalul Electric Castle 2016 de la Bonţida, judeţul Cluj, muzica islandezilor figurând pe coloana sonoră a peste zece filme şi seriale

04
/12
/15

Ultimul hit al lui Adele a devenit, finalmente, subiect de ironie şi parodie, după ce nu mai poţi deschide un radio cinstit fără să asculţi faimoasa melodie.

03
/12
/15

„Moromeţii” poate fi privit ca o apariţie de necrezut: este un film lansat spre sfârşitul perioadei comuniste, când, la fel ca întreaga atmosferă din ţară, peisajul cinematografic devenea tot mai puţin respirabil din cauza cenzurii şi a ideologiei partidului unic.

03
/12
/15

Concertul Big Band-ului Radio prezentat în luna sărbătorilor, la Sala Radio, aduce un frumos cadou muzical iubitorilor de jazz! Joi, 10 decembrie (19.00), alături de formația Radio România, sub bagheta dirijorului și apreciatului compozitor Ionel Tudor, o veți aplauda pe scena Sălii Radio pe solista de jazz Elena Mîndru, stabilită în Finlanda, la Helsinki.

03
/12
/15

Mircea Anca, actorul și regizorul de teatru, s-a stins din viață după o îndelungată luptă cu boala, sâmbătă, 28 noiembrie. Actor al Teatrului Național din București, Mircea Anca a colaborat cu o serie lungă de regizori, printre care Radu Penciulescu, Alexandru Tocilescu, în teatru, sau Lucian Pintilie, Dan Pița și Stere Gulea în film. Ca regizor a montat spectacole în București și în țară. Casa de Producție TVR prezintă, mâine (vineri), de la ora 10:00, la TVR 2, Părinții teribili, de Jean Cocteau, IN MEMORIAM Mircea Anca

03
/12
/15

UNATC „I.L.Caragiale” anunță premiera spectacolului de teatru „VIAȚĂ3” de Yasmina Reza, producție Licență anul III. Spectacolul va putea fi văzut în 5 decembrie și 6 decembrie, de la orele 19, la Sala O.Cotescu, de la Palatul Național al Copiilor. Intrarea este gratuită.