„Actul de căsătorie“, o comedie în premieră la Teatrul Evreiesc de Stat
https://www.ziarulmetropolis.ro/actul-de-casatorie-o-comedie-in-premiera-la-teatrul-evreiesc-de-stat/

Teatrul Evreiesc de Stat vă invită sâmbătă, 1 februarie & duminică, 2 februarie, de la ora 19.00, la PREMIERA spectacolului ACTUL DE CĂSĂTORIE de Ephraim Kishon, în regia lui Dan Tudor.

Un articol de Petre Ivan|27 ianuarie 2020

Scenografia este semnată Vladimir Iuganu, coregrafia de Florin Fieroiu, iar muzica de Vlaicu Golcea.

Laureat al Premiului Israel pentru întreaga carieră și nominalizat la Premiul Nobel pentru literatură, dramaturgul, scenaristul, regizorul de teatru și film Ephraim Kishon (1924-2005) este recunoscut la nivel internațional drept unul dintre cei mai mari satiriști ai lumii. Piesele sale Pull Out the Plug, the Water is Boiling; A Cat in the Bag; Oh, Oh, Juliet!, prezentate cu succes la Teatrul Habima și la Teatrul Cameri, din Tel Aviv, demonstrează că umorul și satira sunt universale. Comediile lui Kishon, jucate în lumea întreagă, de peste 60 de ani, abordează teme universale precum dragostea, căsătoria, religia, societatea. 

Actul de căsătorie este considerată o comedie clasică, cu o carieră internațională. Montată la National Yiddish Theater Folksbiene din New York, și chiar ecranizată de regizorul israelian Menahem Golan, Actul de căsătorie oferă o privire în intimitatea cuplului Elimelech și Shifra. După 30 de ani de căsnicie, protagoniștii își revizuiesc sentimentele reciproce și își caută pasiunea pierdută din tinerețe. Când logodnicul fiicei lor solicită să vadă actul de căsătorie al viitorilor socri, părinții nu-și amintesc să fi avut vreodată un act de căsătorie. Mai mult, în goana lor după găsirea acestui act important pentru viitorul fiicei lor, ei caută un singur martor la acea ceremonie demult uitată. Gluma se îngroașă pe măsură ce Shifra se răzvrătește împotriva tiraniei soțului ei și refuză să se recăsătorească cu el oficial. Elimelech meditează asupra posibilității de a-și reface viața alături de vecina lor, Yaffa Birnboim, o văduvă voluptuoasă și indiscretă. Oare o a doua nuntă va rezolva problemele acestui cuplu căsătorit?

Autor: Ephraim Kishon

Traducerea în limba română: Franz Auerbach

Regia: Dan Tudor

Scenografia: Vladimir Iuganu

Muzica: Vlaicu Golcea

Coregrafia: Florin Fieroiu

Gen: Comedie

Limba: Română

Durata: 90 minute (fără pauză)

Premieră: 1 & 2 februarie 2020, ora 19.00

 

Distribuție:

Elimelech (Berezowski) Ben Țur: Marius Călugărița
Șifra: Geni Brenda Vexler / Arabela Neazi
Ayala: Anka Levana
Buki: Veaceslav Grosu
Robert Knal: Darius Daradici
Yaffa Birnboim: Luana Stoica / Alina Tomi

17
/02
/20

Timp de două săptămâni, realizatorii și protagoniștii filmului ”colectiv” se vor întâlni cu publicul din Cluj, Sibiu, Timișoara, Craiova, Sfântu Gheorghe, Brașov, București, Iași, Galați, Constanța, Piatra Neamț și Bacău

16
/02
/20

Pe 12 februarie s-au împlinit 126 de ani de la nașterea uneia dintre scriitoarele cele mai cunoscute ale României interbelice. Purtând un pseudonim pe care l-a dezagreat dar care a consacrat-o, Otilia Cazimir a fost o feministă a vremii ei, dar și iubita discretă a unui alt mare poet.

16
/02
/20

Gala Stelelor Baletului Rus va aduce la București pe 9 martie un spectacol în care vor evolua câțiva dintre cei mai importanți balerini de la Teatrul Balșoi din Moscova și de la Mariinsky Sankt Petersburg.

15
/02
/20

Spectacolul „Revizorul” de N.V. Gogol, în regia lui Petru Vutcărău, va avea premiera pe 18 și 19 februarie, de la ora 19.00, la Sala Mare a Teatrului „Regina Maria” din Oradea.

15
/02
/20

Joi, 20 februarie, de la ora 19.00, la Sala Radio, Luiza Zan – una dintre cele mai apreciate voci ale momentului în jazz-ul românesc – propune publicului un concert în ritm de swing, sub titlul „Dragobete’s Wings”, alături de Big Band-ul Radio și Jazzpar Trio (Gaspar Almos, Gaspar Csaba, Vitalyos Lehel).

14
/02
/20

Ediția cu numărul opt a Romanian Design Week va avea loc în perioada 15-24 mai, la București. Având ca temă SCHIMBAREA*CHANGE, RDW 2020 propune un exercițiu de regândire și redesenare a rolului designului într-o lume în schimbare.

13
/02
/20

CRONICĂ DE FILM La aproape 90 de ani, Clint Eastwood nu se lasă: propune un nou film ca regizor, „Richard Jewell” (2019), ajuns acum şi în cinematografele din România. O altă poveste inspirată din realitate despre un erou apărător al Americii, regizată cu aparentă simplitate, dar şi cu obişnuitul patos.

13
/02
/20

Festivalul care strânge, an de an, peste 500.000 de spectatori pe arterele principale ale Capitalei, Spotlight – Festivalul Internațional al Luminii revine la București, între 23 și 26 aprilie, cu noi și spectaculoase instalații artistice bazate pe lumină.

13
/02
/20

Unul dintre cei mai mari compozitori ce au marcat istoria muzicii – muzicianul austriac Joseph Haydn – de la a cărui dispariție s-au împlinit anul precedent 210 ani, este cel căruia îi este dedicat concertul Orchestrei de Cameră Radio, prezentat miercuri, 19 februarie, ora 19:00, la Sala Radio.

13
/02
/20

Cea de-a 5-a ediție Alpin Film Festival este un tribut adus alpinistului Zsolt Török, pornit în 2019 într-o ultimă expediție, în munții Făgăraș. Sâmbătă, pe 28 februarie, un eveniment special în memoria celui care a dus numele României pe cele mai înalte culmi va avea loc la Castelul Cantacuzino din Bușteni.

Page 30 of 888« First...1020...2829303132...405060...Last »