„Ad Astra”. Cu astronautul la psiholog ★★★
https://www.ziarulmetropolis.ro/ad-astra-cu-astronautul-la-psiholog-%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85/

CRONICĂ DE FILM Realizat de un regizor venit din cinema-ul american independent, James Gray, şi cu Brad Pitt cap de afiş, “Ad Astra” (2019) punctează la design-ul imaginii, pe alocuri impresionant, dar e tras în jos de o psihologie ieftină.

Un articol de Ionuţ Mareş|22 septembrie 2019

E de înțeles atracția pe care filmele plasate în spațiul cosmic o au asupra regizorilor, inclusiv – sau poate mai ales – a celor deveniţi autori. O redare cât mai justă ştiinţific sau, dimpotrivă, cât mai plină de imaginație şi fantezie, însă nu fără un minim fundament real, a altor planete, a unei nave spaţiale sau a imensității spațiului cosmic are importante valențe cinematografice.

Să ne amintim doar de planul-secvență lung şi spectaculos din debutul lui „Gravity” (2013), de Alfonso Cuarón – unul dintre cele mai bune momente din cinema-ul de mare buget al acestui deceniu.

Iar ideea de a pune omul într-o astfel de situație extremă și fascinantă poartă o încărcătură filosofică ofertantă, cu ramificaţii în psihologie sau spiritualitate.

Nu e de mirare, așadar, că Hollywood-ul livrează de ceva timp câte un astfel de film aproape în fiecare an, semnat de un regizor cunoscut și cu o distribuție cu cel puțin un superstar, pentru a vinde mai bine.

E o revenire neaşteptată a genului, cu atât mai mult cu cât interesul public pentru explorarea spaţiului cosmic a scăzut semnificativ faţă de acum câteva decenii, de exemplu în perioada când au apărut „2001: O odisee spațială”, marele film din 1968 a lui Stanley Kubrick, şi „Solaris”, marele film din 1972 al lui Andrei Tarkovski, reperele eterne.

Însă o astfel de producţie necesită un buget de câteva zeci bune sau sute de milioane de dolari – asta dacă nu eşti Claire Denis, autoarea lui „High Life” (2018), şi nu te interesează atât aspectele SF, cât reacţiile unor oameni puşi într-o situaţie limită.

Tot despre psihologie este vorba şi în „Ad Astra” (2019), cel mai nou film al unui autor venit din cinema-ul american independent, James Gray. Dar excesul de psihologizare sau, mai curând, psihologia facilă la care este supus protagonistul jucat de Brad Pitt este, probabil, tributul pe care Gray – care a recunoscut într-un interviu pentru revista Little White Lies că nu a avut final cut-ul şi că 90% din film este al lui – a fost nevoit îl plătească pe altarul dorinţei studiourilor de a atrage un public cât mai numeros şi de a face un profit cât mai mare.

Aşa că nici Gray nu se abate de la ideea foarte răspândită – şi, de aceea, uzată – că o explorare spaţială este de fapt un catalizator al unor efuziuni sentimentale, un prilej de introspecţie (nu foarte complexă), de regăsire a sinelui şi a relaţiilor presupus pierdute cu cei apropiaţi.

Dar şi un prilej de reluare a eternei mize cu iz metafizic în care omul încearcă să descopere dacă este ceva dincolo, alte forme de viaţă în afara celor de pe Pământ.

Din această perspectivă, „Ad Astra” nu aduce nimic original, ba chiar derapează spre final prin câteva secvenţe lipsite de credibilitate chiar şi în convenţia de până atunci, în care melodrama este amestecată cu SF-ul.

Dincolo de scheletul narativ, în care se face trimitere inclusiv la vechiul truism al savantului obsedat într-atât de munca sa (în acest caz, tatăl protagonistului, un astronaut în vârstă jucat de Tommy Lee Jones), încât riscă să dea naştere la monştri sau să devină el însuşi un monstru şi să pună lumea în pericol, “Ad Astra” sclipeşte pe alocuri prin design-ul vizual.

De la Staţia Spaţială Internaţională şi până la îndepărtata planetă Jupiter, trecând prin Lună (devenit loc obişnuit de călătorie pentru oameni) şi prin Marte, traseul pe care îl face eroul, punctat de momente de film de acţiune, cum ar fi o urmărire între maşini spaţiale pe Lună, este suficient de elaborat şi de inventiv pentru a face ca experienţa unei vizionări la cinema să merite efortul.

“Ad Astra” (2019) a avut premiera în competiţia Festivalului de la Veneţia, iar la 20 septembrie a intrat şi în cinematografele din România.

11
/08
/20

CRONICĂ DE FILM Chiar dacă îi știam și îmi plăcuse precedentul lungmetraj, „Marussia” (2013), tot m-a luat prin surprindere noul film realizat de Eva Pervolovici, regizoare română stabilită în Franța – documentarul „Delta Bucureștiului” (2020), proiectat în premieră mondială la TIFF.

11
/08
/20

„Acasă”, documentarul de debut al lui Radu Ciorniciuc, a fost distins cu Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru secțiunea Lungmetraj, înmânat de Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, pe scena Galei de închidere a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care a avut loc în Piața Unirii, sâmbătă, 8 august.

10
/08
/20

CRONICĂ DE FILM Proiectat în premieră în România la TIFF, unde a obţinut marele premiu al secţiunii Zilele Filmului Românesc, documentarul „Acasă” (2020), debutul ca regizor al jurnalistului Radu Ciorniciuc, îi are ca protagonişti pe membrii ultimei familii care a locuit în Delta Văcăreşti înainte de transformarea locului în parc natural.

10
/08
/20

Cele mai bune filme ale ediției și cineaștii momentului au fost aplaudați sâmbătă seară, pe 8 august, la Gala de decernare a premiilor Festivalului Internațional de Film Transilvania, organizată pentru prima dată în istoria festivalului în aer liber, în Piața Unirii din Cluj-Napoca.

09
/08
/20

"Tot amânam întâlnirea cu Dan Chişu. Recent am reuşit să ne vedem şi mai ales să-i văd ultimul film regizat – ”5 minute”. Ce pot spune despre film? Surpriza a fost neaşteptat de...". Citiţi un text pentru Ziarul Metropolis al scriitorului Vasile Ernu.

07
/08
/20

TVR 1 difuzează sâmbătă, 8 august, de la ora 21.10, filmul „Grăbeşte-te încet“, în regia lui Geo Saizescu. Regăsiţi mai jos un interviu cu actorul Radu Gheorghe, care interpretează în film rolul globe-trotter-ului Bebe Ciupercuţă. Actorul povesteşte cu multă bucurie despre întâlnirea cu marii actori din distribuţia filmului, despre rolul său, dar şi multe lucruri amuzante (cum s-a ales cu o poreclă după acest film, ce dificultăţi i-a creat scena sărutului etc.).

05
/08
/20

CRONICĂ DE FILM Proiectat în premieră la TIFF, „Casa cu păpuşi” (2020), documentarul de debut ca regizor al directorului de imagine Tudor Platon, este portretul tandru al unor femei în vârstă, dar pline de viaţă, care îşi deschid sufletul în faţa aparatului de filmat al tânărului cineast.

Pagina 4 din 271« Prima...23456...102030...Ultima »