„Actul de căsătorie“, o comedie în premieră la Teatrul Evreiesc de Stat
https://www.ziarulmetropolis.ro/actul-de-casatorie-o-comedie-in-premiera-la-teatrul-evreiesc-de-stat/

Teatrul Evreiesc de Stat vă invită sâmbătă, 1 februarie & duminică, 2 februarie, de la ora 19.00, la PREMIERA spectacolului ACTUL DE CĂSĂTORIE de Ephraim Kishon, în regia lui Dan Tudor.

Un articol de Petre Ivan|27 ianuarie 2020

Scenografia este semnată Vladimir Iuganu, coregrafia de Florin Fieroiu, iar muzica de Vlaicu Golcea.

Laureat al Premiului Israel pentru întreaga carieră și nominalizat la Premiul Nobel pentru literatură, dramaturgul, scenaristul, regizorul de teatru și film Ephraim Kishon (1924-2005) este recunoscut la nivel internațional drept unul dintre cei mai mari satiriști ai lumii. Piesele sale Pull Out the Plug, the Water is Boiling; A Cat in the Bag; Oh, Oh, Juliet!, prezentate cu succes la Teatrul Habima și la Teatrul Cameri, din Tel Aviv, demonstrează că umorul și satira sunt universale. Comediile lui Kishon, jucate în lumea întreagă, de peste 60 de ani, abordează teme universale precum dragostea, căsătoria, religia, societatea. 

Actul de căsătorie este considerată o comedie clasică, cu o carieră internațională. Montată la National Yiddish Theater Folksbiene din New York, și chiar ecranizată de regizorul israelian Menahem Golan, Actul de căsătorie oferă o privire în intimitatea cuplului Elimelech și Shifra. După 30 de ani de căsnicie, protagoniștii își revizuiesc sentimentele reciproce și își caută pasiunea pierdută din tinerețe. Când logodnicul fiicei lor solicită să vadă actul de căsătorie al viitorilor socri, părinții nu-și amintesc să fi avut vreodată un act de căsătorie. Mai mult, în goana lor după găsirea acestui act important pentru viitorul fiicei lor, ei caută un singur martor la acea ceremonie demult uitată. Gluma se îngroașă pe măsură ce Shifra se răzvrătește împotriva tiraniei soțului ei și refuză să se recăsătorească cu el oficial. Elimelech meditează asupra posibilității de a-și reface viața alături de vecina lor, Yaffa Birnboim, o văduvă voluptuoasă și indiscretă. Oare o a doua nuntă va rezolva problemele acestui cuplu căsătorit?

Autor: Ephraim Kishon

Traducerea în limba română: Franz Auerbach

Regia: Dan Tudor

Scenografia: Vladimir Iuganu

Muzica: Vlaicu Golcea

Coregrafia: Florin Fieroiu

Gen: Comedie

Limba: Română

Durata: 90 minute (fără pauză)

Premieră: 1 & 2 februarie 2020, ora 19.00

 

Distribuție:

Elimelech (Berezowski) Ben Țur: Marius Călugărița
Șifra: Geni Brenda Vexler / Arabela Neazi
Ayala: Anka Levana
Buki: Veaceslav Grosu
Robert Knal: Darius Daradici
Yaffa Birnboim: Luana Stoica / Alina Tomi

12
/09
/23

Unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați dirijori ai lumii, Vladimir Jurowski revine la București alături de Orchestra Operei de Stat Bavareze pentru a susține două concerte în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii.

11
/09
/23

Din ce în ce mai curajoase în abordarea stilurilor de animație, ancorate în realitatea zilelor noastre sau desprinse dintr-o lume a fanteziei, cele 15 filme incluse în Competiția Românească la cea de-a 18-a ediție Animest conturează o imagine optimistă asupra viitorului animației autohtone.

11
/09
/23

Ajuns la a șaptea ediție, DokStation Music Documentary Film Festival – singurul festival din țară dedicat documentarelor muzicale – revine, în perioada 20-24 septembrie, cu o selecție de filme, majoritatea în premieră națională, ce vor fi proiectate în mai multe spații din București: Sala Luceafărul, Cinema Elvire Popesco, Expirat, Control Club și Grădina cu Filme.