„Ad Astra”. Cu astronautul la psiholog ★★★
https://www.ziarulmetropolis.ro/ad-astra-cu-astronautul-la-psiholog-%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85/

CRONICĂ DE FILM Realizat de un regizor venit din cinema-ul american independent, James Gray, şi cu Brad Pitt cap de afiş, „Ad Astra” (2019) punctează la design-ul imaginii, pe alocuri impresionant, dar e tras în jos de o psihologie ieftină.

Un articol de Ionuţ Mareş|22 septembrie 2019

E de înțeles atracția pe care filmele plasate în spațiul cosmic o au asupra regizorilor, inclusiv – sau poate mai ales – a celor deveniţi autori. O redare cât mai justă ştiinţific sau, dimpotrivă, cât mai plină de imaginație şi fantezie, însă nu fără un minim fundament real, a altor planete, a unei nave spaţiale sau a imensității spațiului cosmic are importante valențe cinematografice.

Să ne amintim doar de planul-secvență lung şi spectaculos din debutul lui „Gravity” (2013), de Alfonso Cuarón – unul dintre cele mai bune momente din cinema-ul de mare buget al acestui deceniu.

Iar ideea de a pune omul într-o astfel de situație extremă și fascinantă poartă o încărcătură filosofică ofertantă, cu ramificaţii în psihologie sau spiritualitate.

Nu e de mirare, așadar, că Hollywood-ul livrează de ceva timp câte un astfel de film aproape în fiecare an, semnat de un regizor cunoscut și cu o distribuție cu cel puțin un superstar, pentru a vinde mai bine.

E o revenire neaşteptată a genului, cu atât mai mult cu cât interesul public pentru explorarea spaţiului cosmic a scăzut semnificativ faţă de acum câteva decenii, de exemplu în perioada când au apărut „2001: O odisee spațială”, marele film din 1968 a lui Stanley Kubrick, şi „Solaris”, marele film din 1972 al lui Andrei Tarkovski, reperele eterne.

Însă o astfel de producţie necesită un buget de câteva zeci bune sau sute de milioane de dolari – asta dacă nu eşti Claire Denis, autoarea lui „High Life” (2018), şi nu te interesează atât aspectele SF, cât reacţiile unor oameni puşi într-o situaţie limită.

Tot despre psihologie este vorba şi în „Ad Astra” (2019), cel mai nou film al unui autor venit din cinema-ul american independent, James Gray. Dar excesul de psihologizare sau, mai curând, psihologia facilă la care este supus protagonistul jucat de Brad Pitt este, probabil, tributul pe care Gray – care a recunoscut într-un interviu pentru revista Little White Lies că nu a avut final cut-ul şi că 90% din film este al lui – a fost nevoit îl plătească pe altarul dorinţei studiourilor de a atrage un public cât mai numeros şi de a face un profit cât mai mare.

Aşa că nici Gray nu se abate de la ideea foarte răspândită – şi, de aceea, uzată – că o explorare spaţială este de fapt un catalizator al unor efuziuni sentimentale, un prilej de introspecţie (nu foarte complexă), de regăsire a sinelui şi a relaţiilor presupus pierdute cu cei apropiaţi.

Dar şi un prilej de reluare a eternei mize cu iz metafizic în care omul încearcă să descopere dacă este ceva dincolo, alte forme de viaţă în afara celor de pe Pământ.

Din această perspectivă, „Ad Astra” nu aduce nimic original, ba chiar derapează spre final prin câteva secvenţe lipsite de credibilitate chiar şi în convenţia de până atunci, în care melodrama este amestecată cu SF-ul.

Dincolo de scheletul narativ, în care se face trimitere inclusiv la vechiul truism al savantului obsedat într-atât de munca sa (în acest caz, tatăl protagonistului, un astronaut în vârstă jucat de Tommy Lee Jones), încât riscă să dea naştere la monştri sau să devină el însuşi un monstru şi să pună lumea în pericol, „Ad Astra” sclipeşte pe alocuri prin design-ul vizual.

De la Staţia Spaţială Internaţională şi până la îndepărtata planetă Jupiter, trecând prin Lună (devenit loc obişnuit de călătorie pentru oameni) şi prin Marte, traseul pe care îl face eroul, punctat de momente de film de acţiune, cum ar fi o urmărire între maşini spaţiale pe Lună, este suficient de elaborat şi de inventiv pentru a face ca experienţa unei vizionări la cinema să merite efortul.

