Adela Mărculescu revine, într-un nou rol, în spectacolul „Idolul şi Ion Anapoda”
https://www.ziarulmetropolis.ro/adela-marculescu-revine-intr-un-nou-rol-in-spectacolul-idolul-si-ion-anapoda/

Miercuri 7 noiembrie 2018, de la ora 19.30, la Sala Studio a TNB se reia spectacolul Idolul şi Ion Anapoda de G. M. Zamfirescu, o comedie interbelică de cursă lungă, montată pe scenele acestui teatru de două ori (în 1980 şi în 2006), ambele regizate de Ion Cojar.  Rolul de un comic irezistibil al Stăvăroaiei, „o mătuşă care n-a renunţat încă la viaţă”, va fi preluat de Adela Mărculescu, după retragerea din activitatea teatrală a Ilenei Stana Ionescu.

Un articol de Petre Ivan|6 Noiembrie 2018

Începând cu această reprezentație, Adela Mărculescu preia rolul Stăvăroaiei, după retragerea din activitatea teatrală a Ilenei Stana Ionescu, cea care a fost titulara rolului în ambele montări menționate. În versiunea din 1980 a spectacolului, Adela Mărculescu interpreta rolul nepoatei Mioara

Adela Marculescu in rolul Stavaroaia

Dan Puric, interpretul lui Ion Anapoda şi-a asumat şi sarcinile regizorale după ce maestrul Ion Cojar a părăsit scena cea mare a lumii, preluând rolul de „dirijor” al distribuţiei şi îngrijindu-se de nuanţele interpetării cu ocazia fiecărei reluări a spectacolului sau a înlocuirilor.

Partenera sa este Irina Cojar, strănepoata dramaturgului George Mihail Zamfirescu și nepoată a regizorului Ion Cojar și a cunoscutei actrițe a Naționalului, Raluca Zamfirescu. Bunicii sunt şi cei ce i-au călăuzit pașii la debutul ei, în 2006, în acest spectacol.

Frosa, Idolul din vis este, în interpretarea ei, un personaj cu două înfăţişări, dar nu cu două feţe, rezonând sufleteşte cu Ion, pe o partitură rezervată celor sensibili şi … mai altfel decât cei din jur, aşa cum veţi putea remarca venind la acest spectacol în care celelalte roluri, bine reliefate şi fiecare cu savoarea lui dramaturgică, sunt interpretate de: Ileana Olteanu/Cesonia Postelnicu, Silviu Biriş, Alexandru Hasnaş, Afrodita Androne/Erika Băieşu.

Bazat pe o poveste plină de optimism şi cu un magnetism special la public, Idolul şi Ion Anapoda a încântat generaţii de spectatori şi manifestă în continuare o mare putere de seducţie, aflându-se – de la o stagiune la alta – între cele mai apreciate comedii din repertoriu.

Foto: Adela Mărculescu și Dan Puric – Florin Ghioca/TNB

 

17
/10
/19

DANS PRINTRE CUVINTE Deschizi televizorul şi eşti bombardat cu o limbă română de multe ori aproximativă, citeşti ce-a mai rămas din presa scrisă şi se întâmplă acelaşi lucru. Iar pe reţelele de socializare e jale. Cui îi mai pasă azi, în secolul vitezei, de gramatică? Ziarul Metropolis îţi propune un joc nou de gramatică, fără să te scoată la tablă…

16
/10
/19

„Turandot“ de Puccini continuă să fie unul dintre cele mai mari succese de operă ale regizorului Andrei Şerban. Montat iniţial pentru Los Angeles Olympic Arts Festival, „Turandot“ a avut premiera în 1984 la Royal Opera şi Covent Garden, cu o distribuţie excepţională.

16
/10
/19

Vineri, 18 octombrie, de la ora 19:00, Curtea Veche Publishing, Institutul Gurdjieff din România și Librăriile Cărturești vă așteaptă la o discuție despre volumul „Întâlniri cu oameni remarcabili” de G.I Gurdjieff. La discuție vor participa regizorul Andrei Șerban, Laszlo Hollan (reprezentant al Institutului Gurdjieff din Paris), Cantemir Mambet (traducătorul cărții, preşedinte al Institutului Gurdjieff din România).

15
/10
/19

CRONICĂ DE FILM Disponibil în unele cinematografe, documentarul „Emigrant Blues: un road movie în 2 ½ capitole”, de Mihai Mincan şi Claudiu Mitcu, discută subiectul migrației românilor în străinătate din câteva unghiuri inedite.

15
/10
/19

Actriţa Tamara Buciuceanu a murit, marţi, la vârsta de 90 de ani. Marţi dimineaţă, purtătorul de cuvânt al Spitalului Elias, Silvius Negoiţă, declara despre Tamara Buciuceanu: "Este într-o stare gravă la Terapie Intensivă. Nu a părăsit niciun moment Secţia de Terapie Intensivă. Este intubată şi ventilată mecanic, în stare critică".

15
/10
/19

Noul album byron, ce va fi lansat în București pe 9 noiembrie la Arenele Romane, este un album despre noi, despre România, dedicat n o u ă . "Nouă" – un carusel muzical cu 12 piese despre emigranți dar și despre noi, cei rămași acasă. Un album despre inconștientul colectiv, despre tăceri și mersul nostru zilnic pe ață.

15
/10
/19

Joi, 17 și vineri, 18 octombrie, de la ora 19.00, în Sala Mare a Ateneului Român, Orchestra simfonică şi Corul Filarmonicii "George Enescu", condusă de Alexander Walker, va avea în program oratoriul Visul lui Gerontius de Edward Elgar. Soliști invitați sunt tenorul Oliver Johnston, mezzosoprana Aura Twarowska și basul Marius Boloș , iar Corul Filarmonicii „George Enescu“ va fi condus de maestrul Iosif Ion Prunner. Concertul este realizat cu sprijinul Societății Elgar din Marea Britanie.

Page 13 of 844« First...1112131415...203040...Last »