Ada Solomon, despre premiul Eurimages: „Premiul reprezintă un moment foarte important în carieră“
https://www.ziarulmetropolis.ro/ada-solomon-despre-premiul-eurimages-premiul-reprezinta-un-moment-foarte-important-in-cariera/

Producătoarea Ada Solomon este laureata de anul acesta a premiului Eurimages pentru coproducţie, o distincţie care recunoaşte rolul decisiv pe care îl au coproducţiile în industria de film din Europa.

Un articol de Andrada Văsii|18 noiembrie 2013

Producătoarea Ada Solomon este laureata de anul acesta a premiului Eurimages pentru coproducţie, o distincţie care recunoaşte rolul decisiv pe care îl au coproducţiile în industria de film din Europa.

„Premiul reprezintă un moment foarte important în carieră, pentru că, de fapt, încununează relaţiile şi tot parcursul pe care l-am avut în ultimii 10 ani, pentru că am coprodus cu o seamă întreagă de ţări, am avut parteneri din întreaga Europă pentru majoritatea proiectelor la care am lucrat şi lucrurile acestea s-au construit în timp şi reprezintă nu numai un vot de încredere din partea oamenilor cu care am lucrat, ci şi un mod de a face să circule operele româneşti, pornind de la stadiul de idee şi până la produsul finit şi e un fel de relaţionare extrem de importantă pentru orice om care lucrează în domeniul cultural în ceea ce priveşte posibilitatea de a accede pe o piaţă cât mai largă internaţională”, a declarat Ada Solomon.

Ada Solomon a mai spus că premiul Eurimages este motivant, dar reprezintă şi o mare responsabilitate. „Faptul că un for de însemnătate cum este Eurimages îmi acordă această distincţie reprezintă foarte, foarte mult pentru mine. Este extrem de motivant, dar este şi o responsabilitate foarte mare pentru proiectele care urmează şi pentru colaborările care vin”, a explicat aceasta.

Pe de altă parte, Ada Solomon a declarat că este foarte important că România este parteneră în proiectele cineaştilor din Europa. „Din păcate, până în prezent, din partea autorităţilor din România, sprijinul pentru acest gen de colaborare – în care să fim parte, fără să fim noi iniţiatorii proiectului – s-a confruntat cu un fel de rezistenţă, cu un fel de lipsă de interes faţă de acest gen de colaborare”.

Ada Solomon a cules roadele efortului său

Ada Solomon este unul dintre cei mai importanţi producători de film din România. „De la înfiinţarea propriei companii, HiFilm, Ada Solomon a produs scurtmetraje premiate ale regizorilor Cristian Nemescu («Marilena de la P7») şi Radu Jude («Lampa cu căciulă»), debutul în lungmetraj al lui Radu Jude («Cea mai fericită fată din lume»), al Melissei de Raaf şi al lui Răzvan Rădulescu («Felicia, înainte de toate»), al lui Paul Negoescu («O lună în Thailanda») şi documentarele realizate de Alexandru Solomon («Kapitalism – reţeta noastră secretă»), printre altele”, se arată în comunicatul dat de către Academia Europeană de Film.

Citiţi şi: Beta Cinema se va ocupa de distribuţia la nivel internaţional a filmului românesc „Poziţia copilului”

Ada Solomon a produs filme finanţate de Eurimages precum „Din dragoste cu cele mai bune intenţii”, de Adrian Sitaru, câştigătorul a două premii la Festivalul de la Locarno în 2011 şi a două premii Gopo, dar şi „Toată lumea din familia noastră”, de Radu Jude, care a câştigat şase premii Gopo şi trofeul Inima oraşului Sarajevo, marele premiu al Festivalului de la Sarajevo, în 2012.

De asemenea, Ada Solomon a fost producătoarea lungmetrajului premiat cu Ursul de Aur la Berlin în 2013, „Poziţia copilului”, regizat de Călin Peter Netzer.

Ada Solomon Pozitia Copilului

Scenă din filmul „Poziţia copilului“, produs de Ada Solomon

Premiul Eurimages pentru coproducţie va fi înmânat pe data de 7 decembrie, la gala Academiei de Film Europene (EFA), care va avea loc la Berlin.

Eurimages, creat în 1989, este fondul Consiliului Europei pentru sprijinul producţiei, distribuţiei şi exploatării operelor cinematografice europene, iar cele 34 de state membre cooperează activ şi susţin acordarea de sprijin financiar pentru coproducţii, distribuţie şi sălile de cinema, notează Mediafax.

De la înfiinţarea sa, Eurimages a susţinut 1.542 de coproducţii europene, cu o sumă totală de aproximativ 468 de milioane de euro.

Foto credit: Cinemagia, foto cu Ada Solomon

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.

21
/03
/24

Cele mai noi filme cu Mads Mikkelsen și Sir Anthony Hopkins în rolurile principale și multipremiatul „All of Us Strangers” (foto) (r. Andrew Haigh) sunt doar câteva dintre titlurile incluse în programul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care va avea loc la Cluj-Napoca între 14 și 24 iunie.

12
/03
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.