Actrițele din „Lumea e a mea”, alese din peste 200 de tinere înscrise la casting
https://www.ziarulmetropolis.ro/actritele-din-lumea-e-a-mea-alese-din-peste-200-de-tinere-inscrise-la-casting/

Debutul în lungmetraj al lui Nicolae Constantin Tănase, Lumea e a mea/ The World is Mine, lansează în cinematografia română, din 23 octombrie, carierele a trei actriţe talentate, aflate la debut şi descoperite după căutări îndelungate. Prestaţia lor a fost remarcată de presa internaţională la TIFF şi la Karlovy Vary, unde filmul a fost premiat anul acesta.

Un articol de Petre Ivan|13 octombrie 2015

„Lumea e a mea”- Ana Maria Guran, Oana Rusu și Ana Vatamanu au fost alese în urma unui casting anevoios, care a durat aproape două luni și la care s-au prezentat peste 200 de tinere non-profesioniste: „Dintre finaliste, le-am ales pe cele trei care aveau chimia cea mai bună între ele”, spune regizorul Nicolae Constantin Tănase

Ana-Maria Guran, interpreta rolului principal, are 19 de ani și actualmente este studentă la Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică din București (UNATC), secția Actorie.

În timpul liceului, a format compania de teatru Zen a Colegiului Național „Nicolae Grigorescu” din Câmpina, iar personajul Larisa din Lumea e a mea este primul ei rol în cinema.

Lumea e a mea/ The World is Mine, un film bulversant despre generația 2000, aduce în prim plan povestea Larisei (Ana Maria Guran), o adolescentă ca oricare alta din Constanța.

Larisa vrea multe de la viață: bani, valoare, influență, popularitate și respect. Și, fiind îndrăgostită, va face totul pentru a le obține.

„Larisa este sensibilă, rătăcită într-o lume care pare împotriva ei. Uneori, este propriul său dușman. Are multă energie interioară, are un suflet bun, dar este o persoană care calcă peste multe lucruri  pentru a înceta să mai sufere.

Îmi place Larisa, mă face să vreau să urlu la ea și, în același timp, să o iau în brațe și să îi spun că totul va fi bine”, spune Ana Maria Guran despre personajul pe care îl interpretează.

Ana Vatamanu și Oana Rusu sunt liceence atât în viața reală, cât și în film. Inițial, au mers la casting pentru rolul Larisei. În cele din urmă, au obținut rolurile prietenelor acesteia, Olimpia și Aurora.

„A fost prima mea ocazie să joc un personaj adevărat. Ne-am dezvoltat personajele cu ajutorul regizorului, dar ne-am și ajutat între noi, completându-ne. Aș vrea să mai joc în filme și să dau admitere la UNATC”, spune Ana, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național „Emil Racoviță” din București.

Oana Rusu are 17 ani, este născută în Chișinău și studiază la Colegiul de Arhitectură „I. N. Socolescu” din București.

Este fostă membră a trupei de teatru Brainstorming, iar rolul Aurorei din Lumea e a mea este prima ei întâlnire serioasă cu actoria: „În timp ce ne documentam pentru film, am fost martora unor bătăi între fete de liceu, cam ca cele din film.

Restul, prieteniile și îndrăgostelile, știm toți că sunt pe bune, iar determinarea asta a Larisei de a fi iubita unui anume băiat o are orice adolescentă”, spune Oana.

Interpretarea celor trei actrițe non-profesioniste a fost remarcată de jurnaliștii de la publicația americană „The Hollywood Reporter”, după ce filmul a câștigat o Mențiune specială a juriului în competiția East of the West a Festivalului de la Karlovy Vary.

„E un debut promițător al regizorului Nicolae Constantin Tănase și al scenaristei Raluca Mănescu, amândoi au un ochi bun pentru legăturile feminine și dinamica puterii lor. Cu o cameră practic lipită de fețele protagonistelor, care trec prin chinurile și suferințele iubirii și maturizării, filmul aduce foarte mult cu La vie d’Adèle al lui Kechiche”, apreciază „The Hollywood Reporter”.