„Ad Astra” (2019) a avut premiera în competiţia Festivalului de la Veneţia, iar la 20 septembrie a intrat şi în cinematografele din România.

05
/07
/22

Minionii (ființe mici, galbene, cilindrice, cu unul sau doi ochi acoperiți de ochelari, care vorbesc limba „minioneză” pe care doar maleficul lor stăpân, Gru, pare s-o stăpânească la perfecție) și-au câștigat celebritatea binemeritată și au ajuns, iată, cap de afiș al celui de-al doilea lungmetraj dedicat poveștii lor.

05
/07
/22

Adaptarea lui Xavier Giannoli a romanului lui Honoré de Balzac despre ambiții literare și corupția din media în Parisul secolului XIX ajunge în cinema din 8 iulie, distribuit de Independența Film. Prezentat în premieră internațională la Festivalul de la Veneția și câștigător a șapte premii César, printre care și premiul pentru cel mai bun film, Iluzii pierdute reunește în distribuție nume cunoscute precum Cécile de France, Xavier Dolan sau Gérard Depardieu.

04
/07
/22

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) revine la Sibiu, între 7 și 10 iulie. Este al 16-lea an în care TIFF aduce la Sibiu cele mai așteptate și premiate producții ale sezonului. Peste 25 de filme în premieră și cine-concerte vor avea loc în două spații outdoor, dar și în cinema. TIFF Sibiu se va desfășura în Piața Huet (toate evenimentele de aici vor avea intrare liberă), în Habermann Markt / Piața Habermann și la Cine Gold. Sloganul ediției este „Make Films, Not War”, un răspuns al organizatorilor față de războiul din Ucraina și un îndemn la creație, nu la distrugere.

04
/07
/22

Prezentarea filmului “R.M.N.” (2022) cu participarea regizorului Cristian Mungiu, proiecţia unei versiuni restaurate a capodoperei “Evanghelia după Matei” (1964), în anul centenarului Pier Paolo Pasolini, şi o dezbatere despre Václav Havel prilejuită de apariţia unui film biografic şi de traducerea în română a unei culegeri de discursuri şi texte ale fostului preşedinte ceh se numără printre evenimentele speciale de la a noua ediţie a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc în perioada 14-17 iulie la Timişoara.

30
/06
/22

Festivalul longeviv și cu tradiție din Piatra Neamț aduce, deja de 14 ani, în fața cinefililor, filme documentare și scurtmetraje create de regizoare și regizori aflați la începutul carierei lor în cinematografie.

24
/06
/22

În sala cinematografului Victoria din Cluj-Napoca, în cadrul secțiunii competiționale a Festivalului Internațional de Film Transilivania (TIFF, 17-26 iunie), este proiectat „The Last Execution“. În prima scenă a filmului, actorul Lars Eidinger, care joacă rolul medicului Werner Teske, se află pe bancheta din spate a unei dube a poliției politice din Germania de Est.

23
/06
/22

Sâmbătă, 25 iunie, Asociațiile Bloc Zero și MaiMultVerde organizează o seară de film pentru toate vârstele pe insula de pe Lacul Morii, dublată de un picnic comunitar și o discuție despre reamenajarea sustenabilă a spațiilor verzi din București.

22
/06
/22

„Elvis“, filmul lui Baz Luhrmann despre cel mai bine vândut cântăreț solo al tuturor timpurilor, e alegerea perfectă pentru entertainment de calitate, în această vară.

22
/06
/22

INTERVIU Prezent la Cluj-Napoca pentru TIFF, regizorul Eran Kolirin vorbeşte într-un interviu pentru Ziarul Metropolis despre ce înseamnă să faci, ca cineast israelian, un film bazat pe o carte a unui scriitor palestinian despre viaţa arabilor care sunt cetăţeni ai Israelului.

20
/06
/22

Poate cel mai bun film nou văzut în primele trei zile de TIFF e "Rimini" (2022), realizat de austriacul Ulrich Seidl - portretul sarcastic al Europei prin povestea unui cântăreţ austriac eşuat care performează pentru pensionari în hoteluri semi-pustii din celebra staţiune italiană care dă titlul.

18
/06
/22

Cluj-Napoca e, zilele astea, orașul ideal. După cum ar spune un clasic în viață: „pentru că… din seria filmelor“. Pentru că… TIFF și pentru că… festival. Mare. Frumos. Prietenos. Aventuros. Și alte cuvinte care se termină la fel de spectaculos – spumos, delicios, tiffelicious.