„Ad Astra”. Cu astronautul la psiholog ★★★
https://www.ziarulmetropolis.ro/ad-astra-cu-astronautul-la-psiholog-%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85/

CRONICĂ DE FILM Realizat de un regizor venit din cinema-ul american independent, James Gray, şi cu Brad Pitt cap de afiş, “Ad Astra” (2019) punctează la design-ul imaginii, pe alocuri impresionant, dar e tras în jos de o psihologie ieftină.

Un articol de Ionuţ Mareş|22 septembrie 2019

E de înțeles atracția pe care filmele plasate în spațiul cosmic o au asupra regizorilor, inclusiv – sau poate mai ales – a celor deveniţi autori. O redare cât mai justă ştiinţific sau, dimpotrivă, cât mai plină de imaginație şi fantezie, însă nu fără un minim fundament real, a altor planete, a unei nave spaţiale sau a imensității spațiului cosmic are importante valențe cinematografice.

Să ne amintim doar de planul-secvență lung şi spectaculos din debutul lui „Gravity” (2013), de Alfonso Cuarón – unul dintre cele mai bune momente din cinema-ul de mare buget al acestui deceniu.

Iar ideea de a pune omul într-o astfel de situație extremă și fascinantă poartă o încărcătură filosofică ofertantă, cu ramificaţii în psihologie sau spiritualitate.

Nu e de mirare, așadar, că Hollywood-ul livrează de ceva timp câte un astfel de film aproape în fiecare an, semnat de un regizor cunoscut și cu o distribuție cu cel puțin un superstar, pentru a vinde mai bine.

E o revenire neaşteptată a genului, cu atât mai mult cu cât interesul public pentru explorarea spaţiului cosmic a scăzut semnificativ faţă de acum câteva decenii, de exemplu în perioada când au apărut „2001: O odisee spațială”, marele film din 1968 a lui Stanley Kubrick, şi „Solaris”, marele film din 1972 al lui Andrei Tarkovski, reperele eterne.

Însă o astfel de producţie necesită un buget de câteva zeci bune sau sute de milioane de dolari – asta dacă nu eşti Claire Denis, autoarea lui „High Life” (2018), şi nu te interesează atât aspectele SF, cât reacţiile unor oameni puşi într-o situaţie limită.

Tot despre psihologie este vorba şi în „Ad Astra” (2019), cel mai nou film al unui autor venit din cinema-ul american independent, James Gray. Dar excesul de psihologizare sau, mai curând, psihologia facilă la care este supus protagonistul jucat de Brad Pitt este, probabil, tributul pe care Gray – care a recunoscut într-un interviu pentru revista Little White Lies că nu a avut final cut-ul şi că 90% din film este al lui – a fost nevoit îl plătească pe altarul dorinţei studiourilor de a atrage un public cât mai numeros şi de a face un profit cât mai mare.

Aşa că nici Gray nu se abate de la ideea foarte răspândită – şi, de aceea, uzată – că o explorare spaţială este de fapt un catalizator al unor efuziuni sentimentale, un prilej de introspecţie (nu foarte complexă), de regăsire a sinelui şi a relaţiilor presupus pierdute cu cei apropiaţi.

Dar şi un prilej de reluare a eternei mize cu iz metafizic în care omul încearcă să descopere dacă este ceva dincolo, alte forme de viaţă în afara celor de pe Pământ.

Din această perspectivă, „Ad Astra” nu aduce nimic original, ba chiar derapează spre final prin câteva secvenţe lipsite de credibilitate chiar şi în convenţia de până atunci, în care melodrama este amestecată cu SF-ul.

Dincolo de scheletul narativ, în care se face trimitere inclusiv la vechiul truism al savantului obsedat într-atât de munca sa (în acest caz, tatăl protagonistului, un astronaut în vârstă jucat de Tommy Lee Jones), încât riscă să dea naştere la monştri sau să devină el însuşi un monstru şi să pună lumea în pericol, “Ad Astra” sclipeşte pe alocuri prin design-ul vizual.

De la Staţia Spaţială Internaţională şi până la îndepărtata planetă Jupiter, trecând prin Lună (devenit loc obişnuit de călătorie pentru oameni) şi prin Marte, traseul pe care îl face eroul, punctat de momente de film de acţiune, cum ar fi o urmărire între maşini spaţiale pe Lună, este suficient de elaborat şi de inventiv pentru a face ca experienţa unei vizionări la cinema să merite efortul.

“Ad Astra” (2019) a avut premiera în competiţia Festivalului de la Veneţia, iar la 20 septembrie a intrat şi în cinematografele din România.

03
/08
/21

Patru prieteni - trei băieți și-o fată - ne poartă din Italia anilor ‘80 până în prezent, într-un carusel al emoțiilor pe care le poate trăi oricare dintre noi. „Anii noștri de glorie”/ „Gli anni più belli”, un film de Gabriele Muccino despre prietenie, generozitate și bucuriile tinereții, vine din 6 august în cinematografe, distribuit de Independența Film.

02
/08
/21

Cea de a 7-a ediție KineDok aduce în atenția spectatorilor 14 documentare de autor din Europa Centrală și de Est, dintre care patru sunt prezentate în premieră națională. Luna aceasta tot mai multe locații KineDok din țară își deschid porțile.

29
/07
/21

„Întregalde”, semnat de Radu Muntean, a fost selecționat în cadrul celei de-a 46-a ediție a Toronto International Film Festival (TIFF) în secțiunea Contemporary World Cinema. TIFF va avea loc în Canada între 9 și 18 septembrie și este cel mai important festival de film de pe continentul Nord American și unul dintre cele mai prestigioase din lume.

28
/07
/21

CRONICĂ DE FILM Câştigător al premiului criticii în competiţia de la Berlinale şi proiectat în premieră în România în competiţia internaţională de la TIFF, filmul georgian "Priveşte către cer" ("What Do We See When We Look at the Sky?", 2021), de Aleksandre Koberidze, are o libertate formală impresionantă şi e pe alocuri hipnotic.