Adela Mărculescu revine, într-un nou rol, în spectacolul „Idolul şi Ion Anapoda”
https://www.ziarulmetropolis.ro/adela-marculescu-revine-intr-un-nou-rol-in-spectacolul-idolul-si-ion-anapoda/

Miercuri 7 noiembrie 2018, de la ora 19.30, la Sala Studio a TNB se reia spectacolul Idolul şi Ion Anapoda de G. M. Zamfirescu, o comedie interbelică de cursă lungă, montată pe scenele acestui teatru de două ori (în 1980 şi în 2006), ambele regizate de Ion Cojar.  Rolul de un comic irezistibil al Stăvăroaiei, „o mătuşă care n-a renunţat încă la viaţă”, va fi preluat de Adela Mărculescu, după retragerea din activitatea teatrală a Ilenei Stana Ionescu.

Un articol de Petre Ivan|6 Noiembrie 2018

Începând cu această reprezentație, Adela Mărculescu preia rolul Stăvăroaiei, după retragerea din activitatea teatrală a Ilenei Stana Ionescu, cea care a fost titulara rolului în ambele montări menționate. În versiunea din 1980 a spectacolului, Adela Mărculescu interpreta rolul nepoatei Mioara

Adela Marculescu in rolul Stavaroaia

Dan Puric, interpretul lui Ion Anapoda şi-a asumat şi sarcinile regizorale după ce maestrul Ion Cojar a părăsit scena cea mare a lumii, preluând rolul de „dirijor” al distribuţiei şi îngrijindu-se de nuanţele interpetării cu ocazia fiecărei reluări a spectacolului sau a înlocuirilor.

Partenera sa este Irina Cojar, strănepoata dramaturgului George Mihail Zamfirescu și nepoată a regizorului Ion Cojar și a cunoscutei actrițe a Naționalului, Raluca Zamfirescu. Bunicii sunt şi cei ce i-au călăuzit pașii la debutul ei, în 2006, în acest spectacol.

Frosa, Idolul din vis este, în interpretarea ei, un personaj cu două înfăţişări, dar nu cu două feţe, rezonând sufleteşte cu Ion, pe o partitură rezervată celor sensibili şi … mai altfel decât cei din jur, aşa cum veţi putea remarca venind la acest spectacol în care celelalte roluri, bine reliefate şi fiecare cu savoarea lui dramaturgică, sunt interpretate de: Ileana Olteanu/Cesonia Postelnicu, Silviu Biriş, Alexandru Hasnaş, Afrodita Androne/Erika Băieşu.

Bazat pe o poveste plină de optimism şi cu un magnetism special la public, Idolul şi Ion Anapoda a încântat generaţii de spectatori şi manifestă în continuare o mare putere de seducţie, aflându-se – de la o stagiune la alta – între cele mai apreciate comedii din repertoriu.

Foto: Adela Mărculescu și Dan Puric – Florin Ghioca/TNB

 

14
/10
/19

Les Films de Cannes à Bucarest îl celebrează anul acesta pe Vlad Ivanov, care anul acesta a împlinit 50 de ani. Actorului care seduce camera cu orice rol pe care-l interpretează, festivalul i-a dedicat o secțiune numită IVANOV 50 – care include cinci dintre cele mai importante filme care îl au ca protagonist: „Sunset”, „Câini”, „La Gomera”, „Principii de viață” și „Hier”.

14
/10
/19

INTERVIU Pe Teodora Velescu, Simona Dabija și Georgeta Corca le vedem, la Centrul Național al Dansului, în „Daughters”, spectacol semnat de coregrafa Simona Deaconescu și inspirat de motivațiile și modalitățile de expresie ale fiicelor generației hippie, copilele teribile ale post-punkului.

12
/10
/19

Editura Litera anunță evenimentele literare și aparițiile editoriale ale toamnei 2019. Printre acestea, una dintre cele mai dezbătute cărți de acum: „Trei femei” de Lisa Taddeo.

10
/10
/19

Pe 9 octombrie 1967, Ernesto Guevara, supranumit „El Che”, a fost asasinat în Bolivia. Argentinianul a fost unul dintre liderii revoluției comuniste cubaneze. O jumătate de secol mai târziu, mitul Guevara încă rezistă. Cum și de ce?

Page 16 of 846« First...10...1415161718...304050...Last »