„Intensitatea jocului actorilor și energia întregului film sunt impresionante”, continuă articolul, remarcând faptul că Lumea e a mea se îndepărtează de stilistica Noului Cinema Românesc și că, deși a fost produs cu foarte puțini bani, arată „de milioane”.

Distibuția este completată de Florin Hrițcu și Iulia Ciochină, nominalizată la Premiile Gopo pentru rolul din Drumul Taberei (omnibusul Love Bus).

Lumea e a mea/ The World is Mine  este o coproducție Libra Film și deFilm, realizată cu sprijinul UNATC – Atelier de Film, Digital Cube, Videolink, UCIN, UNATC, Raza Studio, Cityplex, DSG, Villa Kult.

În România, filmul va fi distribuit de Transilvania Film, începând din 23 octombrie.

Foto: Lumea e a mea – cinemagia

09
/10
/15

Peste exact o săptămână, debutează cea de a X-a ediție a Zilelor Filmului German (ZFGX). Proiecția filmelor are loc la Cinema Studio, începând din seara zilei de 16 octombrie, data care marchează deschiderea ediției jubiliare, cu o peliculă de excepție: „Victoria”, elogiatul thriller al lui Sebastian Schipper, considerat surpriza germană a Berlinalei din acest an și răsplătit cu Ursul de Argint.

09
/10
/15

CRONICĂ DE FILM „The Walk”, cel mai nou film al lui Robert Zemeckis, este reconstituirea spectaculoasă a unei fapte reale legendare, redată sub forma unei alegorii despre îndrăzneală şi cu tensiunea unui film de acţiune. Folosind inteligent 3D-ul, filmul oferă unul din cele mai rafinate momente ale cinemaului popular din acest an.

09
/10
/15

În ultimii 22 de ani Astra Film Festival a transformat Sibiul în spațiul privilegiat unde anual, timp de o săptămână, se poate vedea mersul lumii doar prin vizionarea selecției de filme. Viața de la 1,30 metri înălțime, spaimele interioare ale Hertei Muller – laureate a premiului Nobel, cum a învins Chuck Norris comunismul și viitorul filmului documentar în atelierele Aristoteles, sunt doar câteva din reperele weekend-ului la AFF 2015.

07
/10
/15

S-a dat startul celei de-a treia ediții a Dracula Film Festival. Hotel Transilvania 2 (R. Genndy Tartakovsky), film dublat în română de actorii Claudiu Bleonţ, Gabriel Spahiu, Anca Sigartău, Tamara Roman, Gabriel Costin şi Cristi Neacşu, a deschis ediţia din acest an a festivalului.

07
/10
/15

Les Films de Cannes à Bucarest și Asociația Culturală Control N lansează o provocare pentru tinerii critici de film, pe care își propun să-i angreneze în dezbatere. Un concurs organizat special cu ocazia acestor conferințe, „Fii critic la Cannes!”, oferă șansa participanților de a obține o acreditare - cu transport și cazare asigurate - la Festivalul de la Cannes, ediția din 2016.

06
/10
/15

CRONICĂ DE FILM „The Martian”, noul blockbuster al lui Ridley Scott, oferă mult prea puţin din ceea ce promite, alegând o reţetă facilă de a ilustra o aventură spectaculară. „Black Mass”, regizat de Scott Cooper, are meritul de a-şi asuma genul filmului cu gangsteri, fără a cădea în tentaţia pastişei sau a luării în zeflemea.

05
/10
/15

12 dintre filmele care s-au întors cu trofee de la Cannes pot fi văzute pentru prima dată în România între 23 și 29 octombrie, la Les Films de Cannes à Bucarest. Laureatul cu Palme d’Or și marii câștigători ai premiilor pentru regie, scenariu, interpretare, Camera d’Or sau Un Certain Regard vor aduce la Cinema Studio, Elvire Popesco și Cinema PRO o frântură din agitația și entuziasmul provocate la Cannes.

02
/10
/15

A 10-a ediție Anim'est se deschide oficial astăzi, la Cinema Studio, de la 20.00. Sunteți invitați să vizionați docu-drama Muntele Magic, în regia Ancăi Damian, precedată de un recital extraordinar susținut de Alexander Bălănescu.